Mutrisoara de midineta (tanara lucratoare sau vanzatoare in magazine sau in atelierele de croitorie si de moda din Paris) cu nasul in vant si buzele prea rosii, cu ochii care invadeaza jumatate din fata, cu un carliont pe frunte si par mult pe ceafa. Nu este o schita a lui Tolouse Lautrec, ci un detaliu dintr-o fresca care impodobea palatul de la Cnossos din Creta cu vreo 1500 de ani inainte. Alte picturi inca si mai vechi sau contemporane ne lasa aceeasi impresie de spontaneitate proaspata: o pisica la panda cu labele incordata, arcuindu-se gata sa sara in spinarea unui fazan sau un grup de doamne care la o tauromahie etc. Artistii epocii nu se incurcau in reguli. Ei priveau natura; se bucurau de peisaj, se amuzau de vioiciunea unei mascari si sacrificau cu buna stiinta toate amanuntele inutile. Ei nu voiau decat sa sugereze impresii cititorilor. Aceeasi dorinta i-a insufletit si pe urmasii si pe elevii lor din veacurile miceniene, dar noii pictori, apartinand unei alte rase si unui alt spirit au redat rar cu tot atata intensitate aspectele fugitive ale vietii. In aceasta perioada pictura nu este inca cunoscuta decat dupa siluetele desenate de mestesugari pe pantecele vaselor: este sigur ca existau decoratii murale, tablouri de sevalet, dar timpul le-a distrus pe toate si n-am fi stiut nimic de ele daca grecii nu ar fi tinut sa-si infrmuseteze recipientele de lut ars de care se slujeau, ilustrandu-le cu legende eroice si detalii din viata zilnica.
Gustul imaginii i-a impins, fara indoiala sa iasa din geometrism. In veacul al VII-lea la scoala Orientului ei au invatat sa deseneze forme vii, dar nu conoscute direct, ci monstrii, fiare sangeroase pe care le copiau ca atare dupa modele asiatice, avand totusi ocazia de a-si exersa astfel mana si de a se apropia de viata.
La inceput ei cautau precizia liniei si punctualitatea trasaturilor, apoi, o data cu progresele tehnicii, se straduiesc sa reproduca expresia personajelor si foarte curand, inca din secolul al V-lea ataca problemele complicate ale perspectivei si ale celei de-a treia dimensiuni.
Artisti foarte mari, de la care nu ne-au ramas decat numele: Polignot, Zeuxis si Apelles marcheaza etapele unor progrese constante care ajung, plecand de la un simplu desen colorat in tenta pala, fara umbre si fara atmosfera, sa faca treptat din pictura greaca o arta foarte apropiata de cea practicata in epoca moderna.