Uneori mai înnoptăm sub aceeaşi lumină artificială,
în acelaşi foşnet al gesturilor înţepenite la jumătate,
tu desenezi inspirat un rotocol de fum vineţiu
eu – un inorog albastru cu copite de aburi,
eu mă întreb ce formă mai au stelele,
tu mă întrebi dacă s-a mai scumpit benzina,
eu urmaresc un vis,
tu urmaresti un meci,
tu te întinzi nepăsător în spaţiul aşteptărilor mele,
eu mai arunc încă o zi din viaţă,
să-ţi fac loc,

deja e asurzitor acest concert în pianissimo şi andante,
deja e plictisitoare piesa aceasta de mimi,
într-o zi o să-mi ţâsnească aripi din călcâie şi o să plec,
îţi spun uneori,
tu muţi tăcut de pe Discovery pe Eurosport
îmi voi lua jucăriile şi mă voi ascunde într-o oglindă
de care nu vei şti, de care oricum nu îţi pasă,
unde primavara nu se uită de trei ori în calendar
înainte de a-şi strecura braţul stâng pe fereastră
unde lumina curge inexorabil de la răsărit spre apus
şi liniştea nu se îmbacă în cămăşi gri, riguros apretate...

dar de ce-ti vorbesc despre toate acestea?
secunde ciunte şi nefolosite
îşi râd de noi,
ascunse-n draperii, în cearşafuri, în pahare de ceai,
în pielea ta şi-n hârtiile mele
mâzgălite cu versuri albe şi roşii
ca nişte litanii ca nişte bocete ca un măr otrăvit
o sa plec, îmi spun,
pe un val pe o umbră
pe o rază pe un ţipăt de lebădă
tu închizi tăcut televizorul şi lumina artificială
închizi ochii, închizi ziua de azi

apoi adormim,
strângându-ne în braţe
singurătăţile de pluş.


copyright Adriana Lisandru
din volumul "De-a Baba Oarba"