-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Inviere


de alma la: 16/03/2004 11:11:00
modificat la: 16/03/2004 12:15:41
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
Toamna in sepia, ca fotografiile de demult. Ma intorceam acasa pe un alt drum ca de obicei. Langa mine, vantul alerga cu talpile reci peste pielea calda a orasului.
A aparut deodata in capatul strazii. Si tot ce a urmat din momentul intiparirii siluetei lui pe retina mea usor aburita de melancolie, s-a desfasurat ca intr-un scenariu fabulos pe care cineva il asternuse cu litere tremuratoare pe marginile ingalbenite ale vreunui caiet, fara speranta de a-l vedea aievea vreodata.
Necunoscutul care se apropia nu ma observase, in schimb. Continua sa mearga cu umerii usor aplecati, privind absent pietrele pavajului. Pasii i se insiruiau, egali si atenti, de parca nu ar fi mers pe o straduta prafuita, ci sub cupola unui circ, pe o sarma transparenta.

Apropiindu-ma, simteam aerul imputinandu-se intre noi. Imi ironizam in gand romantismul hranit la cinema, in acelasi timp, imi simteam fiecare pas ireversibil, in aer parca tremurau litere.
A ridicat privirea chiar inainte de a ne intersecta. Nu ma vedea inca. Peste cateva clipe insa, membrana incolora a gandurilor i s-a dezlipit de pe privire si ochii i s-au deschis albastri (ca atunci cand dai la o parte pagina de garda a unui album si imaginile, inainte palide si neclare, apar dintr-o data in culori concrete, devin ele insele), a revenit parca fizic in prezent, parea chiar mai inalt, atunci s-a inclinat usor. Mie mi se parea ca traiesc o pagina din Jane Austen, chiar ma emotionasem prosteste, imi transpirase mana in care tineam cartile imprumutate de la biblioteca, in gand autoironiile curgeau cu nemiluita, dar cine mai era acolo sa le bage in seama. M-a intrebat cat e ceasul. Am inceput deodata sa vad cadrane enorme peste tot, eram Alice in Tara Minunilor la un five o’clock tea, o coperta de carte – cred ca Moartea si busola de Borges – imi flutura inaintea ochilor, in timp ce o multime de alte imagini traite sau citite izbucnisera declansate de intrebare, si se invarteau in jurul meu, zgomotoase, imi faceau cu ochiul, ma zapaceau.
M-am uitat la incheietura dreapta cateva secunde, pana mi-am adus aminte ca nu am ceas, apoi, zambind stupid-victorios, ca si cum as fi gasit solutia salvatoare, m-am uitat spre apus si dupa cateva momente, am intors spre el doi ochi orbiti de doua peceti identice de soare galbui, si i-am raspuns ‘cred ca e sase fara ceva’.

Ne-am asezat pe banca de lemn din fata unei case. Inaintea noastra un cerc din apa de ploaie ne copia gesturile pe suprafata lichida. Nu mi s-a intamplat niciodata sa stau de vorba cu oameni pe care nu-i cunosteam. Nici cu cei pe care ii stiam de-o viata nu conversam cine stie ce. Iar acum stateam pur si simplu in mijlocul strazii, clipind incetosat catre un individ infasurat intr-o geaca gri si jeansi negri, pe care il vedeam pentru prima data, si care arata de parca trebuia sa-mi vorbeasca sau se sufoca. Iar eu, cu toate reticentele mele si cu toate trairile invatate din carti (sau poate tocmai din cauza lor), aveam sa-l ascult.

Eram pe o insula. De fapt, el era. Eu eram acolo, in amintirea lui, doar in vizita. Stateam intr-un colt, umbra tacuta. In jur, Dunarea murmura nelinistita, el incerca sa faca focul si in timp ce alerga incolo si incoace dupa crengute uscate, eu adunam cu grija toate cuvintele care curgeau din el neintrerupt ca dintr-o rana, le puneam la pastrare in mine, le carpeam cate-un articol dezlipit sau le indreptam vreun diacritic pus stramb si le asezam in randuri, ordonate, le dezghiocam de inteles si le gustam miezul amar si dulce. Era acolo cu un prieten care ii povestea cum toate masinile din orasul lui s-au incolonat intr-o zi si au intrat singure in lacul de la marginea orasului.
Apoi insula a disparut si a urmat o poveste despre un alt oras in care strazile fie urcau, fie coborau. Dar nici una nu era dreapta. Casele aratau ca niste cubulete de branza, acoperisul verde al bisericii era poleit cu zahar vanilat, cetatea din mijloc statea bosumflata sub o gluga tuguiata de zapada. Iar undeva in spate, clipea albastrui un soare dilatat, cu miez negru si apos - era de fapt ochiul unui om ce privea printr-un glob inauntrul caruia ningea daca il intorceai.
Si inca o poveste cu un batran care dormea langa o vioara si desena planete pe varul alb care-i acoperea peretii camerei, undeva intr-un sat nordic, apoi un cantec despre un orasel in care in afara de a te indragosti nu e altceva de facut, o poezie despre umbra verde a copacilor in noptile de vara, o alta poveste despre aparitia miraculoasa a Fecioarei intr-un tren care trecea prin sudul Balcanilor, despre aventura unui glob rosu de Craciun care aparea din cand in cand in copacii din parcul Romanescu si asta numai in timpul verii.
Si in timp ce vorbea, si in timp ce ascultam, umbrele noastre reflectate in oglinda de apa din fata bancii se implineau, se ingrosau din cuvintele noastre, se miscau in ritmul povestirii, traiau libere pe ecranul lichid.
Dupa un timp, nu mai avea putere sa povesteasca, eu nu mai auzeam. Parca plecasem de acolo. In fata noastra se asternea acum un drum acoperit de hartie acoperita de cuvinte. Am inceput sa alergam printre ele, sa citim, sa radem, ne indepartam din ce in ce mai mult, dar drumul nu parea sa se sfarseasca undeva, mergea inainte.
M-am uitat doar o data inapoi. Ca printr-o perdea de apa, am vazut o banca pe care stateau doua copuri din care parca fugisera cuvintele.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...