Începe să se dezbrace. Gesturi moi, de rutină. Pantofii incomozi, cu tocul prea înalt. Bluza decoltată provocator. Şortul mulat, punându-i în valoare talia fină şi fesele provocatoare. Chiloţii. Îmbracă apoi kimonoul. Ritmul obişnuit, profesional. Dacă n-ar fi răceala palmelor şi a labelor de la picioare, ai putea zice că totul e OK. Că a depăşit şocul reîntâlnirii.

Îi recunoscuse vocea imediat. Fusseră suficiente acele prime cuvinte, aproape stas, adresate fetei de serviciu la primire. "Am o programare pentru 19,30 . Mircea". Desigur, pseudonimul folosit când vroia să fie altul.
Domnul inginer diplomat Oliviu Zanc a pătruns în salon firesc, detaşat. Nu avea nevoie de invitaţie sau alte indicaţii, era un obişnuit al acestui tip de ceremonial. A început să-şi plimbe ochii asupra fetelor. Nu a tresărit când a descoperit-o. Cel puţin, nu vizibil.
Nădăjduise că va face abstracţie de prezenţa ei. Formele opulente ale colegei Irinuca ar fi trebuit să aibă prioritate necondiţionată în opţiunile lui, îl cunoştea bine. Cum, la fel de bine, ştia că nu va avea curajul să o privească în ochi. Nici nu a privit-o. Doar a ales-o. "Cu ea. Se poate?". Bineînţeles că se putea. Clientul nostru...

Acum e în baie. Hainele şi le lăsase în aceeaşi neorânduială, pe singurul taburet din cameră. Zâmbeşte. Ăsta e el - nu-l va schimba nimeni şi nimic, niciodată. Doar e titlul lui de glorie. Unul dintre ele...
Se aude jetul puternic al duşului şi fluieratul lui. Aceiaşi arie a Toreadorului, ca întotdeauna când vrea să domine, neatins de nici o slabiciune. Tot pe asta o fluierase în timp ce-şi făcea bagajul. De fapt, doar îl controla; făcut îl găsise la uşă.

Menajul lor durase mai bine de doi ani. Liniştit, fără controverse serioase. Certuri -nici atât. Lui Oliviu îi repugnau discuţiile în contradictoriu. Ca, de altfel, orice lucru inutil. Nu-l puteai convinge. În cel mai bun caz, dacă era în toană bună sau grăbit - accepta. Adică te lăsa cu ale tale. Maximum de concesie obţinută de ea. Şi asta tot mai rar, din ce în ce mai greu. Aventurile ocazionale, fuckingul ca sport… Sexul ca ideal. O obsesie trainică, de care era mândru. Falocratism ridicat la rang de supremă certitudine, de pilon central al existenţei sale întotdeauna cool. Maşinile scumpe şi femeile bine. Ce-i drept, Oliviu era un profesor de erotism. Cu asta o subjugase, ca şi pe multe altele, ştia şi asta. Dar se făcuse că nu bagă de seamă - poate din frica de singurătate, poate din spiritul ei de luptătoare, acceptând provocările şi concurenţa.... sigur dintr-o slăbiciune pe care şi-o detesta cinstit, dar inutil. Rătăcită într-un Bucureşti aberant şi ostil, tânără absolventă a unei facultăţi care dădea doar o diplomă, nu şi o profesie, s-a lăsat agăţată, apoi cucerită de farmecul lui irezistibil. Se mulţumea, ca proasta, cu porţia ei de amor nebun. Îşi amorţea demnitatea la gândul că, tăvălind toate târfele, Oliviu îşi menţine tonusul sexual şi îşi îmbogăţeşte experienţa. Perfect adevărat, chiar dacă oarecum neplăcut. "Eram doar o gaură proastă", avea să recunoască, ulterior, pe internet, într-un forum al inimilor sfărâmate. Desigur, sub cuvenitul pseudonim.
- Să facem cunoştinţă: Mircea.
- Suzy.
E bine, nu îi tremură vocea. Îl invită să se lungească pe saltea. De sub prosopul cu care a venit înfăşurat de la duş, o proeminenţă pe care a apucat să o remarce arată gradul de excitare a clientului - apucătură binecunoscută ei, din vremurile când Miruna şi Oliviu formau, cum-necum, un cuplu. Condiţiile îi fuseseră comunicate la telefon - trei feluri de masaj: de relaxare, erotic şi body massage. "... folosind corpul fetei care vă masează prin atingeri plăcute, rafinate, cu sânii, fesele şi celelalte ... dar fără contact intim". Ceea ce, pentru un sexpert ca el, pare cel puţin neobişnuit; dacă nu aberant de-a binelea. Asta e. Regula (oricât de frustrantă pentru unii) se respectă, de obicei, fără probleme. Erau şi clienţi care încercau mai mult, dar izbutea să îi potolească - mai cu frumosul, mai cu acreala sau cu ironia. O singură dată, pentru un nesimţit din cale-afară de insistent, fusese obligată să strige după ajutor. Năvăliseră fetele. Ce-i putuseră auzi urechile individului... L-au scos afară într-un cor de ocări, de nu ştia cum să dispară mai repede pe scări, în jos. La asemenea provocări, vocea şi temperamentul uneia ca Elvira făceau toate paralele.Din păcate, Elvira e liberă azi, dar nici cu celelalte nu ţi-e ruşine, la nevoie.
Corpul puternic, suplu şi musculos al bărbatului se oferă acum desfătărilor platite. Nu avusese nici o jenă să îi ceară banii în avans. Tot de la el aflase, pe când se iubeau, că aşa se procedează în orice salon. Şi multe altele… Sinceritatea lui brutală o şocase la început, apoi ... Nu că s-ar fi obişnuit, dar îşi dăduse seama că, altfel, nu îl poate păstra. Cinismul lui avea, totuşi, o componentă de apreciat - sinceritatea. Decât să bâjbâi prin minciuni , pierzând timpul ca să ajungi tot acolo... Aşa, măcar nu mai erai luată de proastă. Iar cu timpul… cine ştie? Se mai schimbă omul.