Să nu mă cerţi că iarăşi n-am dormit,
că nu mi-am sorbit viata
în caşete
mai numeroase decât
bucuriile zilei de ieri

fă-te că uiţi
să mă porţi de mână spre ziua de mâine
azi vreau să mă ghemuiesc la umbra puţinelor adevăruri
ştiute pe de rost -
nu mai am chef de zaţul rozaliu
al speranţelor fierte îndelung
pe nisipuri mişcătoare
azi am rupt picioarele înşelăciunii miriapod
care mă târâie-n spinare,
frunză zemoasă şi crudă


hai, şezi lângă mine,
ia şi tu o gură de apă rece
poate ne-mbătăm destul încât sa ne iubim
până-n pânzele albe
sau până va veni o zi
ca o pânză albă
ce mai contează
cuvintele sunt mai frumoase aşa,
dezbrăcate din peticele declinarilor
dar grăbeşte-te
aud cum vine dimineaţa, şotâncăind,
de după colţul orei -


pariez pe toate bancurile tale englezeşti
că o să apară
ţinând în mâini acelaşi ibric aburind,
clipindu-mi ironic
din genele zorilor.



copyright Adriana Lisandru