inca o primavara

Vine primavara. Un nou registru al intinderii de perceptie se activeaza. Incepe marea dezmortire anuala. Gandurile ninse trebuie puse in spatele dulapului de cuvinte pentru uz casnic. Ma bucur, as minti mult daca as spune ca pomii infloriti nu imi ofera clipe de bucurie. Merg pe strada si ascult muzica in casti. Sunt un pieton convins. Caut mereu privirea celor ce trec pe langa mine. Unii ma saluta (desi nu ne-am vazut niciodata). Ma bucura si asta. Azi sunt motive de bucurie si cam atat. Ciudat. De obicei imi convine sa ma vaicaresc. Azi am luat decizia sa ma ignor un timp. In acest fel patrunse soarele si pe ulita mea. Era el acolo dar, obloanele trase peste ochiul crampeiului de de cer sadit in fiecare, il obturau. Stiu ca femeilor le dauneaza prea multa lumina. Eu, nefiind un pudic si neavandu-ma decat pe mine de ascuns, ma las in voia razei ce ucide lebede.
Am in minte de ceva vreme imaginea unui genunchi de inorog. Ma gandeam sa fac un text ritmat si rimat pornind de la ea. (Puteam spune poezie dar pretentia e prea mare pentru slabele mele puteri). Acest genunchi de inorog ar fi intrat in aceleasi cuvinte cu acel caine hamesit care musca o femeie de sanii sufletului. Si daca pana la urma femeia ar fi muscata de caine, cu placere i-as oferi ca sprijin si amant acel genunchi de inorog. Cine altcineva ar putea sa iubeasca o femeie careia ii lipsesc sanii sufletului? Sau poate era mai bine sa vad cum capata sufletul ei miros de flori de piersic? Si daca ar capata, as mai putea eu, egoistul sa o ofer gratis genunchiului? Oricum ar fi cainele se pare ca va castiga. Si asta poate pentru ca e cainele meu. Daca nu ar fi al meu, femeia ar putea sa solicite sprijinul ingerilor de la departamentul de hingheri ai sferei si cainele ar ajunge poseta de adunat lacrimi. Dar nu as putea permite ca un astfel de caine, cainele meu, sa sfarseasca asa.
Genunchiul inorogului are deci in toata povestea un rol foarte probabil fragil, asta daca nu cumva se hotaraste sa isi intinda aripile. Daca ar face asta as pierde tot. Si sanii sufletului de femeie si cainele si chiar aroma de piersic. Nu imi ramane decat sa sper... Si e o zi tocmai potrivita pentru a spera.