-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

BUNICUL


de brod la: 20/03/2007 07:24:01
rezumat: povestire cu final neasteptat
taguri: proza scurta 
voteaza:
Îşi plimbă privirea peste creştetul blond al copilului. Nepotul s-a încurcat acolo, jos, printre picioarele lui. A crescut, îi ajunge deja până la genunchi! Nepoata e mai mare, a trecut în grupa mijlocie. La grădiniţă. Bunicul este mândru că a pus umărul la înscrierea ei. Vorbise la telefon cu directoarea, îşi declinase identitatea şi fostul loc de muncă. Inspector la.... Nici nu fusese nevoie de mai mult. L-a servit. Se rezolvase. Să-l mai bombăne cineva că nu se preocupă de cei mici...
Fetiţa încearcă să i se urce pe genunchi. L-a împins pe frate-său şi dă să se cocoaţe, sprintena ca o veveriţă. O descurajează cu un gest blând, dar ferm. Are discopatie, nu se poate expune. Doctorul i-a interzis categoric. Trebuie să aibă grijă de el. Între timp, băieţelul a început să urle, înciudat. Of, Doamne, cui o fi semănând, aşa de încăpăţânat? Maică-sii, desigur. Deşi nici cu ginerele nu-i e ruşine. I-a atras atenţia cât riscă printr-un asemenea gest... că pot trece ani de zile până să-şi revadă familia... ţi-ai găsit! Fugise, trecând Dunărea înot. Acum e într-un lagăr, în Austria, aşteptând viza de Australia. Abia după ce-o ajunge acolo se va pune problema să-i cheme şi pe ei. Tana a rămas singură cu ăştia doi, sigur că nu-i e uşor să-i crească. O ajută şi el cât şi cum poate... Dar nu e capabil de minuni. Şi nici stofă de erou nu are. Nu te poate condamna nimeni pentru atâta lucru, e omenesc. Astea sunt vremurile, ce poţi să faci?
- Hai măi, Bibi.... ce-ţi era dacă le aduceai şi tu un kil de mere la
ăştia mici? Vii aşa, cu mâna goală...
Bunica. Mereu agasantă, cârtitoare... pusă tot timpul pe ceartă. De-o
viaţă, de când o ştie, tot critică la adresa lui. Cât poţi să rezişti? Ai şi tu nervi, mândrie... Oameni suntem.
Adevărul e că avusese ghinion. Fusese prost inspirat, asta e. A preferat să lase maşina în parcare. Economisea şi benzina, făcea şi mişcare. De când ieşise la pensie, era chiar obligatoriu. Apoi... he, he.... se oprise la manichiură. La atâta răsfăţ avea şi el dreptul, ce naiba.... Nuţica îl servise, ca întotdeauna cu toată atenţia; drăguţă şi îndatoritoare, nu se dezminte. Şi avea un decolteu....
- Răzvan, potoleşte-te!
Drăcuşorul cu pistrui se urcase pe furiş pe braţul fotoliului. De acolo, întins peste umărul bunicului, începuse să îl giugiulească cum numai el ştia să o facă. Pe nesimţite (aşa e când închizi ochii şi le dai nas) îi smulsese un fir din mustaţa lui albă şi atent dichisită. Pălmiţa trasă peste fund a fost mai mult simbolică, un moft, dar copilaşul urlă ca din gură de şarpe. Ce-or să se facă cu el când o fi mare?.... Treaba lor, el şi-a făcut datoria şi le-a spus.
Nu mai are rost să stea, n-are chef de ceartă. Răzvan îl refuză, îndârjit şi ciudos. Toată căldura sărutului de rămas bun rămâne pentru nepoată, care se pisiceşte cu folos, întinzâdu-i obrazul. E deşteaptă, s-a învârtit de 5 lei.
Bunicul porneşte agale spre casă. Pasul lui cumpănit străbate strada aglomerată, urâtă. Ocoleşte o ditai coada, întinsă pe trotuarul din faţa Alimentarei. Slavă cerului, nu e obligat să stea, să se umilească în îngrămădeala flămândă. Nu i-a plăcut niciodată să se atingă de trecători, să vină în contact cu necunoscuţii. Îi repugnă. De aceea s-a enervat atât de tare când a dat dobitocul acela peste el, cu nici un ceas mai devreme. Plus că i-a spart toate ouăle. Câte or fi fost din izbitură, câte s-au făcut zob când s-a rupt punga... Paştele mă-sii de academician-doctor-inginer, cu polimerii ei cu tot!
Şi bunica asta, care îi reproşează că a venit cu mâna goală la nepoţi... Ce ştie ea?
A ajuns la loc mai larg. Calcă tacticos, pas de promenadă. Se admiră, cu coada ochiului, în geamul unei vitrine goale. Se ţine bine, ce mai.... De aceea îl invidiază toţi. Raglanul elegant, îi subliniază ţinuta zveltă. Are o distincţie care îl individualizează, ştie asta şi e foarte mulţumit de el. Orgolios? Nicidecum. Doar realist. Ţine la demnitatea lui, a muncit o viaţă ca să şi-o consolideze. Nu e deloc arogant, doar conştient de propria valoare. Partea sentimentală... nimeni nu e perfect. Fiecare are dreptul la o slăbiciune, o pasiune. Poate chiar la un pic de viciu. În fond, ce mare păcat este să te placă femeile? Tocmai a ajuns în dreptul prăvăliei pe care scrie Frizerie – Coafor . Dinăuntru se aude corul lăcrimos al frizeriţelor, coafezelor şi manicuristelor, făcând un karaoke patetic pe lângă o melodie la modă a lui Dan Spătaru, ce se revarsă din difuzorul dat la maximum: „Drumurile noastre toateeee.. .Se vor întâlni, vreodatăăăăă?... Drumurile şiii iubirea....” Nuţica e printre ele, tocmai a încheiat divorţul şi l-a pus în temă cu noutatea. A naibii Nuţica asta...
A ajuns cu bine acasă, nu înainte de a-i cumpăra 3 fire de garoafă lui Manţi. Acolo, la ţară, ea nu primeşte decât produse. Carne, ouă, legume... Datorită ei, nu le lipseşte nimic. Dar şi lui! A meritat să o ţină în facultatea de medicină atâţia ani. O să scape ea şi de stagiul ăsta la ţară, e fată tânără, are toată viaţa înainte. Dar deocamdată... ce s-ar face fără circa ei de la Balta Neagră? „Bunica vitregă”, cum a botezat-o diavolul ăla mic, tocmai s-a strâns de pe navetă. Nici nu-l întreabă de unde vine aşa târziu. Cum să nu fie nervoasă? Ce s-o mai amărască, să-i spună ce-a păţit cu ouăle? Data viitoare, când le-o mai duce câteva, o să le ia 2 lei pe bucată, în loc de 1,50 şi îşi scoate discret paguba de azi. Tactul şi eleganţa – două din calităţile pe care şi le recunoaşte cu multă plăcere. Ce păcat că smucita de fiică-sa nu i le înţelege, măcar. Că, de moştenit....

comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (27):


:) - de Sancho Panza la: 20/03/2007 10:29:45
Barbu Delavrancea transpotrat intr-o alta epoca!
ai un formidabil har in conturarea portretelor.
#178720 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
hehe - de zaraza la: 20/03/2007 11:54:28
da, asta e super!

zaraza
#178760 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Brod - de munteanu rodica la: 20/03/2007 12:11:08
"Tactul si eleganta" doua calitati care le recunosc si eu in rindurile scrise de tine.
Eu zic sa o faci mai des ca sa fi cit mai repede confirmat.
#178764 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
frumos, brod - de maan la: 20/03/2007 12:29:27
multumesc.
#178770 (raspuns la: #178764) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Da, brod. - de picky la: 20/03/2007 12:46:26
Ai brodit-o bine. :)
#178785 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
fuchs - de alex andra la: 20/03/2007 13:07:22 Modificat la: 20/03/2007 13:08:58
Astea cu broditu si cu broderiile is fumate de mult de maan si de mine:))) Da' de acord cu tine, le cam brodeste baiatu asta:) De fapt nu le brodeste, ci le are cu scrisu":)))
#178790 (raspuns la: #178785) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
o singura problema am... - de Cri Cri la: 20/03/2007 13:20:51 Modificat la: 20/03/2007 13:21:42
...care-i poanta? I-un portret, bine conturat, nu zic, dar fara poveste!? "Final neasteptat"... adica?
#178795 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
alex andra - de picky la: 20/03/2007 13:30:40
Poate. Numa' ca exagereaza cu intinderea. Il prinde febra si o lungeste.

Atentie brod-ul tinut prea mult in cuptor ... se rumeneste excesiv. In prima faza. In faza a doua se ... arde.
#178802 (raspuns la: #178790) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de picky la: 20/03/2007 13:32:08
Esti demodata. Acu' se poarta : afara-i vopsit gardu' ...
#178804 (raspuns la: #178795) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
picky - de Cri Cri la: 20/03/2007 20:01:49
mirobolanta volta ;))
#178927 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
cri - de zaraza la: 20/03/2007 20:32:53
eu am vazut textul ca un portret al prosnitei la pensie. si bunic, pe deasupra. si pe mine brod m-a nimerit cu asta, pentru ca mereu m-am intrebat de ce bunicii sunt prezentati mereu idilic, in fond nu sunt ei tot aia care in tinerete erau oameni cu bune si rele? (unii mai mult cu rele).

zaraza
#178934 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
zaraza - de Cri Cri la: 20/03/2007 21:54:20 Modificat la: 20/03/2007 21:55:23
eu ma bucur sincer. :)
Cred ca fiecare, mai mult sau mai putin, cautam anume ceva in lecturile noastre, ne satisface un anume stil, o idee rotunda sau neasteptat de imprastiata, cat sa ne dea de gandit, o chestie cu poanta, cu coada de peshte sau cu tentacule... eu n-am gasit nimic satisfacator, dar nici n-am ceva impotriva ca tu sa fi gasit. Daca ti-ar place (tot si numai) ce-mi place mie, prea ai fi eu si nu stiu daca as putea trai cu ideea :)))
#178954 (raspuns la: #178934) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
aaa, evident (for cri-cri) - de zaraza la: 20/03/2007 22:20:30
dar nu cautam sa-ti impun parerea mea. chiar credeam sincer (hehe, ce naivitate!) ca ceri o explicatie, si-ti ziceam ce-am inteles eu.

zaraza
#178963 (raspuns la: #178954) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
banuiesc... - de andante la: 20/03/2007 22:32:23
...ca e doar un fragment. Ii lipseste tonul concentrat al unei bucati individuale.
#178964 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
zaraza - de Cri Cri la: 21/03/2007 01:13:10 Modificat la: 21/03/2007 01:18:08
saru`mana :)
Cred ca nu merit chestia aia cu "naivitatea". Nici nu mi-am imaginat ca-mi impui parerea ta, am prins ideea, dar am simtit nevoia sa ma explic, asemenea. Si spuneam razand lucruri serioase: adica abia o uniformitate de gandire m-ar face nefericita.
#178994 (raspuns la: #178963) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
singura problema - de brod la: 21/03/2007 07:02:35
Povestea? Traducere: Vizita Bunicului la nepoti... pedant, atent... a venit cu mana goala.... bunica il mustra... pleaca... pe drumul de intoarcere coada.. afli ca si lui i-au spart niste oua... il compatimesti (ce era, pe vremea aceea, sa "pui mana pe nniste ceva de mancare!!)... afli, in treacat, ca il atrage nutica - coafeza... apoi afli ca Bunica numai ede actualiate.... el, cochet si cocos, are una noua, vitrega.... care e medic la tara.... si primeste produse.... si oua... si el le ia si LE VINDE FIICA-SII pt cei 2 nepoti. Ce trebuie mai mult?!
#179004 (raspuns la: #178795) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
cri-cri - de maan la: 21/03/2007 07:57:19
"daca ti-ar placeA"!
nah, sa nu se mai spuie ca noi intre noi ne doar pupam.
#179014 (raspuns la: #178994) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
brod - de mazariche la: 21/03/2007 09:47:57
are har. E evident in toate scrierile de pana acum. E drept insa ca eu nu simt nici o afinitate nici cu subiectele abordate, nici cu aparenta lipsa de finalitate a fiecareia dintre ele. As vrea sa fiu mai clara, dar imi dau o stare ciudata. Par a nu duce nicaieri. Cuvantul ce-mi vine in minte e ¨amoral¨.
#179042 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
maan - de Cri Cri la: 21/03/2007 12:13:16
yep :D
#179083 (raspuns la: #179014) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
brod - de alex andra la: 21/03/2007 14:37:38
Fa-mi placerea si nu-ti mai explica textele, ca le strici:) Ai un pic de increde in discernamantul cititorului:)))
#179161 (raspuns la: #179083) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
explicatie - de brod la: 21/03/2007 14:56:53
ai dreptate, multumesc de indemn. cei care nu pricep nu merita sa le fie tradus....
#179173 (raspuns la: #179161) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
brod - de Honey in the Sunshine la: 21/03/2007 22:11:08
e bine sa fii subtil... dar nu chiar intr-atat incat sa nu priceapa cititorii :)
#179317 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Honey - de Sancho Panza la: 22/03/2007 06:38:23
haide,draga mea,să recunoaştem că nu întotdeauna şaua poartă vina...:)
#179358 (raspuns la: #179317) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
nu e peshte ca stavridu'.... - de brod la: 22/03/2007 07:21:41
unii pricep, altii nu. ai vreo solutie la chestia asta?
#179362 (raspuns la: #179317) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
brod - de alex andra la: 22/03/2007 13:15:35
In principiu, cei care nu te pricep n-ar trebui sa te intereseze. E treaba lor:))) Nu scrii pentru ei, banuiesc, ci pentru cei care stiu cu ce se mananca literatura. Corecteaza-ma daca gresesc:)
#179463 (raspuns la: #179362) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
brod - de alex andra la: 22/03/2007 13:17:25 Modificat la: 22/03/2007 13:17:52
Scuze, am raspuns la ultima ta postare, nevazand ca mi-ai raspuns si mie direct. Poate n-ar fi rau (iar dau sfaturi:))) ) sa mentionezi nick-ul celui caruia i te adresezi:)
#179464 (raspuns la: #179463) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
NU - de brod la: 23/03/2007 15:52:42
....nu gresesti deloc. A fost doar un mic si (ne)vinovat exercitiu de pedagogie.
#180058 (raspuns la: #179463) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: