11:18. Sta acolo de peste un sfert de ora. Barbatul se ridica de pe scaun, ocoli biroul receptionistei si merse pana la capatul culoarului. Arunca o privire imprejur ca sa se asigure ca nu e vazut si intredeschise precaut usa. Nu se vedea nimeni. Intra incetisor si se apropie de usitele aliniate. Cand usa celei de-a doua cabine se deschise, Silviu ingheta. O femeie de vreo 50 ani dadea sa iasa, tragandu-si totodata dresul peste coapse. Dadu drumul fustei negre si groase sa cada peste pulpe si ridica privirea.
- Aaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!!!!
Silviu ridica mainile, cu ambele palme intoarse catre ea, intr-un gest care ruga tacerea:
- Doamna, va rog nu mai tipati…
- Aaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!
- Doamna…
Femeia, terifiata de intrus, pur si simplu nu-si putea potoli tipatul. Iesi, iesi de aici repede. Ii intoarse spatele si dintr-un pas fu in afara toaletei femeilor. Se rezema de peretele vecin, cu inima batandu-i ca unui soricel prins sub strachina. De ce dracu n-am putut eu sa mai astept?! O sclipire de moment il impinse in spatele usii duble ce separa culoarul de cealalta jumatate a sa. Din spatele geamului alburiu urmari umbra ce se indeparta cu pasi repezi. Asculta atent vocea iritata a femeii ce se plangea receptionistei de siguranta precara a institutiei. Dupa cateva minute se facu iar liniste. Silviu deschide usa doar cat sa poata privi de-a lungul coridorului si se strecura inapoi. Inainte sa apese din nou clanta toaletei ezita si se indrepta catre receptie.
- Sarut mana, domnisoara.
- Buna dimineata, zambi profesional blondina. Numele dumneavoastra?
- A, nu. Eu am o alta problema. Sotia… mi-a spus ca merge la toaleta si… sunt douazeci de minute de atunci. Eu… am incercat sa…
Un ras zglobiu umplu incaperea:
- Aaa, deci dumneavoastra sunteti obsedatul!
Silviu zambi la randu-i:
- Da…. Adica, nu. Nu! Vreau sa spun ca eu sunt…
- Stati linistit, inteleg. O sa verific imediat, spuse ridicand receptorul telefonului. Ana? Poti veni, te rog, pana la mine? Trebuie sa plec un minut…. Ok. Merci.
- Cum se numeste sotia dumneavoastra?
- Medeea. Medeea di Giacomo.
- Ce nume frumos! surase fata. Asteptati aici, va rog.
Tanara se intoarse tot singura.
- Nu e nimeni inauntru. Sigur s-a dus la toaleta?
Silviu raspunse cu o expresie ce oscila intre nedumerire si descurajare:
- Da, am vazut-o intrand. Chiar nu e?
- Nu, am verificat peste tot… Poate a iesit prin cealalta parte a cladirii. Ati mai fost la noi?
- Da… Dar… eu o asteptam aici…
Receptionista il privea cu compasiune. Deodata fata i se insenina.
- Stiti ce? De ce n-o sunati? Puteti folosi telefonul de la receptie daca doriti!
Seninul molipsi si privirea albastra a lui Silviu. Barbatul isi duse mana la frunte, dand din cap a dezaprobare.
- Greu era! Multumesc mult.
- Nici o problema, zambi fata.
Silviu iesi val vartej prin usile rabatante si pasi in strada. Scoase telefonul din buzunar, apasa 2, apoi butonasul verde. Pe ecranul gri clipoci Deea. Telefonul suna o data de doua ori, de trei ori, de patru ori, apoi vocea calda a sotiei sale inunda micul difuzor: Ati sunat la Medeea di Giacomo. Lasati mesajul dumneavoastra dupa semnalul sonor. Va multumesc. Silviu tranti clapeta telefonului si isi musca inciudat buza de sus. Poate nu l-a auzit… Apela din nou. Acelasi raspuns. Si inca o data. La fel.

*

La cateva strazi distanta de locul in care Silviu isi pierdea speranta, o batranica isi strangea zdrentele in jurul trupului firav, asteptand in fata magazinului alimentar o mana darnica. De nicaieri sunetele unei orchestre strabatura vazduhul. Cersetoarea tresari nedumerita. Nu era nimeni pe strada. De unde venea zgomotul ala? Peste cateva clipe se opri. Femeia se gandi ca i s-a nazarit.
Iar viorile alea… parca venea din stanga. Batrana merse in directia muzicii pana la capatul ferestrelor supermarketului. Liniste iar. Cand dadu sa plece, sunetele tasnira puternice de undeva foarte aproape. Se intoarse si zari o lumina alba ce razbatea din nisa intunecata care despartea magazinul de cladirea vecina. Se apleca si ridica telefonul, adresandu-se maidanezului jigarit care-i adulmeca sosetele:
- Ptiu, ptiu, ptiu, Maica precista! Ce zici, mai, Lungule, de dracovenia asta?
De pe ecranul telefonului ii zambea chipul unui barbat aratos, cu par castaniu si ochi albastri. Sa fi avut la vreo treizeci si ceva de ani… Orchestra tacu, barbatul disparu si aparura niste munti inalti si-un lac mare. Femeia mai astepta o vreme, dar nimic nu se mai intampla. Dadu drumul dracoveniei in anchiorul camasii de noapte stransa bine la brau c-o sfoara si se intoarse langa usa magazinului. Ce noroc!... Cand o mai veni Titi Nebunu’ p’aci i-l arat lui. Stie el sa ma-ndrume ce sa fac. Apoi desfacu nodurile pungii murdare de plastic ce se odihnea pe trotuar langa ea, rupse jumatate dintr-un corn si-l arunca javrei:
- Na, mai, Lungule, si tie nitel noroc!

*

Medeea se aseza pe bordura de beton a oficiului postal si privi indelung catre tabelele ce anuntau sosirea si plecarea trenurilor. Din cand in cand numele oraselor si orele afisate incepeau sa se invarta si cate unul sau doua, dispareau. Ca oamenii. La fel veneau si plecau si oamenii. Si ea. Doar ca ea nu isi avea locul pe nici una dintre tabele. Pentru ea ar fi trebuit sa puna una noua pe care sa scrie: Trenuri anulate. Desigur, nu era vina nimanui. Nimeni nu-i interzicea sa circule conform mersului prestabilit. Se anulase singura. Era mai bine asa, pentru toti. De ce sa-i chinuie? De ce sa le transforme viata intr-un surogat? Cum ar fi putut sa-i marturiseasca adevarul lui Robi? Cum ar fi putut sa i-l ascunda? Era atat de plin de viata si de fericit… Lacrimile izbucnira necontrolate. Medeea isi puse palmele pe fata si isi apasa ferm pleoapele cu varfurile degetelor. Proasto! Nu te mai gandi la ei. Stii ca n-o sa reusesti daca te tot gandesti la ei! Du-te la tren!
Isi sterse obrajii si arunca o ultima privire catre tabele – linia 5. Urca in ultimul vagon, intra in primul compartiment gol, trase cu greu usa subrezita, elibera perdelele murdare din carlige si se aseza langa geam. Doamne, ajuta-ma! Te rog, Doamne, ajuta-ma!

-va urma-