S-a auzit portiera. Da, e ora la care se intoarce de obicei. Ma intreb oare ce-mi aduce asta-seara? O blonda? Bruneta? Eh, curiozitatea ma omoara. Oricum, a innebunit si asta. Prea le schimba. Parca zici ca la Maria s-a terminat iubirea.

Povestea o stia de la ei. Ce le mai placea sa-si aduca aminte de „momentul 0 al vietii”! Oamenii astia sunt tare ciudati. Mai intai se iubesc nebuneste, dupa care se plictisesc unul de altul, pentru ca mai apoi sa se urasca cu pasiune. De inteles, n-o sa-i poata intelege niciodata. Daca sta sa se gandesc la filmul lor – secventele sunt destul de asemanatoare. Majoritatea serilor le petreceau in fata lui, imbratisati, razand, vorbind... poate ca asta e, de fapt, problema – suprasaturarea.

M-am saturat de tine iubito de jocurile tale de mutritele care initial imi pareau adorabile de modul in care ma pierdeam in etc-ul noptilor si zilelor noastre de certurile care duceau mai apoi la impacare si apoi la uitare dar mai ales pentru ca te-ai saturat la randul tau de mine DE INDRAZNEALA DE A MA PARASI de uitarea care nu mai vine. Si te urasc da te urasc fara motiv ca-mi face bine ca ma arunca in stransoarea altor brate a altor coapse a atator femei fara nume si chip ca inima a devenit doar un organ vital si atat.

De la Maria incoa, le schimba zilnic. Le aduce in cuibusor, le innebuneste cu soapte si imbratisari la care unic martor sunt. Asa ca astept s-o vad pe protagonista din seara asta. Hai, vino si aprinde-ma. Lasa flacarile sa-si raspandeasca vraja.