Visez ca un demon ce isi reflecta adancul spre voi,
cei ce nu pot sa'si arunce privirea spre nemarginire.

Vad abisul luminii cum isi reflecta asupra
voastra lanturile destinului si va leaga de pamant.

Imi intind aripile de umbra care mi'au fost daruite
Si le rog sa nu'mi poarte sufletul spre
culmile ochilor celor ce mi'au acceptat rasuflarea
Si ploaia de intuneric - sclipiri infundate de negru.

Ca un titan tin concretul in maini,
Si strang...
Si lacrimile soarelui se scurg in valurile cerului.

Dar griul nu m'a primit...

Zbor prin atunci, acum si gasesc...
Calaul suprem, nascut din incercarea vostra de'a inghiti haosul.
El, calaul, statea pe tron,
Tron al strigatelor voastre.

Din linistea ce plutea in jurul albului,
Se naste o vibratie albastra care'l inconjoara pe cel ce este,

Si aud :

Ne'am inchinat tie ca sa ne inmanezi fericirea
Dar tu ne'ai condamnat la

TREZIRE