-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

ELIBERARE LENTA ( II )


de esteu la: 28/05/2007 15:11:45
rezumat: cazona
taguri: proza scurta 
voteaza:
Eliberare lentă ( II )


«Sînt două sau trei? » îl întreb pe Bogatu care pare să ţintuiască nemurirea. Dar uite, pe cît de cufundat într-o melancolie blegoasă mă simt eu, pe-atît de neaşteptat pentru mine pare să-i scape lui Bogatu nemurirea:
«Dom’ locotenent, cred că ăsta-i vaporu’ lu’ Dudaev ! Ar trebui să daţi prin staţie, la Portiţa! »
Mă simt condamnat la şansa unei misiuni istorice. Uite cum îmi pot aduce contribuţia. Contribuţia la ce? La Portiţa-i o mînă de beţivi şi nu văd cum s-ar mobiliza armata română în timp ce noi trebuie să facem o inspecţie cu o rablă de tractoreaţă la ruina pichetului Perişor, unde nu mai sînt decît vacile, majoritar sterpe, şi sergentul Lazarov. Mă ia cu fiori mai mult decît naturali. De fapt, nu ştiu ce naiba caută figura mea depăşită de situaţie în tractorul condus de Bogatu ? Treziţi dintr-o dată în aşteptarea unui mercenar care se ia de piept cu Armata Roşie. E chiar penibil pentru mişcarea de eliberare a Ceceniei. Să strice liniştea Deltei Dunării, e chiar penibil. De fapt, cred că s-a întîmplat ceva cu reţeta unei zile proaste, a fost modificată din greşeală, ori cineva a făcut o glumă nesărată. Pur şi simplu mă-ndrept, împreună cu Bogatu, spre miezul unei zile foarte proaste şi în continuare apăs pe ambreiajul sentimental.
«Dom’ locotenent, daţi totuşi prin staţie că a apărut vaporu’! Să nu spună careva că nu v-aţi făcut datoria! »
Bogatu e bine instruit, o retorică de regulament, dar şi oarecum descumpănit. Un clasic, unul din animalele simpatice, după cîte-mi dau eu seama. Îmi vine să urlu:
«Ofiţeri din toate armatele, nu vă neglijaţi răcanii, s-ar putea să aibă coaie mai tari şi mai rotunde decît ale noastre! »
Cu ceva amestec de blîndeţe şi groază ies un pic spre mal şi acţionez butoanele staţiei:
«667 pentru 664, recepţie! »
Tehnica asta-i o minune:
«664 pentru 667, recepţie! »
Of, de-aţi fi voi aici, cu căcatul meu în pantalonii voştri:
«664, am depăşit Periteaşca şi văd un vapor destul de aproape… tare mi-e să n-aibă vreo legătură cu Dudaev, recepţie! »
Atunci mi-am dat seama, deşi mai avusesem ocazia, că viaţa şi meritele unui locotenent la frontieră, ale unui ofiţer în general, depind de un soldat disciplinat şi şmecher la staţia pichetului, de un transmisionist strălucitor care sesizează încurcăturile şi sugerează schimbarea frecvenţei:
«664 pentru 667, nu recepţionez, vă rog repetaţi! », apoi Bogatu care întoarce capul, privire ştiinţifică:
«Dom’ locotenent, treceţi rapid pe banda 3! », şi uite cum mă ţin după Bogatu ca după sfintele moaşte, în morţii tăi de tilicar figurant:
«664 pentru 667, staţi liniştit, e un vapor obişnuit, ni s-a transmis prin staţie aseară, da’ am uitat să vă anunţ! »
Să nu-i bagi la origini ? Se strîng cu toţii la transmisionist şi-o dau pe băute şi cu multă şansă ofiţerul se transformă într-un iepuraş de desen animat. Fază de căcat, mare minune dacă nu s-a sesizat careva. Pînă la urmă, de la «Doamne Iisuse Hristsoase» la «Domnule Djohar Dudaev» nu e un drum foarte compicat, cu condiţia să nu apară din senin «Domnul Bugs Bunny». Uite că ne rabdă faţa pămîntului. Coborît în nisip, înlemnit, cu tremur pal, în aşteptarea oboselii care pare a fi început să adie. În urech îmi picură ideea asta cu ziua unică pe care-am început-o şi care trebuie să se termine într-un fel cît se poate de glorios. Bogatu s-a urcat în cabină şi a pus deja în mişcare roţile şleampete ale tractorului. Îi fac semn să pornească, şi mă urnesc pe jos.
«Nu urcaţi? » îmi strigă Bogatu.
«Lasă-mă să iau şi eu un pic de aer! »
Soldaţii ăştia au un fel al lor de-a se face înţeleşi. Trebuie să-ţi demonstreze că nu poţi să-i iei de proşti. Cu alte cuvinte, te pun într-o situaţie tactică a cărei concluzie este pactul. Bine că n-am apucat să pomenesc la staţie de Şamil Basaev, să mă arunc aiurea ca un tîmpit. Şi, la naiba, poate că pe pontoane toată suflarea se distrează pe chestia asta. La urma urmei, puţină distracţie nu strică, dacă are toate motivele, dar parcă-i neplăcut să cazi fără nici o atenţionare.
O gîlmă la vreo doi kilometri pare să fie vestea cea bună.
«Bogatule, ăla-i Perişoru’? »
Aşa. Vaporul e interesant, n-am ce zice. Parcă a adormit, leşinat de oboseală. A dispărut orice urmă de vînt. Soarele arde ca dracu. Nu strica adrenalina iscată de ceceni, dar tot mai bună-i liniştea.
«Bogatule, dă-i drumu’ singur, eu vin pe jos! »
Bogatu ară singur plaja, valurile ajung firave, iar eu mă descalţ şi mă înmoi. Liniştea de după vrie e ca mîntuirea. Apa asta-i ca-n albumul cu pictură olandeză. Cînd calmă, adormită, uitată, cînd răscolită, supărată, pusă pe rupt, distrus, acoperit. Lazarov se înfiinţează solemn, dar cu mînecile suflecate, nebărbierit şi fără capelă, salută, combinaţie care în şcoala militară echivala cu o înjurătură de mamă adresată celui onorat, şi facem cunoştinţă:
«Domnule locotenent, sînt sergent angajat pe bază de contract, Lazarov Andrei! »
Celor care au creat formulele de prezentare din regulamente le-aş da un premiu inteligenţă şi candoare. Ceva mai stupid n-am întîlnit. Ca şi cum ai spune «arhiepiscop prin purcederea Sfîntului Duh numai şi numai din Dumnezeu Tatăl». Dar poate că-s eu absurd, ori prea cu capul în nori.
«Domnule locotenent, vacile sînt sănătoase, v-am pregătit laptele în bidoane… ştiţi, voiam să vă întreb cum fac cu liberele, dacă vine cineva să mă schimbe… eu aş mai rămîne două săptămîni, da’ poate trece cineva pe la mine să-mi mai aducă ceva de citit c-am terminat ce-am luat cu mine! »
Aşa. E bine, am sergenţi cu veleităţi. Intru în camera de somn, de gătit, de citit, de viaţă simplă la capăt de lume. Sven Hassel, Isac Asimov, Frank Herbert şi un Cehov aproape rătăcit...
«Ce să le fac, dom’ locotenent, mai mulg vaca, mai dau o fugă aici, la cherhana, mai citesc, e plictiseală mare»
Nu tu angoasă, în schimb o formă de rezistenţă mai dură decît orice altceva.
«Măi, Lazarov, tu eşti o raritate pe-aici, mă! »
Şi o bună ironie, conservată sănătos cu lapte şi peşte:
«Păi sigur că-s raritate, dom’ locotenent, că patru zile din săptămînă sînt singur! Pescarii nu stau tot timpul aici, se duc pe canale acasă. »
Zic:
«Tu şi căpitanul Ţofel aţi putea participa la Ştii şi cîştigi ! »
Poate că nu-i deloc exagerat, dar uite cum trebuie să apară şi Bogatu pe firmament:
«Vă daţi seama, dom’ locotenent ! Lazarov ar trebui să stea la pichet, e o valoare pentru noi ! »
Mă uit la el, mustăceşte, e clar că-şi joacă prestigiul, mă încearcă.
«Ştiţi ce mi-a spus dom’ maior Faluhin cînd a venit în control? » revine Lazarov,
«Auzi mă, ai grijă să nu ţi-o iei la labă-n pustiu că dă naiba-n capu’ tău ! Pune mîna şi citeşte că-ţi fac abonament la bibliotecă la Tulcea. Din grăjdar o să ajungi să dai la facultate dacă mă asculţi, ai auzit ? »
Şi îl cred pe cuvînt. Îl cred în stare pe Faluhin să se-arunce la grosolănii d-astea. În fine, Lazarov zîmbeşte neatins de nici o vorbă rea, îmi zice:
«Vreţi să veniţi un pic ? », apoi se duce ţintit spre un fel de beci, o hrubă a pichetului, coboară, întoarce capul după mine trăgîndu-mă după el, zîmbeşte cu înţeles, aprinde bricheta, întinde mîna spre cîrligul din care coboară o chestie imensă, zîmbeşte iar cu înţelesul în care tîlcul pare să-şi fi mărit dimensiunile, revenim la lumină şi eu încerc să mă dumiresc, să descifrez:
«E un cap de sturion… morun, acu’ trei zile l-au prins, a avut vreo două sute şi ceva de kile! Mi-a lăsat mie capul da’ vi-l dau dumneavoastră… dintr-o căpăţînă din-asta faceţi o ciorbă de zgîrciuri de daţi cu cascheta-n cîini! »
O chestie de vreo cinşpe kile, cam aşa, alunecoasă… Ceva între frică şi scîrbă m-a împiedicat să mă apropii de ea. Bogatu a scos repede un sac de rafie din cabină, a vîrît căpăţîna cu un gest care vădea o experienţă serioasă în cele ale vieţii şi morţii şi tot în cabină l-a trîntit, ca pe un sac cu pîine:
«Dom’ locotenent, mergem? »
Sigur, poţi să spui nu unui mecanism care merge ceas ? Şi în aceleaşi hurducături, parcă îmblînzite de prada nesperată a unei zile care mi se părea a avea un ceva, o promisiune greu de desluşit, am luat drumul de întoarcere senin, cu lentoarea unui fum de ţigară care intră languros pînă-n ultima alveolă, pentru a se lăsa eliberat la fel de lent, ajutat de buzele ţuguiate, mirosind a vodcă fină. O zi iluminată, incandescentă, şi, în cele din urmă, mai mult decît simpatică.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (1):


"Liniştea de după vrie e ca mîntuirea." - de cosmacpan la: 28/05/2007 22:03:52
Viata in episoade scurte e mai placuta ca nu ai timp sa te dumiresti.......
Dar cum omul este cea mai adaptabila specie, ne vom regla ritmurile dupa aparitia fiecarui episod, ca doar nu degeaba serialele sunt la mare pret.
asteptandu-l pe Godot, mai spargem o samanta, mai bem o bere, mai o aluna..
sa te iei de mana cu ceilalti voievozi ai Cafenelei si sa mai treceti......
#201136 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: