Scrisoare critică


E greu a scrie câteva cuvine
Unui prieten ? Oare nu se poate
De el să-ţi mai aduci puţin aminte
Şi o scrisoare să-i trimeţi sau carte ?

Când singuri prin străini ai apucat
Îţi este greu când veste de la ei nu ai
Şi te întrebi mereu dacă pe tine te-au uitat
Te tot gândeşti la ei şi singur vrei să stai.

Eşti trist atunci şi viaţa-ţi pare tristă
Şi tot aştepţi acele rânduri scrise
De unul dintre ei, iar aşteptarea-i lungă
Şi te scufunzi tot mai adânc în vise.

Unde-i dorinţa de a şti mereu
Ce face fiecare în acest moment
De ce din toţi, doar unul singur numai eu,
De viaţa fiecărui zilnic mă întreb ?

Unde-i prietenia care ne-a legat
La noi în sat eram nedespărţiţi
Se poate oare să ne-am fi uitat
Şi unul fără altul să fim fericiţi ?

V-am scris de-atâtea ori la fiecare
Doar doi din voi câte-un răspuns mi-aţi dat
Chiar n-aveţi timp de-a scrie o scrisoare
Sau vai pe mine pur şi simplu m-aţi uitat ?

Încrederea ce o aveam în noi o am şi-acum
Dar nu ştiu cât voi mai putea de-acum avea
Când de la voi aştept un semn şi îmi tot spun
Că-l voi primi în ziua în care va urma.

Chiar este greu să scrii trei rânduri
În care sănătoşi să-mi spuneţi că sunteţi
Şi câteva din ale noastre gânduri
Ar fi destul atât să-mi scrieţi.

Închei a mea scrisoare delicată
Ce-am scris-o azi, doar pentru noi
Nu ar fi viaţa mult mai minunată
Dacă mai minunaţi am fi chiar noi ?