-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Scrisoare de dragoste


de val manescu la: 23/12/2006 00:46:00
modificat la: 23/12/2006 12:08:26
voteaza:
STIMATĂ DOAMNĂ
de VAL Mănescu

Nu ţi-am mai spus de multă vreme, Doamnă, că te iubesc. M-am luat cu viaţa, cu cititul, cu scrisul, cu serviciul, cu grijile, şi, uite, au trecut ani de zile de cînd nu ţi-am mai spus că te iubesc. Dar trebuie să ştii,că, demult, cînd fugeam de-acasă ca orice tînăr cu sîngele clocotind de pasiune, numai pe tine te căutam. Ţi-aminteşti? Veneam la tine pe jos, cu bicicleta, cu autostopul, cu trenul, cu orice, numai să te văd, să mă bucur de frumuseţea ta uluitoare.
Mistuitor te iubeam. Ţi-aminteşti cum îţi scriam zilnic cîte un bileţel cu două trei versuri acolo, cîte flori, şi cum te slăveam la fiecare aniversare cu vin şi cîntări? Visul meu era să te fac să te mîndreşti cu mine. De aceea, m-am străduit să-mi fac datoria de bărbat, aşa cum m-a învăţat tata. Am plantat pomi, am săpat fîntîni, am făcut o casă, am crescut un copil, am scris cărţi, şi cîte n-am mai făcut ca să las o urmă pe pămînt.
Numai cu tine în gînd am purtat toate războaiele din viaţa asta…. Dar numai pentru victorii m-am bătut cu pumnul în piept, în timp ce înfrîngerile au fost doar ale tale.
În timp ce tu erai mereu generoasă şi, înţelegătoare şi înţeleaptă, treceai peste rătăcirile mele, eu, cu un egoism fără margini, mă risipeam în cele lumeşti, mă uitam după altele, mă înstrăinam pe meleaguri de-aiurea şi mă încurcam cu iubiri de o zi, căutînd o fericire utopică. Mi s-a părut mereu că mi se cuvine să am, fără nici o plată, statornicia şi frumuseţea ta.
Cînd îmi era bine, nu ţi-am spus mulţumesc, dar dacă mi-a fost sete şi foame şi frig lîngă tine, numai pe tine te-am învinovăţit. Uneori, cînd copiii tăi te defăimau şi spuneau că eşti cea mai rea şi mai proastă, cînd te-aşezau pe ultimul loc, parcă mă bucuram că nu eu eram vinovat pentru răul pe care-l trăiam împreună. De ce-aş fi fost vinovat? Că mă născusem la zece ani după război, că eram a nu ştiu cîta generaţie de sacrificiu, că m-au făcut pionier, utecist şi, mai tîrziu, membru de partid, că am crescut cu marmeladă şi mămăligă ? Pentru asta, tu erai vinovată! Eram convins că tot ce era bun în viaţă mi se datora, şi că tu, ca o maşteră a răului, atrăgeai toate nenorocirile.
Într-o zi, te-am privit direct în ochi şi ţi-am strigat că aşa nu se mai poate. Că trebuie să te schimbi, să faci ceva ca suferinţele să înceteze. Să putem spune adevărul. Să nu mai fie sărăcie. Să fie lumină şi căldură şi hrană în casă. Libertate sau moarte, aşa am strigat şi-am pornit-o uşurel spre un viitor mai bun. Unii i-au zis Revoluţie. Te ţineam de mînă, Doamna mea, şi te iubeam mai mult ca oricînd. Eram desculţi amîndoi pe un drum necunoscut, dar cîtă speranţă…După o vreme, paşii tăi erau tot mai mici şi mai rari, erai ciudat de fără vlagă, parcă nu mai aveai repere morale şi de valoare. De fapt, lumea se întorsese cu fundu-n sus, iar mie mi se părea că semăn cu slăbănogul de Don Quijotte. Nu mai vroiai să mergi înainte. Iar eu nu mai aveam chef să-ţi cînt. Tempus edax rerum, ce vrei?!

Am trecut prin vesela apocalipsă a tranziţiei înjurîndu-te încruntat de fiecare dată cînd te împiedicai, la fiecare inundaţie, la fiecare molimă, la fiecare scumpire. Mi-am afurisit viaţa şi te-am blestemat aprig oridecîteori întîrzia autobuzul, cînd curgea apă neagră la robinet, sau dacă rămîneam fără bani de pîine şi de ţigări.
Am fost uluit, dar am stat pe margine fără să fac nimic, cînd propriii tăi fii îşi băteau joc de beteşugurile tale în fel şi chip şi te jefuiau fără milă. Vedeam cum se omoară între ei pentru averile tale, cum îţi sorb toată vlaga, cum te violează, şi nu-nţelegeam de ce nu te ridici să împarţi dreptatea, dînd cu ei de pămînt. Mă enerva tăcerea ta şi umilinţa cu care încasai toate loviturile. Te-au vîndut, te-au umplut de aviară şi de securită, te-au ameţit cu manele şi fotbal, te-au imbecalizat, te-au fardat cu minciuni şi inflaţie. Pe toate drumurile te porecleau Românica, Ţara lui Papură-Vodă, uitînd că ai fost ţara lor de glorii, ţara lor de vis, aşa cum eu însumi uitasem. Asta meriţi, îmi spuneam, aşa ne-ai crescut!
Am fost orb şi surd la nevoile tale şi n-am băgat de seamă, decît foarte tîrziu, că niciodată nu mi-ai cerut nimic.
Azi dimineaţă, m-am trezit bătrîn, obosit şi mîhnit că n-am putut face mai mult pentru tine în viaţa asta. În ultimii ani, am uitat pînă şi cînd e ziua ta. Bolnavă şi tristă cum eşti, meriţi măcar nişte flori.

Mă ruşinez de toate nedreptăţile pe care ţi le-am făcut, Doamna mea, România…


VREAU SĂ FIU LUP
de VAL Mănescu

Cîinele meu Lup latră. Ştie el de ce. Lup nu latră aiurea. Lup nu-i prost. Dacă-i e foame, lasă coada în jos şi se linge pe bot. Semn clar că are burta goală. Cînd nu-i nimeni acasă, stă lipit de grilajul porţii şi se uită pe stradă, în aşteptarea stăpînilor. Dacă-i e sete, bea apă. Dacă-i e foame, mănîncă. Dacă n-are chef de nimic, se tolăneşte la soare. Dacă are poftă de joacă, ia o piatră în gură şi ţi-o aduce la picioare. Te priveşte-n ochi răbdător pînă te-nduri să iei piatra şi s-o arunci cît mai departe. Ţîşneşte ca din praştie şi-o caută. Din iarba înaltă nu i se vede decît coada, fluturînd ca un drapel de luptă. Vine ţanţoş cu piatra în gură.Ţi-o depune, mîndru, la picioare şi aşteaptă să-l mîngîi. Dacă te faci că arunci piatra şi-l păcăleşti, îşi pune coada-ntre picioare şi se retrage la el în coteţ. Lup e deştept. Nu-l poţi prosti şi nici nu ştie de glumă. Mi-ar plăcea să fiu Lup.
Sîmbătă efectuam, ca tot românul, obişnuita operaţiunea de zapping. La o televiziune, am dat peste un sondaj de opinie în care întrebarea era ce vă enervează cel mai mult în România. Din vreo douăzeci de intervievaţi pe stradă n-a fost unul să nu menţioneze că prostia e cel mai puternic factor de stres care-l scoate din sărite.
Deodată m-am gîndit că dacă m-ar fi prins şi pe mine ăla cu microfonul pe stradă, primul cuvînt care mi-ar fi venit în gînd ar fi fost tot prostia. Am simţit că mă-ncălzesc de nervi, dîndu-mi seama că nu sunt cu nimic deosebit de ceilalţi, că sunt în aceeaşi oală cu ei, că gîndesc la fel cu marea masă, că nu-s deloc special, aşa cum îmi plăcea să cred pînă atunci. Ce mama dracului, pe toată lumea o enervează prostia românilor şi niciunul nu bagă de seamă că şi el e român? Bun, şi pe mine mă enervează prostia unora, şi, dacă-i întrebi pe ăia care mă enervează pe mine cu prostia lor, ce-i enervează pe ei cel mai mult, or să-ţi spună că prostia celorlalţi îi scoate din pepeni. În România, nimeni n-ar recunoaşte că-i prost, nici să-l pici cu ceară. Şi, de fapt, aşa e. Românii e deştepţi. Atîta inteligenţă nativă musteşte pe plaiul mioritic, încît nu-i de mirare că un cizmar poate ajunge preşedintele ţării sau că un cioban are partid. Mirarea e, însă, de ce naiba o duce atît de prost o naţiune atît de deşteaptă?
Una-i să fii prost, alta-i să fii prostit. A prosti pe cineva e o expresie cu valoare reală care înseamnă că-l induci în eroare, că-l păcăleşti, că-l duci cu vorba, că-l înşeli. Cel prostit ajunge să fie zăpăcit, uluit, dezorientat. După ce i s-a aplicat prosteala, cetăţeanului i se dă peste cap sistemul de valori. I se pare că tot ce ştia el că-i bun, de fapt, e rău. Albul e negru şi dulcele amar. Ceea ce lumina pînă atunci, întunecă, iar gheaţa e caldă. Omul nu mai ştie ce să creadă. Ce-o fi adevărat despre el, despre ceilalţi, despre viaţa asta? Rezultatul acţiunii de prosteală este prostul. Dacă-i prost, e bun. El poate fi luat de mînă şi dus la urne, să te voteze. El stă cuminte la televizor şi plînge sau se rîde. Dă-i trei miloane pe lună şi e fericit. Dă-i apă neagră la robinet, ţine-l în frig, cere-i bani pe impozite. Prosteşte-l să respecte legea, legea-i pentru proşti. Prostul se teme de lege. El n-are nici o părere şi, chiar de-ar avea, pe prost nu-l bagă nimeni în seamă. Cui îi pasă că are şi el, acolo, un cap, şi, înăuntru, un creieraş mic cu gînduri în el? Că unele gînduri sunt întrebări rămase fără răspuns? Că se miră ca prostul?
Vai de mine, fiica Preşedintelui era să fie răpită! La mai bine de un an de la farsa cu jurnaliştii kidnapaţi în Iran, în care, la prosteală, serviciile secrete ne-au ameţit cu mistere ca din O mie şi-una de nopţi, pe care o să le dezlegăm peste cincizeci de ani, apare, doamnelor şi domnilor proşti, cagulatul, tovarăşul de celulă al mai mult decît suspectului Hayssam. Ce să vezi ? Hoţomanul a auzit el de la Hayssam că frumoasa Elena era prima pe lista răpitorilor, că sunt nişte dischete care probează asta, că fătuca urma să fie moneda de schimb pentru eliberarea lui Omar! Adică, fraţi români, barosanul sirian i-a făcut puşcăriaşului confesiuni de pe patul unde mima suferinţa! După care, a fost dus la spital. După care, a fost eliberat ca să se trateze. După care, s-a făcut nevăzut, dînd cu tifla lui SRI, lui SIE, lui ŢIE şi lui MIE. Adică, el crede c-a prostit toată suflarea românească, toată clasa noastră muncitoare, de la agenţii secreţi şi procurori, pînă la ditamai Guvern şi Prezidenţie. Apoi, s-o creadă el, umflatul naibii! La cît am fost noi prostiţi în şaişpe ani, prosteala lui nici nu se simte. Revoluţie, mineriade, Bancorex, F.N.I., Caritas, Ţigareta, aviara, termopanul, lacrimi pentru Stolo, alea prosteli pe bune, serioase, profesioniste, nu fuga lui Omar pitit printre oiţe! Protestez contra unei asemenea încercări de prosteală fără nici un haz!
De deştepţi ce suntem, la nivel naţional, prosteala a devenit o adevărată artă. Dar nici la nivel local nu stăm prea rău. Avem şi-aici campionii noştri judeţeni, municipali, comunali. Hahalere incompetente care ne prostesc meşteşugit de pe fotolii de profesionişti. Hoţi şi şmecheri de două parale, maeştri ai gogoriţei politice au birouri prin primării, prin prefecturi, prin judecătorii, ba chiar şi prin armata română. Satisfacţia că ne prostesc, le îngroaşă burdihanele. De şaptesprezece ani îi tot punem să ne conducă, cînd pe unii, cînd pe alţii, doar-doar or înţelege că jocul democraţiei are reguli stricte. Corecte pentru toată lumea, de la aurolac pînă la viceprimar şi pînă la preşedinte. Şi, dacă le-ncalci, e buba. Aşa zice la Constituţie că n-ai voie să prosteşti legea.
La prosteala legii, Bacăul a fost mereu pe primele locuri în top. Să aştepţi aprobare ca să aplici legea, e ultima invenţie în materie. De vreo două luni, fruntea obştii aşteaptă, chipurile, concluziile anchetei guvernamentale ca să tranşeze incompatibilitatea între a fi patron şi funcţionar a viceprimarului Scripăţ. Nimeni nu pare să ia în serios declaraţia în fals pe care acesta a semnat-o la instaurare. E de-ajuns, pentru ochii lumii, că se analizează „incompatibilitatea”. Ce cuvînt! Te prosteşti doar cînd îl auzi!
Lup e deştept. Nu-l poţi prosti şi nici nu ştie de glumă. Mi-ar plăcea să fiu Lup.
Dar dacă ţara te vrea prost, ce poţi să faci?





comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (2):


*** - de picky la: 28/12/2006 09:43:57
Adrian Fuchs :

Aferim.
#165496 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
! - de Sancho Panza la: 02/05/2007 19:28:10
Atîta inteligenţă nativă musteşte pe plaiul mioritic, încît nu-i de mirare că un cizmar poate ajunge preşedintele ţării sau că un cioban are partid. Mirarea e, însă, de ce naiba o duce atît de prost o naţiune atît de deşteaptă?

faina si mereu actuala intrebare!
umor amar.
#192969 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...