Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

tacere cuvantatoare, nesolitara, negrabita si zambitoare


de Homo Stultus la: 28/01/2007 17:37:00
modificat la: 01/02/2007 06:28:03
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
In mersul grabit spre intrebare ti se descopera antractul. Nimicul dintre a inspira si a expira. Aici te poti regasi. Suntem un patiu vid al inconstientei. Firimituri de viu in viul si neviul universului. In mersul grabit spre intrebare descoperi ca nu esti altceva decat o tacere.

O tacere esuata uneori. Oricum o tacere. Pe trupul nedefinibil al acestei taceri, in pasii grabiti pe care ii faci catre intrebare, incepi sa altoiesti cuvinte.

Daca ai ajuns aproape "tu", esti o tacere cuvantatoare. Si rostul acestei taceri cuvantatoare este la fel ca si fiinta ei, are acelasi caracter apofatic.

O tacere cuvantatoare solitara. Asa ceva nu poate sa existe pentru ca intervine o contradictie de termeni. O tacere chiar in nimeni este in de sine. Cuvatul este rostit pentru cineva.

Prin acea altoire sesizata mai sus nu se mai poate o tacere cuvantatoare solitara. Iar daca tacerea cuvantatoare nesolitara cauta pe cineva atunci nu poate cauta decat o alta tacere consubstantiala ca fiinta dar enigmatic distincta.

Cautand sa faci pasi grabiti spre intrebare, in tacerea ta cuvantatoare nesolitara o sa te intalnesti intim cu tacerea cuvantatoare nesolitara de langa tine, tacere care la randul ei merge grabit spre intrebare. Ce bine ar fi sa mearga spre aceeasi intrebare!

In acest punct tacerea a uitat spre ce intrebare merge. Si incepe sa creada ca este o tacere cuvantatoare esuata. Desigur ca ea greseste considerandu-se astfel.

Nu ai nevoie de o intrebare al carei raspuns esti. Si daca esti un raspuns atunci ar trebui sa stii ca intrebarea e in tacerea de langa tine. Iar intrebarea ta ar trebui sa fure raspunsul din tacerea companion.

Astfel poti sa spui ca tacerea nu are rost sa mearga grabit spre intrebare. Poate sa mearga incet dar sa taca cuvantand repede si bine. Si astfel tacerea cuvantatoare nesolitara devine si zambitoare.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (9):


:0) - de maan la: 01/02/2007 10:27:49
am citit de trei ori cu senzatia lipicioasa ca-mi scapa ceva.
pe la jumatea celei de-a doua lecturi am avut impresia ca am inteles: fiindca n-am devenit aproape eu, da-s pe-aproape, mi-s asa de dragi tacerile-ntrebatoare de-alaturi incat d-aia nu vreau sa le fur raspunsul.
dar daca nu vreau sa fur, inseamna ca-s 'aproape eu'.
ok, dar atunci de ce ma mai duc iute-nainte spre-ntrebare???
la sfarsitul celei de-a treia lecturi am constatat ca n-am bunghit nemica si ca, lipicios e mai bine, fiindca macar stiu ca s-a prins ceva.
vedea-v-om mai traziu ce, cand mai crestem.
cand nu vom esua in vorbe, ca acuma.
#172610 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
maan - de Homo Stultus la: 02/02/2007 00:15:12
"Somnul ratiunii naste monstrii" - Goya

Stii ca uneori crestem si doar atat. Acel aproape tu are posibilitatea data de ceea ce faci si de ceea ce nu faci sa ramana doar un tu virtual. Pana la urma efortul de a asculta broastele pe balta intr-o seara de vara e tot o tacere. Cred ca doar atunci cand se face liniste, dar cu adevarat liniste, poti auzi tacerea cuvantatoare.
Altoirile fiintei prin cuvant sunt deosebit de anevoioase. De fructe insa nu vom avea parte decat altoind tacerea. In acest din urma caz nu mai suntem doar un virtual neputincios aproape eu ci intram intr-un dialog al tacerii cu un tu deplin potentat. Am in neuronul de serviciu anumite imponderabile care tin, mai mult sau mai putin, de plinatatea participarii la evenimentul existential al impreuna-intalnirii in tacerile eu-tu. Acel caracter apofatic vine poate din putinatatea potentelor noastre de a accesa adancurile din ceea ce ne defineste cu adevarat ca oameni.
Motivatia launtrica care m-a indemnat sa ridic, in felul meu, problema epuizarii fugare in celalalt si in de sine, este tocmai acea pretentie aroganta de cuvant. Sa nu ucizi cuvantul in vorbe ci sa-l altoiesti in taceri, in impreuna taceri. Nu goli de valoare si de continut o realitate la care nu ai acces - soapta din tacere, cuvantul nestiut, uitata paradigma in jurul careia te alcatuiesti structural si fiintial. Cred ca asta ar fi pe scurt.
Inchei ca m-am cam lungit nevrand sa spun decat ceea ce am si spus.
#172799 (raspuns la: #172610) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
HS - de alex andra la: 02/02/2007 05:01:20
Crezi ca "impreuna tacerea" nu poate fi la fel de provocatoare de neintelegeri ca si impreuna grairea ? Fiind o neintelegere muta, are mai multe "sanse" sa ramana acolo pentru totdeauna. Si astfel poate deveni creatoare de iluzii. Iluzia intelegerii intru tacere.
Nu afirm. Ma intreb "cu voce tare":)
Si ma intreb de pe pozitia celei ce iubeste literalmente cuvintele, ca "obiecte" in sine, nu doar ca purtatoare de intelesuri si neintelegeri.

Lost without music in a world of noises
#172809 (raspuns la: #172799) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
* - de picky la: 02/02/2007 09:10:54
Adrian Fuchs :

De unde si expresia "hai sa tacem impreuna".

Tacerile sunt de multe feluri. Cea mai frumoasa mi se pare tacerea la unison. Si cea mai plina de simtiri.
#172831 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
stiu ca-i in plus s-o spun, - de maan la: 02/02/2007 09:17:38
dar as fi pus acuma, exact intrebarile alex-andrei.:)
#172834 (raspuns la: #172809) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
aa - de Homo Stultus la: 02/02/2007 09:38:16
"Somnul ratiunii naste monstrii" - Goya

"Crezi ca "impreuna tacerea" nu poate fi la fel de provocatoare de neintelegeri ca si impreuna grairea?"

Nu, nu poate. Nu poate pentru ca nu are pretentia ca ar aduce impreuna intelegeri. Iar daca aduce totusi, aceste sunt lipsite de orgoliu si de certitudini. Le acumulezi asa cum acumulezi un zbor de fluture cand esti mic si cu ochi larg deschisi. Le percepi in puterea ta de a vedea miracole. Pentru ca e un miracol sa nu intelegi intelegand o tacere. Si daca nu ai inteles cu o intelegere golita de pretentii e poate mai bine sa nu intelegi deloc. Acum sunt pe muchia alcatuirii unui sofism:) Totusi nu este un sofism pentru ca la nivel apofatic nu poti vorbi decat antinomic. Deci, ca sa imi explic mie, este necesara o intelegere a realitatii care are doar reziduuri in notiune, fiinta acestei realitati depasind notiunea, intrand oarecum in transcendent, daca acest transcendent este posibil in oameni de pamant. Si el este posibil din moment ce este posibila intrebarea. Nu stiu in ce masura este posibil raspunsul, dar el nu aduce plinatate si viu decat daca isi cunoaste intrebarea ca scop. In acest fel de a vedea lucrurile nu numai intrebarea face pasi grabiti spre raspuns ci si raspunsul isi cauta intrebarea. Daca se vor intalni va fi o impreuna tacere nu o graire.
O neintelegere muta va incepe sa vorbeasca tocmai pentru ca nu a inteles. Si astfel se va da de gol. In cazul tacerii nu e nevoie de iluzii pentru ca nu cauti sa intelegi evidenta ci incerci sa te raportezi la ea. Da, cred ca asta este. O sa ma mai gandesc si revin cu altele daca mai am.
#172841 (raspuns la: #172809) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
* - de maan la: 02/02/2007 10:56:46
O neintelegere muta va incepe sa vorbeasca tocmai pentru ca nu a inteles.
ar putea incepe sa vorbeasca dup-o viata intreaga de taceri in care fiecare-a crezut ca-l intelege pe celalalt ...
#172864 (raspuns la: #172841) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
maan - de picky la: 02/02/2007 11:06:19
Adrian Fuchs :

Iar dai cu sapa unde numa' ce s-o intzelenit.
#172868 (raspuns la: #172864) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
HS - de alex andra la: 03/02/2007 01:52:44
Impreuna tacerea este o forma de complicitate ? Altfel tacerea in afara intelegerii, in absenta nevoii de intelegere nu mi se pare a fi o tacere in doi, ci una solitara. Alaturare muta a doua solitudini. Doar de nu vorbim cumva de doua trupuri alaturate. Atunci cele doua taceri fac un intreg.
Revenind la complicitate, ea este intotdeauna o complicitate intru ceva. Deci intelegere. De aici si sinonimia partiala a celor doi termeni. (Fac ce fac si iar la cuvintele-obiecte ajung:) )
Nu mai stiu. M-ai ametit:)))

Lost without music in a world of noises
#172975 (raspuns la: #172841) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...