Poveste cu titlu schimbat

Dupa multe tentative nereusite, soldate cu aparitii si disparitii de cozi, branhii si o jumatate de copita, reusisem sa aflu secretul transformarii in pasare. Necromiconul in format electronic gasit pe un site ezoteric se dovedise in sfarsit util.
De cand il rasfoisem virtual invatasem destule vraji amuzate, care imi dadeau un oarecare sarm la petrecerile locale: puteam acum sa-mi schimb culoarea parului nazal sau sa accelerez ritmul de crestere a unghiilor. Interesante fusesera si alte formule care chemau paienjenii din colturile incaperii sau raceau focul de la lumanare, pana cand il puteam lua in mana si inhala. Erau insa departe de a ma deosebi de toti ceilalti oameni, de a ma individualiza in fata celorlalte 6 miliarde de cetateni ai planetei.
Vraja de transformare in pasare urma sa faca asta. Anuntasem deja marile posturi de televiziune si cele mai importante ziare din metropola, de viitoarea mea vrajitorie. Telefonul suna fara intrerupere, iar secretara pe care o angajasem special pentru acest eveniment umpluse patru agende cu invitatii la dineuri si spectacole pentru urmatorii ani. Eram pregatit, stiam pe de rost toate silabele magice, toate ingredientele de care aveam nevoie. Imi exersasem miscarile si ma transformasem in pasare si inapoi de peste 50 de ori, in intimitatea studioului. Nimeni inca nu ma vazuse, si, trebuie sa marturisesc, aveam un oarecare trac.
A venit si seara cea mare a demonstratiei. In piata centrala a orasului, pe scena luminata de zeci de reflectoare, simteam asupra mea atintite privirile a milioane de concetateni. Tobele batura scurt, vocile amutira. Toti ochii erau atintiti asupra mea, in timp ce incepeam sa-mi murmur mantrele. Miscarile imi deveneau din ce in ce mai sacadate, pe masura ce corpul pierdea din greutate. Cand in sfarsit incantatia a incetat, piuitul imi dadu de inteles ca reusisem; am falfait din aripi, incepand a ma inalta deasupra multimii inmarmurite.
Deodata, mirosul de praf de pusca imi inunda narile, aproape chiar inainte de a auzi detunatura. Aripa dreapta mi se rupse intr-o clipita, si durerea veni odata cu ameteala. Cadeam, dar aripa intreaga incetini miscarea. Mi-am ranit piciorul, pravalindu-ma in sfarsit la adapost. Am inceput sa piui, pierdut, descantecul invers. Cu aripa teafara incercam sa execut dansul sacru. Inutil.
De-abia a patra oara am simtit ca ceva incepe sa se schimbe. Ameteala insa ma dobora, si am lesinat, pe masura ce corpul recapata greutatea si forma.
Acum schiopatez, iar fulgii ce imi tin loc de palma dreapta nu dau semne de transformare. Am reincercat formula de nenumarate ori, dar nu mai vrea sa functioneze. La televizor se vorbeste despre cel care ma impuscase. Nu au nici un caz impotriva lui. Avea permis, autorizatie, iar sezonul de vanatoare la rate salbatice era, intr-adevar, deschis la data incidentului.
Macar acum sunt unic.