-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

ELIBERARE LENTA ( I )


de esteu la: 28/05/2007 15:10:00
rezumat: cazona
taguri: proza scurta 
voteaza:
Eliberare lentă ( I )

Vreau sinceritate. Extremă sinceritate. Ceva cît mai potrivit ca să-mi pot exprima triumful unei zile. O dimineaţă crudă, fără mister, fără bucurie, fără puterea de a se deosebi de săptămîna începută. Mă infiltrez în cabina tractorului pe care numai soldatul Bogatu îl poate conduce. Sare ars:
« Dom’ locotenent, să nu puneţi mîna pe volan, vin io acu’! »
Conformismul ăsta în faţa tehnicii mă face să scrîşnesc. Aerul concesiv pe care mi-l iau de fiecare dată, da, nu e de competenţa mea, mă intoxică. Se numeşte iscusinţă diplomatică. Umanismul aici ? Ce cuvînt ! Să fii uman, aici unde probabilităţile te duc o dată cu vînturile aspre mai degrabă spre regnul animal. Bogatu se îndreaptă spre pontoane, înapoi. Silueta lui este tăiată de sîrmele ghimpate ale gardului care ne desparte. Portiţa. Periteaşca. Perişor. Un traseu cu drum drept, fără însă a-i vedea capătul.
« O să te plictiseşti ca dracu’ », îmi spune Ţofel.
« Nu vorbi tare, că te-aud ăştia şi te cred. N-o să-i mai poţi trimite în patrule nici cu arma în coaste. »
M-am uscat de tot aşteptînd să fac un drum, un kilometru, doi. M-am smochinit. Ştiu că voi avea în dreapta mare, în stînga lac. Foarte bine. Am în faţa ochilor o zi înnorată şi s-ar putea să pice bine pentru o zi unică, una aşa cum îmi doresc. Senzaţia că fiecare zi scursă aici, la capătul ţării, este un duplicat al unei zile primordiale, îmi pare din ce în ce mai apăsătoare. Speranţa fiecărei dimineţi, a fiecăruia dintre noi, este că vom trece o zi unică. S-ar putea să toarne zdravăn. Îmi închipui cum vom ara plaja, încapsulaţi în minunea asta a tehnicii pe patru roţi. Vom depăşi draga blocată de o săptămînă pe canal, vom depăşi cabana lu’ Gioni ecologistu’, zis Băşinică, vom depăşi orizontul de-acum o oră şi ne vom îndrepta spre un altul. Pînă la Perişor vom mai întîlni două cherhanale. Mijlocul distanţei, apoi mijlocul unei noi distanţe, pînă cînd vom ajunge şi va fi bine. Marea se agită deja, ca pentru noi. N-am văzut-o aşa pînă azi. Vom fi poate un tractor potopit, plutitor ca o arcă.
Tot aşteptîndu-l pe Bogatu mă tot intersectez cu Americanu’. Îl întreb de ce nu cîntă şi aşa, cu ochii cîrpiţi.
« Dom’ locotenent, am şi eu un respect pentru Volodea ! Nu-l trezesc aşa devreme. Eu sînt pescar, la mine mai merge, da’ el e artist, tre’ să se odihnească! »
Încep să cred din ce în ce mai mult în geniul Americanului. As’noapte, pînă tîrziu, a ciupit la chitară, a ţinut soldăţimea în uşa cambuzei rugîndu-mă:
« Mai lăsaţi-i dom’ locotenent, că eu sînt un pescar educativ… fost vaporean, ca să fiu mai precis ! Sunt un tată pentru copiii-ăştia... nici nu vă daţi seama! »
Eu nu prea am de ales la o replică de-asta. Atâta suflet pus. Cât îi place Americanului să se joace. Şi într-adevăr, soldaţii îl respectă, asta am observat fără să s-o fac cu un scop anume. Fizicul lui impresionant, de fapt trecutul acestui trup colosal care a călătorit peste tot, se agaţă de Bogatu ca de Dumnezeu. Bogatu, i se pare lui, a preluat ştafeta. Sau o poate prelua. Tot zoririndu-l pe tractorist, Americanu mi-a pus pe după umeri mâna lui care, aici, între ape, poate părea o peninsulă, şi mi-a zis :
« Dom’ locotenent, îmi pace tare mult de băiatu’-ăsta… se pricepe la motoare şi nu-i nimeni ca el care să aibă forţă… l-aţi văzut trăgând tractoru’ cu şufa de oţel ? »
Sensibilitatea lui de dimineaţă n-are nimic în comun cu zumzăiala soldăţimii. Americanu’ arată ca după o beţie cruntă, celebră deja. As’noapte n-am stat pînă la sfîrşit. Acum se chinuie cu vreo doi soldaţi să extragă peştii din setci. Asta îl omoară. Cînd mă vede că mă depărtez, îmi spune:
« Dom’ locotenent, vorba lu’ Volodea e ca Biblia ! Are un cîntec de ridicat moralu’, acu’ mi-am adus aminte! Zice-aşa, Noi rotim pămîntul! Ăăăă, ţineţi minte ? Eu am aflat vestea asta pe la nouă ani şi nu m-a dezamăgit ! »
Aşa ceva într-adevăr, e de reţinut, şi-o iau spre cabina tractorului înfuriat. Dimineaţă banală în felul ei, cu un American surprinzător chiar şi-n cele mai puţin faste momente posibile. Dincolo de gard Bogatu s-a înfiinţat lângă tractor şi pare să ardă de nerăbdare. Americanu’, mînjit cu solzi şi sînge, ne face cu mîna, ţine strîns, ca pe o meserie grasă, cuţitul special pentru curăţat peşte şi se străduie să arate ca-n afişul unui thriller. Încep zdruncinăturile, zgîlţîieli, un mic cutremur. E prima dată cînd merg în cabina tractorului, e criminal. Parcă am intrat în pumnii zdraveni ai unei găşti serioase.
« N-am ce să fac, dom’ locotenent, ăsta-i tractoru’! Mai ales că sîntem şi pă nisip! »
Aş putea s-o iau ca pe-o răzbunare a soldatului Bogatu. Ar fi cel mai simplu. Şi încerc să fac o echilibristică mentală pentru o eliberare cît mai rapidă din chingile senzaţiilor. Îl privesc pe Bogatu în oglindă şi-l văd mustăcind. E bine să n-o iau personal. Faluhin l-ar fi snopit. Şi uite cum reuşesc să fiu un ofiţer docil. Un locotenent. Ceea ce şi-a dorit maică-mea cu ardoare. Zilele trecute a picat măgăreaţa pe el de vreo două ori, a trebuit să-mi suporte figurile autoritare, pentru că e greu să zici «Am înţeles! » unui de-o vârstă cu tine. Neputinţa de a te împotrivi îţi macină carnea, nu altceva.
« În cît timp crezi că ajungem ? »
Asta da întrebare. Mă bucur că nu adaug « domnule soldat» sau «domnule» Bogatu. Nu ştiu de ce uneori mă apucă brusc câte-o politeţe insuportabilă, tocmai cînd nu e cazul.
« O oră şi ceva, dom’ locotenent ! La ce nisip ne-aşteaptă…O să ne-ntoarcem pe dup-amiază! »
Pe-asta deja pot s-o cred. Izbit pe toate rotunjimile capului, cu stomacul executînd numere la trapez, în mirosul de carburant leşinător, mi-aduc aminte de-acasă. Diverse. Mă uit la femeile lipite de Bogatu pe suprafeţele cabinei, pe unde-a avut şi el loc. Ce naiba să fac. Dacă restul vieţii va fi la fel de lent precum călătoria asta, tot înseamnă ceva. Aşa voi avea un termen de comparaţie. Dar dacă viaţa e cu totul şi cu totul altfel ? Asta se cheamă că voi avea o zi nasoală, nesfîrşită. Şi că Faluhin şi-a bătut joc de mine trimiţîndu-mă la Perişor să inspectez sergentul-grăjdar şi cele treizeci şi şapte de vaci pe care le are în grijă, acolo, unde numai romanele de anticipaţie îl salvează, după cum mi s-a spus la plecare.
Bogatu se străduie să fie la înălţime. Din punct de vedere neuromotor. O prelungire firească a tehnicii trebuie să meargă ceas. După Periteaşca numărul loviturilor mele cu capul în tavanul cabinei s-au micşorat simţitor. Asta mă ajută să întrezăresc o hârtie dictando prinsă undeva între geam şi garnitura de cauciuc. Un titlu scris stângaci, dar lizibil: COLECTIVISTO. Îmi calc pe reţineri şi-i zic:
« Auzi, ia dă-mi şi mie foaia aia! »
«Aaaa», reacţionaeză şi ncepe să râdă, cu aerul că deja distanţa dintre noi se poate micşora, ca şi cum aş fi executat din spate o pasă energetică, «e de la Americanu’, e haios tare! E cu prostii! »
«E, la naiba prostii! Ce-s alea prostii? »
«O să vedeţi dumneavoastră! » îmi răspunde trăgând de hârtie şi întinzându-mi-o. «O să vă buşească râsu’! »
Vîntul pare în vizibil declin, norii de nisip sînt din ce în ce mai pitici. Mă gîndesc că o aşa călătorie ar trebui plătită gras, e ca un montagne russe. Şi deodată îmi pare rău pentru lipsa inspiraţiei. În nărăvaşa aventură a străbaterii nisipurilor mi-ar fi plăcut să-l avem alături pe domnul Antonio Vivaldi, şi Fraţii Peşte şi La Bouche. Toate astea sunt de găsit în valizele soldaţilor de pe pontonul meu. Mă tem că Vivaldi ar putea părea un futut în cur pe drumul ăsta constipat. Aici e nevoie de ceva de la Băşinică, un Klaus Schulze, un Tomita. Începe să mai domolească tractorul, e clar, să fie o viteză numai bună pentru citit şi citesc cu voce tare :
«COLECTIVISTO
Cine dracu a pomenit
Pizdă la fotbal jucând
Lindicul şedea portar
Ş pula la adversar
Coaiele erau fierbinţi
Abia aşteptau sfârşitul
Scorul era 5 la patru
Marcase pula cu capul
Foaie verde laba gâştii
N-au ce fute tractoriştii
Să vezi şefii de brigadă
Stau în cur şi-o ia la labă
Când tractorul nu le merge
Stau în cur şi-o ia la rece
Stau cu stânga pe volan
Şi cu dreapta pe pulan. »

Îi zic lu’ Bogatu:
«Era o chestie dacă aveam casetofonul cu noi ! Pîn’ la Perişor…»
Prezent la fileu, Bogatu mustăceşte retrovizor lunându-mă drept prânzul ademenitor de alaltăieri:
«Dacă nu mi-aţi zis ! Avem vreo trei-patru casete pe ponton. Pecheş are şi nişte selecţii… le-a adus de pe Vest! »
A mai bălmăjit ceva, însă fără să-l aud. Orizontul, nu ştiu cît de aproape de Perişor, a-nceput să se-nvăpăieze brusc.
«Dom’ locotenent, vedeţi în faţă? E ceva de vis! N-am mai văzut aşa ceva de cînd am venit de la regiment! »
Sigur, sigur, nisipurile nu mai sînt mişcătoare, vîntul nu mai este aspru, bolboroselile se pierd într-o muţenie prevestitoare, mintea mea se goleşte, Bogatu îşi leapădă mustăcelile şi oglinda în care şi le-a aşezat la fiecare hurducătură. Sîntem evacuaţi dintr-o zi obişnuită, în care-am plecat pe brumă, pe salutul înceţoşat al Americanului. Pe mare se vede vaporul. Leneş, uşor inadaptat privirilor noastre năuce, parcă plecat la o vînătoare mistică, îl văd dublat, triplat, ohoooo…
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...