-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

vraja marii (I)


de esteu la: 23/05/2007 09:49:30
modificat la: 28/05/2007 16:01:31 arata originalul
rezumat: cazona
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
„Domnu’ locotenent, dumneavoastră aţi auzit de vraja mării?”
Pe jos sunt pietricele aduse cu basculanta - în zonă nu se găseşte vreo fabrică-malaxor care să producă pietriş, poate doar cariere de calcar, e cariera de piatră de la Başchioi, dar văd că patronul s-a descurcat cumva şi a făcut curtea cum s-a priceput, a adus pietricelele de departe. Masa la care stăm e roşie, tipul Coca Cola. Şi bate vîntul. E bine că-l mai domolesc oarecum casele care împrejmuiesc curtea. În jurul celorlalte mese, treptat-treptat, pe feţele oamenilor se ridică urme de viaţă, pe măsură ce sticlele sunt scoase din lăzile de plastic. O ladă are 24 de locaşuri, slavă Domnului că locuri sunt destule, şi în curte şi în lăzi. Să tot stai, să tot ai timp. Lumea se bucură de aşa ceva, că există timp, că are fiecare şi nu rămîne decît să se aşeze cîte unul, cîte unul. Vîntul vine şi el cu aer de beţiv de clasă. Blestemat cine ştie pe unde, nu scapă prilejul tocmai aici, în adunătura de case, se aşează şi noi ne zgribulim un pic, aşa, de septembrie. Fir-ar al naibii şi pe ruseşte, şi pe româneşte, cum le ies din guri, vocile răzbat din cînd în cînd. Costea îşi adună cutele pe faţă după fiecare gât, îşi convoacă umorile şi scuipă în pietriş. Îl citesc pe parcurs, vrea să spună ceva, al dracului, cum se pregăteşte, cum se mai preface. Întoarce capul pentru saluturi firave, mă prind, e joaca lui cu noutăţile pichetului, fiecărui nou sosit trebuie să-i fi făcut la fel anii trecuţi. Primeşte răspunsuri vagi, ameţite, răstălmăcite de cuvinte absurde, şi intră în forţă:
„Domnu’ locotenent, ia să-mi spuneţi mie... ia veniţi un pic încoace, hai, aşa, a ce miroase aici?”
E limpede, e transpirat, şi tocmai de bucata de cămaşă de la subraţ trage cu vârfurile degetelor, parcă mi-ar cere favorul unui degustat de vin. Mă aplec, precum o ordonanţă, descoperindu-mi o docilitate amabilă, şi mă-ntreb într-o doară dacă poate exista aşa ceva. Docilitate amabilă, incredibil. Ăsta sunt în momentul ăsta, domnul locotenent Docilitate-Amabilă. Mă simt un lord ajuns în colonii, dispus să descopere lucruri senzaţionale prin reverenţe imposibile altundeva. Întind capul cu încetinitorul, ceea ce face să-l scoată din sărite:
„Hai, dom’le, ce naiba, te crezi vreun aristocrat? Bagă o dată nasu-aicea, că nu te mănânc!”
Bag nasul. A băga nasul comportă riscuri, nu se ştie peste ce dai. Poate fi o ocupaţie suspectă asta, cu băgatul nasului. Chiar acolo, aproape lipit. Nu încape îndoială, e dezgustător. Mă-mpotrivesc să mă mir. E mai bine să constat docilitatea tîmpă cu care îi fac voia. Mă comport ca la o lecţie de anatomie, rece, precis, fără emoţie.
„Eeee, a ce miroase?”
„Transpiraţie!” zic.
„Braaaavo, domnu’ locotenent, eşti al naibii de sincer! E mare lucru, să ştii! Îţi spun eu a ce miros. A porc cu aloe! Ţine minte! Porc cu aloe, nu te mint! Uite, deja ştie toată lumea de-aici!”
Şi se uită-n jur. Brusc, suntem în centrul lumii, fără să fi făcut eforturi prea mari. Mă uit la el fără a avea răspunsuri. Cartuşiera goală. Adică în fundul gol, şi ursul se uită la mine, încercîndu-mi nervii. Ridică laba, nu ameninţător, şi regăsesc urme de teamă pe care nu mi le pot înlătura nicicum. Mă bate pe umăr, apoi îşi pune iar laba pe masa roşie:
„Locotenente, ca să ţi-o spun de la-nceput, eu am fost un om gras, să ştii! Băutura m-a subţiat. Uită-te bine la mine!”
„Votcă?” întreb.
„Cum ai zis?”
„Votcă? Adică... de la votcă?”
„Să nu te mai prind că pronunţi aşa! Eu zic vodcă, cu D. Să fie clar! Cu D de la Dunăre, ai înţeles? Ce, n-ai făcut rusa la şcoală?”
„Nu,” zic, „doar engleză şi franceză... dar nu de performanţă.”
„Vodca vine de la voda, care-nseamnă apă. Iar vodca, pe româneşte, ar fi apşoară. Adică apa vieţii, ca să punem lucrurile la punct. Vezi, p-asta chiar că n-o ştiai, e?”
„Da, e!”
Preiau paharul poliedric, cu vodca limpede, uşor uleioasă, mă ţin de el ca de unicul cunoscut şi mă-ntreb ce naiba ar fi de înţeles din trasoarele expirate pe care căpitanul le scoate la iveală cu previzibila intenţie a imprevizibilului.
„D de la Dunăre, locotenente, bagă bine la cap!” îşi loveşte fruntea cu degetele arcuite şi îngălbenite de tutun, apoi bate aerul să mă facă atent, scuturînd ţigara şi împrăştiind peste gurile sticlelor neîncepute cornul de scrum:
„Hai să-ţi spun una cu un locotenent şi un superior de la regiment. S-a-ntâmplat în altă parte, nu aici, nu la noi. Pe Pru pe undevat, Huşi sau Ungheni, parcă. Ştii, vine colonelu’ în inspecţie. Neanunţat. Patrulele îl opresc regulamentar în raionu’ de pază şi pe urmă dau prin staţie, la pichet, că un ofiţer superior, aşa şi pe dincolo... Ştii, trebuia primit cum trebuie, deşi era o surpriză, ca să zic aşa. Locotenentu’, ce naiba să facă... Se ascunde în rastel. Îţi dai seama, în rastelu’ cu armament. L-au încuiat soldaţii acolo, a dat chiar el ordin pentru aşa ceva. Ordin clar. Un locotenent sigilat, predat în registru, cu semnătură, potrivit regulamentului. Dracu’-a mai văzut aşa ceva... Buuuun. Şi apare colonelu’ la pichet. Sergentu’ de serviciu îl primeşte, îi dă raportu’, pe urmă îl conduce prin curtea pichetului, îl duce la bucătărie, una, alta... Cunoşti procedura. Dar colonelu’ zice: Vreau să văd armamentu’! Deh, ca orice control serios. Pînă la urmă, rastelul este deschis şi înăuntru locotenentu’. Hooo-paaa! Ia uite ce surpriză! Ce faceţi aici, dom’ locotenent? Poate e prea cald afară? Şi zice locotenentu’, dom’ colonel, să trăiţi, când am auzit că veniţi mi-a fost ruşine să dau ochii cu dumneavoastră, că nu eram pregătit să fac faţă controlului! Auzi, nu era pregătit! Şi colonelului i-a plăcut foarte mult răspunsul. Habar nu ai cât de mult i-a plăcut. Şi a ieşit bine la control, să ştii. Dar povestea tot s-a aflat până la urmă. Ce zici de treaba asta, ăăă?”
O auzisem şi eu, n-aveam cum să n-o aud. Toţi ofiţerii de grăniceri o ştiau, de pe tot conturul României, în circuit special. Orice eveniment de frontieră, grav sau de râsul curcilor, ajungea la urechile tuturor. De-asta au fost inventate circularele.
„Am auzit!” i-am zis.
„Mă, dar locotenent informat ne-a sosit nouă în Baltă! Păi poate ne mai povestiţi şi dumneavoastră. Una, alta. Ăăăă, ce ziceţi? Ne ajutaţi şi pe noi, că noutăţile-ajung greu pe-aici?”
„Păi...”
„Las-o cu păi! Ia spune, când au zis ăia de la Tulcea că tre’ s-ajungeţi la pichete?”
„Mâine, din câte ştiu. Dacă nu m-o mai ţine dom’ maior cu vreo treabă...”
„Dacă mai stai o zi, îţi promit c-o să te duc la Doloşman. Ai auzit de Doloşman?”
„Nu!”
„Eeee, vezi? N-ai auzit de Doloşman. Puteam să pariez că habar n-ai. Eu am auzit, da’ am auzit pentru că e aici, la doi paşi. Ăăăăăă? Explicabil, nu? Aici a fost o cetate grecească, domnu’ locotenent, cu port, tot dichisul. Acum sunt numai ruine acolo. Pietre, cataroaie. Nu ştiu dacă-ţi plac ruinele... E foarte interesant acolo. Da’ să nu-mi umble vorbe că fac cultură generală cu tine, ăăăă? Hă-hă-hă-hă-hă...”
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: