Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Buletin de analize (3)


de thebrightside la: 13/05/2007 19:12:07
modificat la: 14/05/2007 08:37:44 arata originalul
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
Partile intai si a doua se gasesc la:
http://www.cafeneaua.com/nodes/show/13035/1
si
http://www.cafeneaua.com/nodes/show/13051/1

Ferestrele clădirilor aliniate faţă în faţă prindeau razele soarelui şi le aruncau în mijlocul străzii într-o cascadă orbitoare. Medeea duse mâna streaşină la frunte şi miji ochii încercând să distingă în mulţimea forfotindă. I se păruse că recunoscuse salopeta portocalie a lui Robi, salopeta pe care i-o cumpărase în vară, la sfârşit de clasa a patra. Portocaliul identificat fu în schimb cel al unei mascote. Un morcov cu păr verde de plastic, cu picioare şi mâini care trăgeau… un copil îmbrăcat în salopetă portocalie. Medeea nu-i putea vedea faţa, dar putea auzi glasul fiului ei rugând:
- Dă-mi drumul! Mamiii! Unde eşti?! Nu vreau… Mami, te rog, mamii... nuu…
Copilul îşi proptise călcâiele în trotuar şi se zbătea să-şi elibereze mâna din strânsoarea morcovului care continua să-l tragă după el.
Medeea dădu să alerge, dar picioarele sale păreau să fi prins rădăcini în betonul încins al străzii. Vru să-l strige, însă din gât îi ieşi doar aerul expirat, nici un sunet. Încerca în continuare să se mişte şi să strige, dar mâini nevăzute îi încleştaseră parcă gleznele şi îi striveau cuvintele înainte ca acestea să iasă din piept. Cu privirea lipită de salopeta portocalie ce se micşora din ce în ce mai mult, Medeea începu să plângă încet. Lacrimile sărate scurse pe buze o treziră.
Era tot singură, în compartimentul murdar şi fierbinte din pricina sistemului de încălzire defect. Se uită la ceas - Robi e la şcoală la ora asta… Acum are română. Poate chiar în momentul ăsta citeşte compunerea aceea hazlie pe care a scris-o aseară - “Păcală în Oraşul Învăţăturilor”. Aseară… totul se întâmplase atât de repede. Aseară totul era bine, era cu ei amândoi… Gata, opreşte-te!
Îşi şterse lacrimile şi deschise cu greu jumătatea rabatabilă de fereastră. Ajunseseră la Feteşti, probabil de ceva vreme pentru că împrejur nu se vedea nimeni. Coborî în ploaia mocănească de octombrie şi se îndreptă spre clădirea gării. O senzaţie puternică de deja-vu o cuprinse atunci când tocurile sale răsunară ascuţit pe marmura vişinie. Acoperită de praf şi linişte incinta părea abandonată, nici măcar un câine vagabond aciuat în vreun colţ nu mişca. Păşind către unicul ghişeu slab luminat, avu confirmarea memoriei celor ce se vor întâmpla – dincolo de geamul încadrat de perdelele CFR gălbejite o aştepta bărbatul mustăcios. Urma să ceară un bilet la primul tren către Bucureşti. N-o să-i ajungă banii şi va căuta ruşinată în buzunare, conştientă că acolo nu mai avea nimic altceva decât mănuşile – toate celelalte lucruri ale ei zburaseră din trenul personal într-un lăstăriş de pe ruta Constanţa – Feteşti. Îi va oferi mănuşile în locul sumei lipsă. Bărbatul o va scruta o vreme nehotărât, apoi îi va da biletul spunând:
- Lăsaţi, doamnă, aşa să-mi ajute Dumnezeu.
Surâzând întâmplării stranii, Medeea întoarse spatele omului şi îl dojeni în gând: Dumnezeu n-are nici o legătură cu faptul că tocmai ai ajutat o laşă. Înghiţi în sec şi ieşi din clădire însoţită de pocnetele sonore ale pantofilor. Se aşeză la adăpost pe o bancă cu urme de vopsea stacojie privind picăturile mici de ploaie ce cădeau ritmic pe jumătatea descoperită a peronului şi mototolind mănuşile negre în căuşul palmelor. Nu cunoaştem Moartea. Nu vrem s-o cunoaştem sau s-o recunoaştem. Moartea e un ţinut undeva de cealaltă parte a lumii. N-a fost cartografiat niciodată şi nici măcar o fotografie de-a lui nu există. Moartea e ţinutul de nicăieri şi refuzi să crezi că vei ajunge vreodată nicăieri. Nutreşti futil speranţa că tu eşti unicul muritor nemuritor. Aproape că ai reuşit să te convingi de asta, când, într-o zi, când după tine eşti mai puţin pregătit, descoperi, ascuns în boscheţii din curte, un indicator mâncat de rugina pe care scrie clar, deşi nu există nici o literă: Moartea Proprietate Privată. Mintea îţi îngheaţă la comandă, ochii ţi se împăienjenesc, mâinile îţi tremură bolnave de spaimă. Apuci semnul şi trăgând cu puteri pe care nu ştiai că le ai, îl smulgi şi-l arunci în ograda vecinului. Te uiţi precaut în jur şi când întorci privirea… indicatorul e exact în locul în care l-ai văzut prima oară. Şi o iei îndârjit de la capăt iar şi iar, cu aceeaşi finalitate. Exact ca-ntr-un nenorocit de film science fiction. Când te-ai înfierbântat suficient, coaja de gheaţă dimprejurul minţii tale începe să picure stropi grăbiţi. Acum ştii - moartea nu e un ţinut nicăieri. Moartea e un ţinut la tine în curte - ţinutul tău, al nostru. Ori noi suntem ţinuţii ei?

*

Silviu traversă strada şi apăsând butonul verde al telecomenzii urcă în Volkswagenul negru parcat vizavi de clinică. Gândurile i se îngrămădesc în minte precum automobilele în intersecţii la orele de vârf. Îşi dădu seama că ar fi fost inutil să sune la poliţie, probabil i s-ar fi spus că trebuie să aştepte cine ştie câte patruzeci şi opt de ore. Pe mama Medeei nu avea rost să o sperie. Ce putea face, ce putea şti biata femeie de la aproape şase sute de kilometri distanţă?! Deodată realiză că singura persoana care îi putea da vreun indiciu referitor la fuga Medeei – era clar că fugise de el, altă varianta nu stătea în picioare – era ultima cu care ea vorbise, doctorul. Dumnezeule, probabil că e bolnavă… bolnavă rău. S-a speriat şi … Aproape sări din maşină, trânti portiera şi traversă strada declanşând câteva scrâşnete de roţi. Năvăli prin uşa batantă a clinicii, atrăgând atenţia publică şi a blondinei zâmbăreţe cu un potop de cuvinte:
- … are legatură cu ce s-a întâmplat aici! Dimineaţă era totul OK, pe drum încoace la fel... domnişoară… vă rog să mă ajutaţi, încă o dată. Nu pot să-mi amintesc numele doctorului … trebuie să vorbesc cu dânsul!
- Liniştiţi-vă, zâmbi a înţelegere fata. Medeea di Giacomo, da?
- Da, da..
- Numai puţin, apoi şoptind: vă rog să nu spuneţi nimănui, n-ar trebui să fac asta.
Silviu dădu din cap aprobator:
- Vă mulţumesc… Mulţumesc mult.
- Doctorul Preda, generalist.
- Credeţi că aş putea vorbi cu el?
- Poate după două, când termină cu pacienţii...
Silviu se retrase către rândul de scaune din faţa biroului, se aşeză şi îşi trase la îndemână câteva dintre revistele aşezate pe măsuţa supraetajată. Titlurile articolelor îi jucau fără sens în faţa ochilor, în timp ce un singur gând îi ocupa obsesiv mintea - Medeea e bolnavă. Din cauza asta fugise. Întotdeauna fugea când era supărată. Nu puteai scoate o vorbă de la ea, se închidea ermetic înăuntru şi nu vorbea cu nimeni, zile întregi uneori.
După prostul său obicei timpul trecu teribil de greu, torturându-i răbdarea. Din când în când scotea telefonul din buzunarul jachetei să verifice dacă a sunat sau a trimis un mesaj - nimic. Pe la două fără cinci începu să dea târcoale biroului de recepţie. Abia la două şi douăzeci şi cinci, blondina îl conduse către cabinetul doctorului Preda, avertizându-l că nu e sigur că acesta va accepta să-l vadă. Din fericire, nu se întâmplă aşa. Medicul îl ascultă, apoi căută într-o tăviţă, scoase un teanc de hârtii pe care aruncă o scurtă privire şi-i spuse:
- Cu părere de rău, nu vă pot da informaţii despre starea de sănatate a soţiei…
- De ce?!
- Când a completat formularul de înscriere în baza de date, doamna di Giacomo nu a menţionat nici un nume în câmpul care face referire la accesul unei terţe persoane la aceste informaţii. Politica de confidenţialitate a clinicii noastre interzice…
Silviu ţâşni de pe scaun indignat:
- Cred că glumiţi! Ce politică?! Nu pricepeţi că, imediat după consultaţia dumneavoastră, soţia mea pur şi simplu s-a evaporat?! Nici la telefon nu răspunde. Lasă-mă dracului în pace cu politica şi spune-mi ce are!
Uşa se deschise şi recepţionista intră însoţită de un gardian. Dobitocul avea pe undeva un buton, ceva, prin care îi anunţase…
- Domnule, va trebui să vă rog să plecaţi. Regret situaţia în care vă aflaţi, însă regulile nu sunt ale mele. Luaţi această carte de vizită. Este a domnului doctor Tiberiu Szilaghi, directorul clinicii. Încercaţi să rezolvaţi cu dânsul.
Calmul cu care bărbatul vorbise spulberă furia lui Silviu. Îşi ceru scuze şi părăsi cabinetul urmat de gardian şi de blondina care-l privea compătimitoare.

-va urma-


comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (5):


Bright - de alex andra la: 13/05/2007 19:33:16
Foarte faina si partea asta:)
#196848 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
alex - de thebrightside la: 14/05/2007 08:30:04
Multam fain. :)

#197009 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Bright - de alex andra la: 14/05/2007 08:31:35
Nu astept urmarea, da sa mai scrii:))
#197010 (raspuns la: #197009) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
alex - de thebrightside la: 14/05/2007 08:38:17
:))) yes, m'am!

#197015 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Bright - de alex andra la: 14/05/2007 08:41:07
No, ashe, dragutza:)))
#197019 (raspuns la: #197015) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...