Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Uriasa


de geraldine la: 24/03/2004 11:22:00
modificat la: 25/03/2004 03:02:04
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
Lumina rosiatica a apusului de soare deseneaza iluzii in jurul crucii pe care o privesc. Imi pare ciudat, de parca s-ar desprinde din visele mele un cavaler urias…cu armura ruginita si parul crescut in dezordine care vine sa o trezeasca din morti. A fost odata o tanara imensa. Era atat de mare, incat nici macar nu mai incapea in casa in care traia alaturi de tatal sau. Statea ascunsa toata ziua, pentru ca oamenii erau rai si spuneau tot felul de lucruri, cum ca si-ar fi vandut sufletul diavolului si-si primise pedeapsa…sa devina un urias. Fata iesea din casa numai seara, caci intunericul o apara de privirile iscoditoare ale oamenilor…si-asa intr-o noapte, langa raul unde se ducea de obicei sa se roage, a intalnit un tanar ce se scalda. Acesta a ramas uimit cand a zarit-o…
Telefonul suna insistent si ma ridic anevoie din pat pentru a raspunde. E Adina; zice ca seminarul de la 10.00 se va tine la 12.00. Imi zambesc alintata de razele unui soare bolnav de noiembrie. Ce vis ciudat s-a infiripat in imaginatia mea…precis ca printul era la fel de imens ca si ea, cine stie, poate ca au trait fericiti pana la adanci batraneti. Cam asa ar trebui sa se termine povestea, nu? Ma imbrac repede si pornesc intr-o plimbare rapida prin parc. Frunzele imprastie un miros dulce si scartaie sub pasii mei. M-as catara in copaci, dar cu siguranta as primi amenda pentru chestia asta, asa ca-mi stapanesc un prim impuls copilaresc. Pana sa-mi dau seama incepe o ploaie torentiala, dar mie imi place ploaia asa ca pornesc agale spre casa. Simt cum apa mi se prelinge pe piele si parul mi se lipeste de obraz; incepe sa-mi fie frig si ador senzatia asta pentru ca stiu ca atunci cand voi ajunge acasa, voi simti o ameteala placuta de la temperatura si ma voi baga in pat si, evident, voi chiuli la seminariile de azi. Azi n-am chef de facultate.
De-as intalni o zana, as ruga-o sa ma faca mica de tot, sa traiesc intr-o picatura de roua si sa nu deranjez pe nimeni. Voi disparea asa intr-o noapte, fara ca nimeni sa-si dea seama, apoi lumea va comenta: “ In sfarsit, am scapat de uriasa” iar eu voi zambi. Au dreptate, stii? Dar nu m-as plictisi, pentru ca as sta de vorba secole intregi cu licuricii si am construi palate de clestar sub florile de nufar…ce pacat ca zanele nu exista, nu? Tanarul mi-a zambit si m-a mangaiat usor pe obraz…” Iubirea a fost creata de zane, la apus de soare, din petalele sangerii ale unui trandafir. Din ele au facut o alifie si au uns norii cu ei…de-atunci ploua dragoste din cer” Era minunat ce-mi spunea si era atat de linistitor sa stau in bratele lui. As fi vrut sa-l intreb daca nu cumva pe taramul sau toata lumea era asa mare. Aveam impresia ca ma ratacisem in lumea asta de pitici rautaciosi…si totusi, imi dorisem cu atata ardoare sa fiu ca ei…
- Cred ca ai facut temperatura…imi zise alintandu-mi firele de par rebele de pe frunte
- Stiu, am avut cel mai tulburator vis…era atata tristete in el…
- Ce-ai visat?
- Se facea ca eram foarte mare
- Atingeai cerul? Radea binedispus de cele ce spuneam
- Hai, vorbesc serios…
- Stii ca ploua dragoste din cer? imi spuse sarutandu-ma
L-am privit curioasa; oare stia de visul meu? Parul sau mirosea minunat…il prinsese si
pe el ploaia. S-a cuibarit langa mine in pat si m-a strans la pieptul sau.
- Cand am venit de la cursuri, aveam o pofta nebuna sa ma catar in copacii din fata
Facultatii, stii?
- Si tu?! Eu am incercat sa ma plimb prin parc…si am simtit acelasi lucru, apoi m-a
apucat ploaia
- Romantic, nu?
O zana care traia in apele raului s-a trezit in cauza zgomotului nascut de glasurile celor
doi urasi. Dormise de doua secole si ar fi dorit sa mai doarma inca vreo trei. A iesit dintre valuri si i-a privit dusmanoasa. Cei doi n-aveau cum sa observe acea luminita care se agita de colo- colo, sau poate ar fi putut observa, dar nu vedeau altceva decat chipul celuilalt. Furioasa, zana a prins a urla:
- Cum indrazniti sa tulburati somnul zanei apelor?
Dar glasul sau nu aducea decat a fosnet de frunze mangaiate de un vant domol.
- Imi place cum se aud frunzele in seara asta, parca imi canta un vers uitat
- Sau iti canta un vers necunoscut, al dragostei…rosti el intinzandu-se pe iarba langa
mine. O teama amestecata cu un fior de placere imi clocotea in vene
- Nici nu stiu cine esti…am intalnit intr-o noapte cu vant nebunatic, un necunoscut
- Ah, muritori…nefericita sa va fie dragostea…sa rataciti toata viata…si iubirea sa nu vi se implineasca…
Sunetul ploii parca se aude mai strident. Ma uit buimaca in jur. El nu mai e langa mine. Pentru o clipa mi se face frica, dar apoi il zaresc pe balcon. Imi trag un halat pe mine si ies si eu pe balcon si-l cuprind intr-o imbratisare
- Te-ai trezit, somnoroaso? Ia sa vad, mai ai temperatura? Vad ca ti-a trecut…
- Am chiulit azi de la seminarii
- Hmm, va trebui sa te pedepsesc pentru ca ai fost obraznicuta…
- Stii visul ala cu tipa uriasa?
- Care s-a indragostit tot de un urias?
- De unde stii?
- Pai, intotdeauna se indragosteste de cineva care o poate accepta asa cum e…
- Te iubesc!
Telefonul suna insistent. Ridic recptorul, e Adina. N-ar fi trebuit sa lipsesc de la seminarii, s-a facut prezenta si pe de-asupra au dat si lucrare. Dar nu-mi pare rau, altfel ratam plimbarea prin ploaie, nu?
Timpul parca s-a oprit intre frunzele de salcie si adoarme valurile sub suspinul vantului. Tanarul disparuse si niciodata n-am simtit atata durere in sufletul meu. Parca mi se prabuseau peretii inimii sub greutatea disperarii, caci iubeam. Privirea lacului nu-mi intorcea decat chipul meu schimonosit de plans. Doar o fractiune de secunda… atat durase intalnirea noastra, dar parca ne legase o eternitate. M-am ridicat si am pornit spre casa. A doua zi imi paruse ca visasem. Oamenii comentau despre un evadat care bantuia prin imprejurimi si care, cica, era mare cat un munte…”Poate e fratele uriasei” radeau unii. Atunci mi-am dat seama ca nu visasem si din acea zi am inceput sa-l caut, fara sa-mi pese de rautatea celorlalti care ma batjocoreau si aruncau in mine cu legume stricate sau cateodata cu pietre.
- Ce-i cu tine? De cateva zile esti de o tristete inexplicabila. S-a intamplat ceva?
- Stii…inca mai am visul ala
- Ala cu uriasa?
- Da, e ciudat. Ma sperie…pare asa de real, cateodata. Si ce ma frapeaza este ca visez
mereu cate un episod care-si urmeaza continuarea, fara nici un fel de intrerupere. Chestii de genul asta nu se intampla, nu?
- Poate te-ai gandit prea mult la povestea asta…
- Poate…dar totusi, cum naiba sa urmeze logica asta…poate ar trebui sa vad pe
cineva…un psiholog, poate ca e ceva in neregula cu mine.
- Nu cred ca trebuie sa te alarmezi. Sunt sigur ca nu-i nimic, dar daca te face sa te
simti mai bine, mergem si la un psiholog. Asta numai daca tu crezi ca te poate ajuta.
I-am zambit, dar chestia asta chiar ma ingrijora. Daca pana atunci ma amuzase, caci
doream sa aflu mai repede finalul povestii, acum imi era teama. In dimineata asta ma trezisem cu vanatai pe brat. Visasem ca oamenii ar fi vrut sa o omoare pe uriasa, adica pe mine, dar venise tatal sau si o salvase. Normal ca dimineata nu te trezesti cu vanatai daca visezi nu stiu ce…doar visele nu sunt reale…se petrec in alta parte decat in sfera realului.
M-am lungit un pic nervoasa pe canapea. Era a treia sedinta si tot nu puteam sa ma simt confortabil in cabinetul terapeutului. Parea un om de treba, dar nu stiu…era ceva…
- Ti-e frica? M-a intrebat cu glasul sau grav scriind ceva pe un carnetel
- Da…nu stiu de ce anume
- Visele s-au mai repetat? Are niste ochelari cu o rama groasa si neagra si ma infioara
cand ii privesc.
- Da…in fiecare seara. Isi urmeaza firescul. Cred ca mi-e frica de final. As vrea sa se
termine, dar pe de alta parte ma gandesc ca nu toate povestile au un final fericit, cel putin asta s-ar putea sa nu aiba.
- Cateodata povestile care ne sunt spuse cand suntem copii ne influenteaza foarte
mult in cursul vietii. Avem tendinta sa atribuim rolurile personajelor din poveste persoanelor care le cunoastem, celor din jurul nostru. Mai tii minte ce poveste iti placea sa asculti cand erai mica? O poveste pe care ti-o spuneau ai tai inainte de culcare…
- Sincer, nu-mi amintesc nimic…de obicei ai mei nu-mi spuneau povesti, ci bunica
mea…dar ea a murit de mult
- Povesteste-mi despre bunica ta
- Era foarte blanda. A…imi povestea ca vecinii o tachinau cand era mica deoarece
era mai inalta decat majoritatea copiilor.
- Asa…
- Credeti ca are legatura cu bunica mea?
- Nu stiu…orice-i posibil, imi raspunde si simt o nota de plictiseala in glasul lui
Cum naiba sa aiba legatura cu bunica mea? Era doar o bunica, ca oricare alta…o bunica
plina de povesti, dar care a murit mult prea devreme.
- Nu cred ca asta va functiona, si am iesi din cabinet fara sa mai spun un cuvant.
Hoinaream carari nestiute si picioarele imi sangerau ingrozitor; intr-o seara, luna s-a
intrupat in forma de fecioara si mi-a vorbit “Copila, in seara aceea ati deranjat zana apelor. Ea a aruncat un blestem asupra voastra si nu va veti mai revedea niciodata” M-a mangaiat pe frunte si s-a inapoiat in cer. Nu stiam ce sa fac, asa ca m-am inapoiat la rau si am inceput s-o strig pe zana apelor. A iesit in toata splendoarea ei, invesmantata cu o rochie din spuma valurilor si purtand alge impletite in par. Pe obrazul drept ii lucea o lacrima
- Am fost nedreapta cu tine, copila…dar acum e prea tarziu. Nu mai pot face nimic
- Te rog, zana. Trebuie sa existe o solutie. Trebuie sa-l revad
- Dar, draga mea…el a murit de mult…este ingropat in Padurea fara Brazi
Am cazut in genunchi fara vlaga si, in momentul acela, am simtit ca pot zbura. Negresit, aveam aripi uriase si sub zborul lor, lumea capata culoare. Am zburat peste noua mari si peste noua tari, pana am dat de Padurea fara Brazi. O cruce imensa strajuia un mormant a carui cavou era incuiat de o sabie imensa. Iedera se catarase pe mica bazilica, acoperind-o aproape in intregime. In fata mormantului era o banca din marmura si pe ea astepta un tanar
- Te-am asteptat asa de mult! Mi-a zambit, si-a deschis aripile si am zburat spre nori
Trupul imi era zguduit de convulsii, dar durerea disparea incetul cu incetul. Am deschis ochii si i-am zarit chipul zambind, aplecat asupra mea.
- Ce m-ai speriat, micuto…
- Unde ma aflu?
- Esti la spital…esti bine, te iubesc
- Cum?! Dar ce s-a intamplat?
- Ai avut un accident cand ai iesit de la sedinta cu psihologul. Acum esti bine.
Mi-a zambit si m-a intrebat: “Stii ca ploua dragoste din cer?”

comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (2):


Pacat de sfarsit.. mi-ar fi p - de alexbrie la: 27/03/2004 09:45:33
Pacat de sfarsit.. mi-ar fi placut sa fie pur si simplu o poveste; fara poanta finala gen "m-am trezit", fara morala; pur si simplu o poveste. Cu toate astea, a fost frumoasa; m-a captivat.

Alex
#12908 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
apropo de sfarsit - de geraldine la: 17/04/2004 13:09:52
de fapt nu e vorba de nici o poveste; sa presupunem ca tipa era intr-o stare de melancolie, mai mult decat normala...n-as vrea sa spun o stare vecina cu nebunia...pe care ii place sa o experimenteze;se creaza mai multe planuri pe care ea le traverseaza cu prea multa usurinta si starea de vis pare sa o invadeze...si de-aici teama....sau ai putea sa tragi simplu concluzia,"tipa e nebuna!"
oricum, merci de mesaj!
#13996 (raspuns la: #12908) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...