recomandari: Photoree - The collaborative image recommendation system
Ghidoo.ro - Descopera internetul interesant!

Nu pierde ce vei regreta

de Lexis la: 16/04/2007 17:39:53
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
O să încep cu o întrebare banală în aparenţă. Ce este timpul? În DEX ni se dă o explicaţie total abstractă, adică... cum să zic, total ştiinţifică, dar eu vreau să ştiu ce este timpul. În literatură această noţiune este deseori folosită ca motiv întâlnit în operele romanticilor, aşa este, dar... este reprezentat diferit. Apoi în biologie când zici “timp” zici automat „evoluţie”, iar în sport zici “performanţă mai bună”...
Timpul îl percepem fiecare într-un anume fel, este la fel de unic precum amprentele şi oamenii. Sunt momente în care timpul este folosit pentru un anume lucru, pentru o anume activitate, dar ce facem când acesta stă pe loc? Ce facem cand acesta încetineşte sau ia viteză? Nu vă întreb pe voi, mă întreb pe mine. Nu sunt aici să caut posibile răspunsuri, ci să încerc să dau.
Sunt diferite fapte, diferite situaţii în care timpul are un rol mai important decât am dori. Aproape zilnic ne confruntăm cu ceasuri, clepsidre, cronometre ce duc la secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni şi ani. În parc, pe o bancă nouă, inscrpiţionată cu „sectorul 2” stătea o doamnă puţin în vârstă ce privea spre şosea, îşi privea nepotul. Privesc şi eu. Acesta urmărea o muscă cam leşinată ce zbura lin. Zici că era drogată. Pentru ea, timpul nu reprezenta o problemă. Nu. Musca îşi vedea de treabă, însă puştiul disperat încerca să o prindă ratând-o de fiecare dată. Mă’sa mare începuse să zbiere „Haide că a ajuns tac’tu acasă, trebuie să plecăm”. Puştiul ca apucat a început să se grăbescă, ratând şi ratând şi ratând. Nu a prins-o. Musca plutea în continuare fără probleme, de neatins... nu se grabea.
Când nu vrei, când nu îţi trebuie, când te poţi lăfăi în timp, uiţi de ceasuri şi zile. Te trezeşti şi întrebi „ Ce zi e azi?” Apoi ţi se răspunde „ E 31 decembrie” şi realizezi, a trecut un an. Un an măsurat, un an după care ai fugit. Te aşezi pe fotoliu. Eşti pregătit de Revelion. Ai fugit atât de mult... ai fugit în zadar să prinzi acel ceva, acum îţi tragi sufletul... dar ţi-ai tras sufletul de atâtea ori într-un an. De ce este azi diferit? Pentru că azi marcăm trecerea dintre ani... o marcăm prin ore.. minute.. secunde. Dar.. dacă ne îndoim de existenţa lui Dumnezeu de ce nu ne-am îndoi şi de existenţa timpului?
Aşadar, eşti în camera ta. Eşti îmbrăcat pentru petrecere. Te ridici de pe fotoliu. Te duci la fereastră. Vezi. E primăvară...
„Parcă spusese că suntem în decembrie”
În faţa ochilor tăi se desfăşoară acum, un an. Pupilele tale aleargă nebune să prindă tot ce se întâmplă, plouă... ninge... e soare.. apar copii pe stradă... înfloresc pomii. Acum e cald. Caniculă. Totul ia amploare. Începe să plouă torenţial. Cad coroanele de frunze. Nori de pluş albi şi gri acoperă cerul şi îl descoperă cursiv. Începe să ningă. Lumea iese afară. Bucurie. Se joacă. Lumea se joacă... Se aprind beculeţele.. totul se linişteşte. Ai revenit. E Revelion. Probabil ai visat.
La urechea mea îmi şopteşte:
„A supravieţuit, a născut”
Zgomotele din jurul meu se dilată, totul se opreşte. O linişte bolnavă se lasă în jurul meu. Îmi este puţin frică, dar simt undeva în stânga cum fumează ca de obicei şi e acolo. Inima mea fumează. E acolo. E bine. În schimb, totul este nemişcat. Îmi simt corpul greu. Mă uit în faţă, bunica se afla împietrită pe bancă, lângă expresia puştiului care spunea :
„Nu am prins-o”
Musca? Era singura care plutea în continuare.
3...2...1... La mulţi ani !

comenteaza . modifica . sterge . semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (10):

lexis - de Lady Allia la: 16/04/2007 17:55:51
...MI-a plăcut! M-a atins oarecum povestirea ta şi...asta pentru că m-am identificat... Nu am vrut, dar totuşi am făcut-o...! Frumos!

"Se zice că timpul trece. Timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp. - Garabet Ibrăileanu"
*** - de picky la: 17/04/2007 08:46:33
Timpul este o notiune auxiliara, absolut ajutatoare. Un parametru orientativ.

"Timp nu exista,/ voi il creati,/ in nopti nedormite/ care curg peste voi ..."
*** - de Sane la: 17/04/2007 09:18:24
nu sunt de acord cu un lucru - chiar daca vrem asta, timpul nu sta niciodata. da, curge uneori lent, alteori rapid, dar de stat...
*** - de maan la: 17/04/2007 11:07:12
"In fapt lumea-i visul sufletului nostu.Nu exista nici timp,nici spatiu-ele sunt numai in sufletul nostru.Trecut si viitor e in sufletul meu,ca padurea intr-un sambure de ghinda si infinitul asemenea ca reflectarea cerului instelat intr-un bob de roua." - Eminescu
creca din 'Sarmanul Dyonis'...conshepte vechi, bre, romantice si (a)fumate inca de pe-atunci.
#188341 (raspuns la: #188273) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
maan - de Lexis la: 17/04/2007 11:58:49
unde e regula cu precadere la faptul ca n-am voie sa scriu cliseic? :P
#188385 (raspuns la: #188341) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de maan la: 17/04/2007 12:14:26
unde e regula cu precadere la faptul ca n-am voie sa scriu cliseic?
ce?
#188391 (raspuns la: #188385) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
maan - de Lexis la: 17/04/2007 16:31:59
*conshepte vechi, bre, romantice si (a)fumate inca de pe-atunci.*

What?
#188527 (raspuns la: #188341) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Intruder la: 18/04/2007 07:15:12
dacă ne îndoim de existenţa lui Dumnezeu de ce nu ne-am îndoi şi de existenţa timpului?

n-ai cum sa te-ndoiesti de existenta timpului.
cine se-ndoieste, n-are decat sa se uite intr-o oglinda, o data la 10 ani.
Intruder - de Lexis la: 18/04/2007 14:46:34
Bine zis si cu toate astea, poate nu din cauza timpului au imbatranit, poate din cauza altor factori.... poate din cauza luminii... de exemplu.
#188796 (raspuns la: #188668) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de jeniffer la: 18/04/2007 16:17:42
Timpul este un sir infinit de momente.
#188827 (raspuns la: #188668) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
subiecte
populare
controversate
selectate
taguri
arhiva

comentarii
ultimele de pe sit
ultimele de la ale mele
ultimele din bookmarkuri

sectiuni
Salonul
La o cafea
Cutia cu litere
Diverse

RSS

linkuri de la Ghidoo: