Suflete bune ce-ati parasit pamantul
In drumul vostru atat de lung si greu,
Cumva v-ati intalnit pe-acolo
Cu cel ce l-am iubit atat,bunicul meu?

Cum as putea sa-mi stapanesc vreodata
Durerea grea ce-o simt acum in piept?
Cand a plecat demult din asta lume
Si niciodata nu pot sa-l mai astept!

Asa mi-e dor si lacrimile-mi curg,
N-as fi crezut ca doare atat de tare
Ca o fiinta draga sa o pierd
Ce-mi aducea in suflet alinare.

Nu pot lacrimi din ochi sa-mi stapanesc!
Cand a plecat de-aici,de pe pamant
Cu ochii blanzi si durerosi mi-a zis,
Ca a lui inger pazitor eu sunt.

Dar n-am putut durerea sa-i alin
Si imi doresc ca rugaciunea mea
Macar acum de grelele pacate
Sa-l poata ajuta si vindeca.

Voi suflete grabite sa parasiti pamantul
Calea cea mai usoara de-aici ,eu va doresc!
Dar daca-n drumul vostru imi intalniti bunicul
Ii spuneti voi ce tare il iubesc?



Aceasta poezie este omagiul adus bunicului meu pe care l-am iubit tare mult, decedat pe 15 decembrie 2004.