hei fir-ar ele de cuvinte iti spui,lacome sorbandu-ne pana nu ne mai gasim estul pana ce abia mai bajbaim dupa vestul aflat in coltii himerelor.
se-ntampla sa mai credem in cate-o prepozitie, in cate-o conjunctie lasciv insinuata – cuvinte de legatura,cuvinte de legatura asa se numesc-
ce sa mai lege, cand sufletul ti se prelinge printre degete ca un nisip fin de pe plajele oceanice? Un nisip fin amarnic strecurat in fiecare dimineata,sa nu scape cumva vreo scoica in lumea prefabricata a simtirilor igienice?
si cum spuneam – nisipul asta numit suflet o poate lua brusc pe coclauri imbracat in alge zdrentuite de a caror existenta habar nu aveai,urland ca nebunul razand bezmetic
„am mai pierdut un prieten un prieten m-a vandut pe trei cuvinte si-un ranjet”
si tu te asezi pe o brazda intelenita, iti prinzi capul in palme si te uiti dupa el cum se duce,ciuruit si sangerand gri, ca o stropitoare plina de apa maloasa.si te rogi doar sa se-mpiedice si sa-si rupa dracului gatul ori macar sa-si zdreleasca genunchii pana la os.
sa te tarai pana la el, sa-l ridici, sa-l scuturi de mantuiala si sa-l indesi la loc,in golul acela care iata se largeste se largeste se largeste in timp ce tu zaci tamp pe o brazda umeda si simti plumb topit curgandu-ti prin gambe si gura arsa de o fiere mereu noua si afurisit de cunoscuta totodata.