Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

SUBSPECIA DE BALTA ( II )


de esteu la: 26/05/2007 12:58:52
modificat la: 30/05/2007 13:01:34 arata originalul
rezumat: cazona
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
Lecţie despre cum plictisul, devenit aici a doua carne, pluteste precum aerul cel mai adevarat. Sunt aruncat în laboratorul de anatomie precum o simplă specie, printre atîtea altele, alături de o profesoară experimentată. Nenorocul meu e că nu deţin un vocabular englezesc performant. Pentru a scăpa de presiunea momentului, i-aş fi povestit lui Nancy cum la orele de zoologie din clasa a şasea profa ne adusese la fiecare două bănci cîte un ochi de bou cu o tăviţă, lamele, bisturiu, şi trebuia să facem secţionări, să observăm, să notăm în caiet tot ce descopeream. Îmi plăcuse iniţiativa profei, era un fel de concurs de detaşare la care eram supuşi fără să ne întrebe. Proful de literatură, la fel, ne scotea din clasă, făceam înconjorul şcolii, apoi ne punea să facem compuneri după observaţiile în aer liber. Exerciţiile-astea de detaşare mi s-au părut partea cea mai plăcută din toată şcoala generală. Acum o privesc pe Nancy într-un fel neputincios, dar cu aceeaşi detaşare inoculată în copilărie. Stau în locul neonului slab, şi privesc spre ea, spre mine. Lumina asta slabă e dezolantă. Nancy e fierbinte. Eu înot în transpiraţia bandajelor, a paltonului şi a şubei care-şi fac efectul psihologic de minune. Şi simt că eman un miros rînced. Ea se uită la mine aproape speriată, de parcă ar fi întîlnit un sfînt ori un barbar. Nu mi-e foarte clar pentru ce expertiză eco-bio-chimică se tot zbat fetele-astea pe-aici. De fapt nu mi se pare o chestie atît de interesantă încît să mă apuc să explorez limbajul lor tehnic, motivele venirii lor în Baltă. Poate că ne studiază pe noi, deveniţi între timp o subspecie suficient de interesantă. Asta s-ar numi în limbaj, atât vulgar cât şi consacrat, spionaj. De un anumit tip. Dar au aprobări pe care superiorii ni le-au comunicat de-acum două zile. Dezarmant.
Nu ştiu, am un soi de vibraţii foarte ciudate, şi îmi bat aiura capul cu ele. În cele mai multe din zilele petrecute aici, în deltă, a crescut pe mine o piele ursuză. Sună ca naiba, ştiu că eu sînt altfel, că reprimările lucrează cu fiecare zi la un nou stil de viaţă. Uneori mi se pare că încep să devin un tip din ce în ce mai mărginit, a cărui împlinire ar fi catapultarea direct în poveşti şi legende evlavioase. Farmecul orgiei pe care Mircea a încercat să mi-o sugereze m-ar putea transforma dintr-un figurant al unei frontiere, foarte clar conturată pe hartă, atît de palpabilă pe ţărmul mării, în propriul meu figurant. Halucinaţiile indeciziei mă distribuie în peisajul propriei mele frontiere. Fir-ar să fie !
Norocul meu e că afectuozitatea lui Nancy, ca să zic aşa, face totul. Nu ştiu ce să spun că mă stăpîneşte. Poate Domnul Iisus Hristos, de pe Nava-Bază de la Tulcea, poate. Şi uite-o pe Nancy, prezenţă şi viziune în acelaşi timp. Cred că nu greşesc nimic în ceea ce simt. Pentru felul în care-şi face treaba, Nancy n-ar merita nici cea mai mică eroare de punctaj. E o Nadia Comăneci. Mă lupt din răsputeri să nu mă las cotonogit de luptele greco-romane la care mă provoacă. Habar n-am dacă asta ar trebui să se numească perversiune, sau aşa mi se pare doar mie. Ce dezmierdări, ce delicateţe, ce tandreţe, ce răsfăţ ! Nancy pulsează precum America, devoratoare, acaparantă, posedată de viziuni, în timp ce eu încă mă întreb dacă nu cumva privesc neputincios un spectacol de televiziune, paralizat, hipnotic, ca-n nopţile sfîrşitului de an 1989, neîncrezător în Revoluţia nesperată a României. „It’s a futing-show”, îmi spusese mai devreme Mircea. Foarte bine, aşa să fie.
De pe hol auzim nişte zdrăngăneli ciudate, provocate probabil de Mircea. Ciudat mod de a face dragoste. Apoi cuvîntări în engleză şi română, vocile amîndurora. Deschidem uşa, ne strecurăm pe coridorul întunecat, ne oprim în dreptul fiecărei uşi, nimic. Şi înapoi. Cuşeta ne întîmpină cu transpiraţiile grele ale subsuorilor, ale tălpilor pline cu bătături, mirosurile noastre atît de reale. Nancy pare răguşită, mă întreabă dacă Mircea şi Marilyn or fi ieşit să facă baie: „Îîî ?” Pentru mine ar fi cea mai tare pedeapsă. S-ar putea să-i trăsnească şi lui Nancy ideea asta. N-ar pica deloc bine, mi-e o frică de apă ca de nimic altceva, asta mi-ar mai trebui. Norocul meu se face simţit cînd auzim nişte mormăieli pe hol. Îi privesc aerul tîrziu la singurele fîşii de lumină care au pătruns aici dinspre lac, îi văd cîteva zbîrcituri după urechi, la coada ochiului, un fel de talpa gîştei, dar nu mi se par hidoase. Lucrurile astea care-aduc a bătrîneţe parcă îndepărtează orgoliul. Îmi pare o prietenă veche, poate nenorocoasă, nefericită în felul meu de a privi viaţa. Îmi spune că îi plac atît de mult călătoriile, că a fost în Asia, în Africa, în Australia... Nancy a fost peste tot şi într-un fel e mama noastră, a tuturor. Aici, la Portiţa, în fortăreaţa asta care este şi mausoleu în acelaşi timp, Nancy este prima mea eliberatoare.
După vreo două ore, eu şi Mircea ne întîlnim deasupra pontonului, unde se pune prelata, unde se agaţă hamace şi peşti tăvăliţi prin sare. Ne clătinăm ca nişte cotoi tînguitori şi atei, lipsiţi pentru o vreme de vitalitate, eliberaţi de răspunderi, trecuţi sub puterea închipuirilor. După un aşa travaliu, după extrădarea regulamentelor şi-a directivelor coborîte din ierarhiile Bălţii, tot e ceva. Reveniţi la o inocenţă extremă, ne trezim plutind pe cerul aproape negru al lacului, impregnat de mirosul apăsător al mîlului dragat. Ne plimbăm pe platformă goi, fără teama că soldaţii ne-ar putea lua la ochi, că ne-ar putea fura această mică bucurie. O scînteie într-un decor atît de auster e binevenită pentru oricine. O revenire la viaţă. Am citit undeva despre visele care mi se tot repetă în ultima vreme. Zborurile la mici şi mari înălţimi. Tentaţia de neasumare a răspunderii, fugă, abandon, evaziune, neaderenţă la realitate. Şi impresia că sînt stăpînit de o frică teribilă de a pica în ridicol. Ieşirea în perfecta goliciune pe terasa largă a pontonului, o neglijenţă de neînchipuit într-un mediu dominat de frică şi supunere, are darul de a ne alunga crispările intrate-n sînge. Oare ce-ar putea-o face să devină metodă ?
Legănîndu-se în hamac, Mircea rupe tăcerea:
„Ce ziceţi, dom’ locotenent, să faci dragoste pe englezeşte... Păcat că n-aţi prins şi vara aici, au fost fete din Germania, din Danemarca, din Polonia... Cu cortu’... ceva de vis...”
Nu mi-am putut închipui cum e să pluteşti nesupus, deasupra setcilor înmuiate în lac, prin cuşetele goale, în jurul stabilopozilor uzi, măcinaţi, alergîndu-mi viziunea, lăsîndu-mă urmărit de ea. Americancele băieţoase ne-au picat bine. Apar şi ele, acoperite cu cîte-un cearceaf. Marilyn sparge şi ea tăcerea:
„Your are crazy guys !” şi începe să se hihăie ca acum o jumătate de oră. Crazy pe dracu. Tare ciudată trebuie să fie branşa celor care încep cu crazy. Oricum, fata asta e venită din altă lume. Din alte lumi. Habar n-am dacă ne înţelege goliciunea.
Mă-ntreb cum aş putea să-i răspund lui Mircea pentru un asemenea dar, neaşteptat, fără taxe vamale, fără accize. Răspunsurile mele date celor de-aici mereu au scos la iveală o oarecare cumpătare din figura mea bosumflată tot timpul, cu care s-au obişnuit deja, aşa că de data asta o să-i fiu pe plac lui Mircea cum nu i-am dat ocazia nici unuia dintre camarazi:
„A fost bine. Bine de tot”, îi zic, împărtăşindu-i extrema sinceritate, dar cu-aceeaşi rigiditate pe care cu greu o pot lepăda.
„Excelent.”
Americancele par tot mai pătrunse de frig, noi doi tot mai de piatră, nişte cadavre înflorite în mijlocul întunericului, în calea palelor reci nervoase ale vîntului. Precum nuferii. Slavă Domnului că lui Mircea îi vine ideea la timp. Poate cu ceva întîrziere. Strigă:
„Santine-lăăăă!”
Iar santinela răspunde:
„Ordonaţi!”
De-aici, dialogul obişnuit:
„Plăcintă s-a culcat? Da, dom’ plutonier! Ia trezeşte-l!”
După cinci minute, cîrpit, deşelat, şleampăt, Plăcintă apare în umbra pontonului şi reia dialogul întrerupt:
„Ordonaţi, dom’ plutonier! Auzi, mă, noi ce ceai mai avem? De tei, dom plutonier! Ia fă tu acum o cratiţă şi-adu-o aici! ’Nţeles, să trăiţi!”
Într-un sfert de oră, alt timp pentru îndeplinirea noii misiuni, cratiţa aburea în faţa noastră, iar noi păream a avea pe faţă semnele unui spor de fericire. Cui să-i mai spui noapte bună ? Cărui Iisus Hristos, de pe care navă bază ? Noapte bună Edera-Din-Televizorul-Adormit ! Noapte bună, Djohar Dudaev, oriunde-ai fi, dacă încă n-au pus ruşii laba pe tine !
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (1):


pe scurt - de Muresh la: 30/05/2007 12:54:30
Nu am citit decit inceputul.
Asta pentru ca nu vreu ca "plictisul, devenit aici a doua carne".
Pe scurt:
adca veti fi medic, veti avea sarcina de a ma opera, dar posibil ca nu veti stii cum, caci plictisul...
Sper ca voi cadea pa mina altui felcer..
#201525 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: