Alina-Bucuria clipelor ramase

Inceput.In prima zi de liceu imi pareai asa cunoscuta,nu stiam unde te mai vazusem,mi-a luat aproape o saptamana sa imi amintesc..imi aduc aminte ce mult imi bateam capul sa aflu de unde vii si cine te-a adus atat de aproape de mine...poate soarta..aceea soarta care mai tarziu ne-a indepartat.
In zilele care au urmat eram preocupat sa imi cunosc noii colegi,scoala,profesorii etc.,apoi toata atentia mea era indreptata catre tine.Zi de zi vroiam sa te strang in brate cu putere,sa simt ca esti a mea,sa nu te las niciodata.Nu stiam ce sa fac in preajma ta,cu toate ca ma descurcam foarte usor in celelalte situatii,tu parca ma blocai,nu mai gandeam cum trebuie,nu stiu ce era..neputinta mea ma facea sa sufar foarte mult..sau poate ca imi era frica,dar frica de ce?Nici acum nu stiu.
Multe greseli am facut,si intentionat si fara sa vreau.Cele care am vrut sa le fac au avut scopul de a ma indeparta de tine fiindca nu aveam destul curaj sa ma apropii,cred...celelalte sau produs din cauza unei minti imature,fragede.
Pentru tine eram si sunt in stare sa fac orice imi ceri,chiar orice.Fiecare zambet de-al tau care era produs de mine ma bucura,as fi vrut sa fie mii de astfel de zambete,sunt fermecatoare.
Am fost un copil tembel,iarta-ma!Ce puteam sa fac?De unde stiam eu cum trebuie sa ma port?....imi merit soarta.
Multe persoane folosesc cuvinte frumoase si pline de zel,dar as vrea sa stiu cine pune suflet in ele.
Pentru mine exista doua entitati ce le consider mai presus de tot:TU si Dumnezeu.Cand ma gadesc la divinitate ma simt mai sigur pe mine si neinfricat,cand ma gandesc la tine fiecare atom din corpul meu se bucura.
Cea mai frumoasa creatie a naturii poarta numele tau.