Nebunariu

Acum nu fac decît să-mi continui drumul spre Pasajul englez. Acolo se veghează la sănătate. Organele prezente acolo sunt preocupate cu secretarea cinismului. Un tratament de caterincă şi eşti pus pe picioare, fără confetti şi ghirlande. Un implant de Sade carnavalesc nu strică dimineţilor idioate după atîtea zile de aşteptare şi nimic. Un adevărat Nebunariu cum e Pasajul e perfect pentru sănătatea psihică. Şi-apoi, este şi cald, ca-ntr-un bîrlog, iar Adrian zis Adi zis Adiţă face o cafea care te supune unui sport extrem, ca o călătorie pînă la strămoşi şi înapoi fără nici un bilet, ia fiecare sufleţel în braţele lui scurte şi groase, ca o ursoaică iubăreaţă, le gîdilă tuturor plăcerile, le mîngîie neajunsurile, pînă te pune-n priză pentru emisiunile sportive pe care le urmărim la televizorul suspendat. În Nebunariu e un fel de gintă, o adunătură de războinici decrepiţi, decosmetizaţi, alungaţi din dragoste. Că veni vorba, cuvîntul DRAGOSTE e interzis aici. Ceea ce m-a apropiat fără nici o rezervă de indivizii ăştia sedaţi a fost libertatea de-a mă apuca să-mi desenez personajele, umbrele, colţişoarele, paharele, scrumierele, flegmele, fără ca vreunul dintre combatanţi să se simtă lovit în moalele capului şi gata de cafteală. E un fel de misiune umanitară să intri în Pasaj, unde puţinii pescăruşi ai Bucureştiului, helicopterele utilitare şi avioanele proaspăt înfrăţite cu trupele NATO nu se văd de acoperişul de sticlă pe care-l reperezi imediat în albumele Art-Deco. Încă rezistă, susţinut de-o armătură de tip broderie, cu toate că a fost invadată de rugina vremii. Pentru că senzaţia de excursie într-un album de arhitectură rătăcit pe rafturile unui anticariat e atît de puternică, de-asta ard de nerăbdare să ajung în lumina filtrată a Pasajului.
Acum depăşesc în grabă şi toboganul-gărgăriţă, patru căciuli de oaie, trei pălării de fetru, patru şepci şi o căciulă cu urechi care analizează meciul Rapid – FC Argeş şi rezultatele referendumului pentru o Rusie unită. Un stol de porumbei obişnuieşte să se coboare în fiecare dimineaţă în parcul Cişmigiu pe la ora asta. În sfîrşit, reuşesc să mă apropii de ei încercînd să le fac o scurtă relatare despre nevoia mea de dragoste, în general, ceea ce s-a dovedit a fi totuşi o iniţiativă stupidă. Senzaţia că întotdeauna trec pe lîngă lucrurile importante cu ochii cîrpiţi m-a mai lăsat un pic şi-am descoperit că toată lumea s-ar putea învîrti în jurul acestor căciuli şi-al porumbeilor care se-ngrămădesc încet-încet spre foişorul gol. Mă simt deopotrivă pe culmile religiozităţii, ale moralei şi poeziei şi-o ţin tot aşa pînă cînd la ieşirea din parc unde văd un cîine şezînd băţos pe o canapea. Un cuplu pensionar, aflat în trecere, a început să comenteze poziţia animalului: Uite şi la ăsta, cîtă eleganţă ! Cum şi eu eram în trecere, îndepărtîndu-mă, n-am mai auzit răspunsul soţiei. Am preferat să iau remarca drept ceva care mă privea direct. Am ţinut-o întins spre Pasaj, singurul loc unde puteam să-mi continuu ziua într-o oarecare coerenţă cu tot ce-mi săgetase mintea o dată coborît din pat.
În sfîrşit, o termin şi cu Cişmigiul, traversînd altă şleahtă de porumbei. Văd că treaba asta cu religiozitatea, morala şi poezia nu ţine prea mult. La parterul unui bloc, dau peste o firmă care face să mă umfle rîsul: CredoTurism. O-ul este un glob care poartă aura sfinţeniei, ca o pălărie. O eleganţă, precum cea a cîinelui, taman acolo unde nu e cazul. Îmi văd mai departe de paşii mei, prin faţa sălii Union, şi uite că sînt din ce în ce mai aproape de pasaj. Parcă sînt în delirium tremens. Şi nu alerg decît după cafeaua lui Adrian zis Adi zis Adiţă. Lîngă Union, ginesc prima compoziţie pentru desenele de azi. Pe un perete cu imitaţie de cărămidă, lîngă o florăreasă instalată cu două găleţi de flori puse pe trei navete de bere, stă scris Isus vine. Iar şi iar, aceaşi veste. Şi găleţile pline, pline cu flori. E de bine, gagiule, e de bine, ţine-o întins şi-o să ai o zi fericită.
Acum chiar că sînt la doi paşi. Barul din Pasajul englez este un bar de dinamovişti. Am bifat prea mulţi pînă acum. Eu nu fac caz de stelismul meu, de care probabil nu se va lua nimeni. Am un aer prea diferit de oboseala ponosită care ocupă în majoritatea timpului barul din Pasaj. Aici se drojdeşte mult şi ieftin, iar Adrian zis Adi zis Adiţă incită din orice şi la orice. Televizorul atrage la fel de mult ca şi barmanul, iar meciurile se succed aproape fără pauze. Ieri seară fuseseră meciuri din campionatul României, Italiei, Angliei, iar dimineaţa asta reluări de la Osasuna-Real Madrid şi Brescia-Udinese. Azi, după nici o juma’ de cană de cafea, am executat şapte desene pe o singură pagină şi continuu notînd expresiile celor din bar, ( Adrian, nea Costică, trei dinamovişti, un negru cu cioc şi chelie care mi se recomandă de fiecare dată Faruk, aterizat direct din Kuweit, dar de etnie senegaleză, mare fan Gigi Becali, Dumnezeule mare, apoi Piticu’ zis şi Ţînţaru’, dinamovist şi el, însoţit de un stelist care aseară a fost la Steaua-Craiova, nea Sile, Gabriela şi alţii ) spunînd pe limbile lor:
dă-te-n sînge
aaaaaa
atunci dă-te-n grupa mea sanguină, dacă nu-ţi convine
aaaaaa, ia uite cine vine la noi, a intrat cadavrul de lux
nea Sile, ia spune, mai bate vîntu-n Cişmigiu
a zis jigodia asta de Iliescu că ne măreşte pensiile
aaaaaa, v-a băgat sporu’ de tămîie, asta e
vă dăm ceva
da, dă-mi nişte verde de Paris
mai bine băga pula-n ea, îîîîîîî, uite cum a băgat cuţitu’, bă, animalu’…sînt de belea ăştia de la ProTV
ăsta-i un pahar de bulangiu, uite ce mi s-a dat aici
păstrează-l şi tu amintire să nu uiţi cine eşti, futu-te-n cur să te fut
zici că a jucat în The Deer Hunter, nu vezi ce faţă are

Pe-asta cu The Deer Hunter a scos-o la iveală Faruk într-o română în permanentă devenire.
Aseară, în Pasaj era să iasă cu bătaie. Ovidiu, cît pe ce să-l bată pe Mihai. Se cunosc de 10 ani.
Mihai a zis : Ce naiba domnu’ Ovidiu, ne ştim de zece ani ! Am glumit şi eu. Mihai e homosexual, are 33 de ani, nu mai are dinţi sus, vorbeşte sîsîit şi are gesturi de cucoană. La barul din pasaj vine cu maică-sa şi bea vin amestecat cu Fanta. Umblă şi varianta incestului pe care Mihai îl dă pe faţă oricînd se vede provocat, se recomandă sugaci ieftin şi oricînd crede că e cazul şi îşi reafirmă dragostea de fiu pentru mama sa mioapă. Ovidiu s-a enervat pentru că Mihai îl pupase pe obraz.
Mama lui Mihai a zis : Domnu’ Ovidiu, lăsa-ţi-l ! Suntem şi noi necăjiţi, de-aia venim aici. Acceptaţi-l aşa cum este !
Apoi, Ovidiu, enervat şi beat, a zis şi el : Cum, să pupe stîlpii în… ce, io-s pizda lui !
Toată lumea din bar, aţîţată de vocea impunătoare a lui Adrian, se pune pe-un rîs terminator. Atmosfera l-a făcut pe Ovidiu să sară din nou la bătaie. S-a întîmplat de cîteva ori. Mihai se apăra ducînd mîinile în sus şi acoperindu-şi faţa, iar picioarele şi le îndoia. Poziţie aproximativă de fetus.
Adrian a zis apoi către Mihai : Te-a lins ! Era să ţi-o pună Ovidiule !
Ovidiu a sărit din nou de la locul lui, de lîngă sobă, şi a răspuns : Ce… eu am ce să fut…
A vrut să mai zică ceva, dar nervii şi băutura l-au împiedicat să-şi vomite cuvintele pînă la capăt. Apoi Adrian a zis : Hai Ovidiule, gata ! Uite că-i şi doamna… şi a arătat cu sprîncenele spre mama lui Mihai. Privea cînd spre fiu-su, cînd spre Ovidiu. A zis din nou: Acceptaţi-l aşa cum este, vă rog eu ! Sîntem şi noi necăjiţi, vă rog să ne credeţi.
Cînd am intrat în bar, Mihai m-a recunoscut. A pus mîna pe umărul meu stîng de m-a îngreţoşat. Mihai a zis: Aaaa, ai venit din nou ?
Cu o seară înainte îi văzusem pentru prima oară pe el şi pe mamă-sa. Consumaseră tot vin alb cu Fanta, de trei sute de mii. După ce au ieşit, un client zisese către Adrian: Nu mai plecau o dată, jegoşii dreacu’ !
Adrian a răspuns: Lasă mă, că mi-au făcut consumaţie de trei sute de mii. Aşa fac mereu. Nu trebuie să trăiesc şi eu ? Apoi a început meciul Steaua-Craiova la care am stat doar prima repriză.
Adrian m-a întrebat: Mai vii şi mîine ? De fiecare dată mă-ntreabă acelaşi lucru, de parcă existenţa barului ar depinde de prezenţa mea acolo.
Înainte de a ieşi, i-am răspuns: Vin, cum să nu vin. O să vin pentru cafea. Şi pentru 1 decembrie şi pentru toate sărbătorile. Hai pa ! Trec şi diseară să-ţi spun noapte bună !