TIMPUL NU STĂ-N LOC

Timpul nu stă-n loc, ci trece ca o boare risipită.
Frunze se desprind din ramuri, răsfirîndu-se pe-alei,
Ziua se rostogoleşte spre apus, fiind gonită
De-ntunericul ce naşte vise cu miros de tei.

Te aştept… Şi mai am încă, cuibărită-ntr-un ungher,
O fărîmă de speranţă că vei reveni curînd.
Filele din calendarul de perete, cad stingher,
Aripi frînte fără veste, spre abis alunecînd.

Şi se trec, se pierd ca valuri sfărîmate-n ţărm de stîncă,
Visele născute moarte, amintiri din ce n-a fost…
Tot ce-ar fi putut să fie şi mai are-o şansă încă,
Risipit în îndoiala rătăcirii fără rost.

Dar nu vii şi sub povara aşteptărilor tăcute
Mă scufund şi mă fac una cu suspinul ce mă cheamă.
Timpul nu stă-n loc, ci trece furişînd cuvinte mute,
Ce cîndva, la o răscruce, vor veni să ceară vamă!