O să încep cu o întrebare banală în aparenţă. Ce este timpul? În DEX ni se dă o explicaţie total abstractă, adică... cum să zic, total ştiinţifică, dar eu vreau să ştiu ce este timpul. În literatură această noţiune este deseori folosită ca motiv întâlnit în operele romanticilor, aşa este, dar... este reprezentat diferit. Apoi în biologie când zici “timp” zici automat „evoluţie”, iar în sport zici “performanţă mai bună”...
Timpul îl percepem fiecare într-un anume fel, este la fel de unic precum amprentele şi oamenii. Sunt momente în care timpul este folosit pentru un anume lucru, pentru o anume activitate, dar ce facem când acesta stă pe loc? Ce facem cand acesta încetineşte sau ia viteză? Nu vă întreb pe voi, mă întreb pe mine. Nu sunt aici să caut posibile răspunsuri, ci să încerc să dau.
Sunt diferite fapte, diferite situaţii în care timpul are un rol mai important decât am dori. Aproape zilnic ne confruntăm cu ceasuri, clepsidre, cronometre ce duc la secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni şi ani. În parc, pe o bancă nouă, inscrpiţionată cu „sectorul 2” stătea o doamnă puţin în vârstă ce privea spre şosea, îşi privea nepotul. Privesc şi eu. Acesta urmărea o muscă cam leşinată ce zbura lin. Zici că era drogată. Pentru ea, timpul nu reprezenta o problemă. Nu. Musca îşi vedea de treabă, însă puştiul disperat încerca să o prindă ratând-o de fiecare dată. Mă’sa mare începuse să zbiere „Haide că a ajuns tac’tu acasă, trebuie să plecăm”. Puştiul ca apucat a început să se grăbescă, ratând şi ratând şi ratând. Nu a prins-o. Musca plutea în continuare fără probleme, de neatins... nu se grabea.
Când nu vrei, când nu îţi trebuie, când te poţi lăfăi în timp, uiţi de ceasuri şi zile. Te trezeşti şi întrebi „ Ce zi e azi?” Apoi ţi se răspunde „ E 31 decembrie” şi realizezi, a trecut un an. Un an măsurat, un an după care ai fugit. Te aşezi pe fotoliu. Eşti pregătit de Revelion. Ai fugit atât de mult... ai fugit în zadar să prinzi acel ceva, acum îţi tragi sufletul... dar ţi-ai tras sufletul de atâtea ori într-un an. De ce este azi diferit? Pentru că azi marcăm trecerea dintre ani... o marcăm prin ore.. minute.. secunde. Dar.. dacă ne îndoim de existenţa lui Dumnezeu de ce nu ne-am îndoi şi de existenţa timpului?
Aşadar, eşti în camera ta. Eşti îmbrăcat pentru petrecere. Te ridici de pe fotoliu. Te duci la fereastră. Vezi. E primăvară...
„Parcă spusese că suntem în decembrie”
În faţa ochilor tăi se desfăşoară acum, un an. Pupilele tale aleargă nebune să prindă tot ce se întâmplă, plouă... ninge... e soare.. apar copii pe stradă... înfloresc pomii. Acum e cald. Caniculă. Totul ia amploare. Începe să plouă torenţial. Cad coroanele de frunze. Nori de pluş albi şi gri acoperă cerul şi îl descoperă cursiv. Începe să ningă. Lumea iese afară. Bucurie. Se joacă. Lumea se joacă... Se aprind beculeţele.. totul se linişteşte. Ai revenit. E Revelion. Probabil ai visat.
La urechea mea îmi şopteşte:
„A supravieţuit, a născut”
Zgomotele din jurul meu se dilată, totul se opreşte. O linişte bolnavă se lasă în jurul meu. Îmi este puţin frică, dar simt undeva în stânga cum fumează ca de obicei şi e acolo. Inima mea fumează. E acolo. E bine. În schimb, totul este nemişcat. Îmi simt corpul greu. Mă uit în faţă, bunica se afla împietrită pe bancă, lângă expresia puştiului care spunea :
„Nu am prins-o”
Musca? Era singura care plutea în continuare.
3...2...1... La mulţi ani !