-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Internetul – noua cheie de bolta a relatiilor interumane in secolul XXI?


de queenmary la: 04/06/2007 16:08:29
rezumat: "Loneliness and the feeling of being unwanted is the most terrible poverty." (Maica Tereza)
taguri: Eseuri 
voteaza:
Citind un curs de “Bazele psihologiei sociale”, capitolul despre relatiile interpersonale, o fraza mi-a atras in mod deosebit atentia: “mai recent, internetul poate constitui o modalitate foarte eficienta de formare a unui sistem relational foarte extins, cu efecte benefice atat in plan individual cat si social, intrucat ofera o noua forma de relationare interumana”.
Singuratatea pare a fi o “boala” tot mai frecvent raspandita in ultimele decenii, peste tot in lume. Paradoxal, ea se intalneste indeobste in orasele mari, dens populate. In aceste orase oamenii, chiar daca sunt fizic inconjurati de zeci de mii si milioane de concitadini, se simt singuri, izolati si anonimi, dezvoltand numai relatii superficiale cu semenii lor. Este neclar inca, daca “singuratatea marilor orase” este o conditie agravata de densitatea populatiei sau doar o caracteristica umana adusa la lumina de aceste imprejurari sociale.
La inceputul secolului XX familiile erau mai numeroase si mai stabile, divorturile mult mai rare si putini oameni traiau singuri. Societatea moderna se caracterizeaza prin statistici opuse celor prezentate anterior: un numar din ce in ce mai mare de divorturi si persoane care traiesc singure; familii restranse si instabile, ai caror membri traiesc uneori chiar la mii de kilometri distanta unii de altii; un numar foarte mare de persoane care raporteaza absenta totala a prietenilor apropiati sau grupuri extrem de restranse de “confidenti”.
Efectele singuratatii excesive sunt numeroase si diverse. Studiile au demonstrat influenta singuratatii asupra starii de sanatate a organismului: oamenii afectati de singuratate in mod prelungit prezinta riscuri crescute de dezvoltare a unor boli precum cancerul, hipertensiunea arteriala, infarctul, accidentul vascular cerebral, alcoolismul sau depresia. Atat adultii cat si copiii care sufera de singuratate prezinta dificultati de invatare si memorare. In cazul copiilor, absenta relatiilor sociale este in mod direct legata de comportamente antisociale si autodistructive, ostilitate si delincventa.
Societatea moderna, atat de tehnologizata si informatizata, ofera oamenilor noi posibilitati de interactiune prin intermediul internetului. Computerele si accesul la internet au devenit parte integranta din viata noastra, de multe ori substituindu-ne chiar prietenii prin nenumaratele oportunitati si modalitati de petrecere a timpului pe care ni le ofera. Internetul faciliteaza enorm comunicarea intre oameni din spatii geografice si culturi diferite, intre membrii aceleiasi familii care traiesc separati de distante fizice.
Totusi, consider internetul ca un factor adjuvant al adancirii sentimentului de singuratate si voi prezenta in cele ce urmeaza cateva argumente in favoarea acestei idei, majoritatea lor fiind bazata pe propria experienta de aproape 10 ani de navigare intensa pe internet.
La ora actuala, internetul - “the world wide web” - este perceput de multi oameni ca o alternativa comoda, placuta si utila de petrecere a timpului. Incet, incet desfasurarea tuturor activitatilor noastre zilnice migreaza catre internet: la serviciile noastre comunicam majoritar prin internet, ne facem cumparaturile pe internet, jucam jocuri pe internet, citim pe internet, scriem pe internet, ne uitam la filme si televiziuni pe internet, ne gasim “prieteni” pe internet, ne transferam intreaga viata pe internet. Exista foarte multe website-uri prin care oamenii pot comunica liber despre orice subiect ii preocupa, forumuri de discutii sau chiar website-uri destinate intalnirilor mai mult sau mai putin romantice. www.secondlife.com promoveaza chiar o viata complet virtuala, unde oamenii isi construiesc personalitati, case si vise cu cateva simple click-uri.
Fara indoiala, internetul ofera si avantaje enorme, prea cunoscute pentru a le mai enumera aici, insa nu ne va putea oferi niciodata frumusetea, profunzimea si deplinatatea unor contacte umane directe, nemijlocite.
Relationarea pe internet este mult diferita de relationarea directa. In primul rand internetul ne vaduveste de comunicarea nonverbala si paraverbala – componente atat de importante care insumeaza un procent de peste 80% din intregul procesului de comunicare. De pe internet nu putem extrage informatiile pe care in mod obisnuit ni le releva o intalnire directa cu o persoana, informatii dezvaluite de aspectul fizic, de vestimentatie, de prestanta persoanei sau chiar de felul in care aceasta merge, gesticuleaza si priveste. Mai mult decat atat, spre deosebire de limbajele nonverbale, limbajele verbale pot fi blocate si modelate de intentiile noastre, facand astfel posibila prezentarea unei identitati false si mascarea cu relativa usurinta a intentiilor si trasaturilor de personalitate intr-o conversatie desfasurata pe internet. Astfel, nu putem aprecia in mod corect si real persoana cu care “stam de vorba” din spatele monitorului.
Relatiile dezvoltate pe internet sunt instabile, ele nu prezinta siguranta, elasticitatea si diversitatea relatiilor directe. Oamenii, sub scutul anonimitatii furnizate de internet, tind sa se autocenzureze mai putin si sa caute relatii care sa le satisfaca dorinte si aspiratii pentru care ar fi condamnati in societatea reala, relatii unde sa isi poata manifesta conduite pe care in viata reala le ascund.
Comunicarea dezvoltata prin intermediul internetului este caracterizata de superficialitate, doi sau mai multi oameni care nu se vad si intalnesc fizic, nu-si pot impartasi emotiile, trairile, sentimentele cu aceeasi intensitate cu care o fac doi sau mai multi oameni care relationeaza direct si nemijlocit.
De multe ori, comunicarea initiata pe internet si continuata in mod direct esueaza, tocmai datorita motivelor prezentate mai sus. Aceste esecuri se constituie in tot atatea dezamagiri pentru fiecare dintre cei implicati, accentuand sentimentul de neputinta in ceea ce priveste relationarea interumana.
De asemenea, obisnuitii forumurilor de discutii sau a website-urilor care promoveaza comunicarea prin internet pe diverse subiecte, sunt de multe ori tocmai acei oameni neadaptati la lumea reala, tocmai acei oameni singuri, care relationeaza dificil cu cei din jurul lor. Ei isi gasesc in internet o iluzie de salvare de la povara singuratatii, fara a-si da seama ca surogatul de viata sociala oferit de acesta nu face altceva decat sa-i departeze si mai mult de comunicarea reala cu semenii.
“Cultura” internetului este diferita de cea a vietii obisnuite si a-ti construi o viata sociala pe internet pare, de multe ori, o adevarata provocare. Insa nu ajuta la rezolvarea singuratatii pentru ca nu face decat sa te izoleze intr-o alta lume, mai diversa, dar tot limitata si, in plus, lipsita de satisfactii reale, palpabile, care sa aiba finalitati constructive. E ca si cum ai incerca sa creezi in granit o sculptura folosind o dalta de lemn.
Minunatele valente ale prieteniei si relationarii reale, directe sunt mult estompate in comunicarea virtuala si nu-mi pot imagina lumea functionand fara acestea.



“What should young people do with their lives today? Many things, obviously. But the most daring thing is to create stable communities in which the terrible disease of loneliness can be cured.” - Kurt Vonnegut
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (2):


*** - de picky la: 06/06/2007 09:21:55
Las-o mai jos.
Ca nu-i adevarat ca mancarea-i fudulie si beutura temelie.
'ternetu-i un monstru. Rapace.
#203321 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Muresh la: 08/06/2007 09:17:29
Internetul poate fi o "pacoste".
Pacoste este numai in cazul ca nu pastrezi balanta intre viata reala si cea virtuala de pe net.
Nu pe net se obtine experienta de viata.
Nu cu calculatorul iti "irosesti" posibilitatile afective.
Vi de "afara" si iti spui pe net parerea, bazindu-te pe cele invatate in viata reala.
Daca ai ceva povete, poate gresesti.
Cei ce te citesc vor putea judeca conform realitatii "reale" si nu virtuale.
Folosita in mod judicios, facilitatile acordate de net pot fi de o valoare incomensurabila, dar scopul e de verifica si aplica cele dobindite pe net in viata de afara.
#204105 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...