-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Hakim si fata din piatra (2)


de cosmacpan la: 21/06/2007 16:58:17
modificat la: 23/06/2007 12:37:19 arata originalul
rezumat: 2
taguri:
voteaza:
Intr-o zi, se opri la umbra nelamurita a unei forme ce aducea cu trupul garbovit al unei femei. Se duse, se intoarse, facu vreo doi pasi si, odata ajuns in fata ei, se opri pentru a o privi, parea ca vrea sa-i spuna ceva. Odata cu lasarea serii, aprinse focul de vreascuri si manca o lipie si cateva curmale potolindu-si setea cu stropi de apa curata. Se intinse cu gandul sa doarma, dar trupul sapat in piatra nu-i da pace. Se suci, se rasuci, dar somnul tot nu se lipea de el. Ochii prinsera a rascoli intunecimea tot mai adanca, punctata de stralucirea stelelor. La un moment dat, pe cand somnul se inchega ingreunandu-i capul si ploapele, din departarea fara de margini a mortii se ridica vocea soptita. Sari in capul oaselor iar somnul ii fugi. Printre soaptele noptii deslusi cu greu susurul vorbelor ce-l cautau.
„Bunule Hakim, voinice, daca vrei sa faci ceva pentru a ajuta aceasta lume, altadata plina de viata si suflare, cauta raspunsul la Doamna de foc, Stapana dunelor si a nisipurilor. Daruind vei dobandi. Nu uita ca fiecare are un rost pe lumea asta si tot ce vezi in jurul tau trebuie sa-si duca la implinire soarta. Indiferent ce decizie vei lua ea te reprezinta si vei fi la fel de iubit si respectat pentru felul tau de a fi.“
Soarele se ridicase de o sulita pe cer cand Hakim deschise ochii si privi in jur buimac. Isi aducea aminte vorbele dar nu stia daca fusese vis sau adevarat. La picioarele lui era un morman de nisip spulberat de vantul diminetii. Privi in jur, dar nu mai vazu nici o urma din forma de piatra ce-l strajuise toata noaptea.
Dupa ce manca un pumn de curmale si bau cativa stropi de apa se ridica si pleca mai departe. Oare ce putusera insemna vorbele auzite? Doamna de foc? Stapana dunelor si a nisipurilor? Poate ca ea ii va putea spune ceva si despre tatal sau. Dar unde o putea afla? Intrebari fara de raspuns. Dar Hakim stia ca pentru a reusi trebuie facut ceva. Va merge si va intreba pe orisicine. Cineva tot va trebui sa stie ceva. Cineva il va ajuta cu siguranta. Orice calatorie incepe cu primul pas si pentru a strabate desertul trebuie sa-ti afunzi piciorul in nisipul fierbinte, trebuie sa treci de prima duna. Stranse samburii si-i puse intr-un colt al desagii alaturi de ceilalti. Poate ca odata si odata ii vor prinde bine la ceva. Se ridica si pleca mai departe. Si mergea Hakim fara sa-i pese de soarele arzator sau de fierbinteala nisipului. De multe ori se ridicase soarele la inaltime pentru ca apoi sa-si domoleasca cautarea in umbra deasa a inserarii. La un moment dat, cand aburul inserarii cuprindea lumea ca o mantie, i se paru ca viseaza, deoarece in zarea tremurata se zareau trunchiuri de copaci. Nu se mai culca ci merse mai departe prin racoarea blajina a noptii, la lumina de argint curat a lunii, si pe la amiaza ajunse la marginea aceleia ce parea a fi o padure. Cat vedeai cu ochii trunchiuri de copaci din care seva si viata se scursesera lasand in loc carnea neagra a cremenei. Toate trunchiurile si firele de iarba erau inecate in taria neagra a pietrei. Lovi primul trunchi cu varful hangerului si un sir de scantei rascoli aerul. Merse baiatul nostru fara a mai privi la trunchiurile impietrite sau la frunzele ce se loveau unele de altele la cea mai mica suflare, scotand zgomote de piatra sparta . In mijlocul unei poieni se opri si se pregati de culcare. Manca o lipie de cenusa, doua curmale si bau apa din burduf, dupa care puse capul jos si adormi. Hakim se gasi deodata in mijlocul unei paduri cum nu mai vazuse niciodata, in care verdele mirosea altfel decat verdele palmierilor. Totul in jur respira viata, iar seva purta aroma pamantului reavan si nu a nisipului rascolit de regrete. Din pamant se ridica un abur usor ca si rasuflarea sfanta. De el se apropie umbra tainica a unei pasaruici. Se aseza ca o parere pe umarul lui si-i sopti :
„Dragul meu print, daca tii cu adevarat la lumea asta impietrita a carei suflare de viata a fost rapita ca si tatal tau, cauta raspuns la curtea intunecata a Doamnei nisipului. Numai ea poate sa-ti dea raspuns la toate intrebarile, ca ea este... cauta raspunsul… daca vrei... sau crezi ca poti...“
Hakim se ridica frecandu-se la ochi si nevenindu-i sa creada cele ce auzise. Fusese vis sau de-adevaratelea ? Cine era aceasta Doamna misterioasa? Cine erau batrana garbovita si pasaruica? Cine putea sa-i dea raspuns la toate intrebarile ? Cine alta decat Doamna de foc, Doamna nisipurilor si a dunelor, Doamna si stapana Ielelor turbatelor, Ielelor frumoaselor... numai ea il putea lamuri. Chiar daca va trebui sa-si piarda viata, tot nu se va opri. Va merge pana cand va afla raspuns la toate.
Se uita in jur si descoperi o piatra neagra ca si trunchiul copacilor, dar care pastra forma pasaruicii din vis. O lua si o puse in traista alaturi de samburii de curmal. Isi potoli foamea si setea si porni mai departe. Si asa mergea baiatul nostru fara a se opri din drum: zi de aur, drum de faur, noapte de argint topit si de luna raspandit, prin cuptor arzator si prin ger scanteietor pana cand, intr-o zi, ajunse intr-un loc unde nu se vedea decat casa scoicilor impietrite. Cat vedeai cu ochii se intindea o mare impietrita de scoici si melci a caror carne se prefacuse in piatra alba si tare, alaturi de care casele lor pareau faramicioase. Se mira baiatul nostru cat se mira, dar pana la urma pleca mai departe. Intr-o noapte, dupa ce mancase si-si potolise bine setea, din trupurile uscate ale scocilor se ridica o pulbere de margaritar care se asternu in slove curate si stralucitoare pe cerul noptii. Si acele slove ii desluseau ca, daca va voi, putea sa rupa vraja ce lega in uscaciune si impietrire lumea din jur. Dar pentru aceasta trebuia sa ajunga la Doamna dunelor, ca numai ea ii putea deslusi ce trebuie sa faca. Se uita in jur sa vada cine scrisese acele slove dar nu zari pe nimeni. Se culca, poate ca doar visase; iar cand soarele deja stralucea pe cer, se ridica sa plece mai departe. Lipiile din bob curat se sfarsisera iar cele amestecate cu praf de cenusa erau si ele gata. Mai avea doar un pumn de curmale si cativa stropi de apa. Manca si-si umezi buzele. Hakim simtea ca mult nu trebuie sa mai fie, asa ca se ridica sa plece mai departe. Dar chiar la picioarele lui zari o cochilie ce impletea razele soarelui. O lua si o puse si pe ea in traista, dupa care pleca mai departe. Si de ce mergea tot mai ramanea. Zi de zi, noapte de noapte, el mergea tot mai departe. Zi de zi si ceas de ceas, strabatea ce-a mai ramas. Merse Hakim pana cand soarele incepu sa-i arate lucruri care nu erau. Ceata zorilor se ridica aburind cerul senin si lipsit de orice umbra de nor. Ca o parere, in zare, nisipul prinse viata aruncandu-se in inaltul cerului ca o provocare pentru a cadea inapoi la pamant ca o pulbere viscolita si rascolita, intrupand forme nedeslusite. Totul era inspaimantator si de necrezut, amagitor si tainic. Lumina soarelui se strecura greu prin acest devalmasag, ca si cand perdeaua groasa ar fi fost macinata de putreziciunea timpului scurs. Din pulberea rascolita se intrupa un palat cum nu mai vazuse pana atunci. Totul era filigran si bijuterie, dar de asemenea purta pecetea crunta a intunecimii, nimic nu stralucea in soare ca si cand lumina s-ar fi lipit si ar fi ramas prizoniera zidurilor. Hakim privi cu teama treptele largi care urcau spre inaltul portilor uriase. Isi facu mult curaj si incepu sa urce, stia ca orisicine ar fi fost avea sa capete un raspuns. Ajuns la portile mari cat toate zilele, se intreba el cine oare putea misca o astfel de poarta. Dar numai ce-si sprijini palma si poarta se scurse precum nisipul din clepsidra lasand locul gol. Trecu pregul si in urma lui poarta se intrupa la loc ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Totul in jur era miscare. Ziduri se surpau si altele se intrupau la loc. Ferestre se deschideau lasand aerul parfumat al incaperilor sa se strecoare, pentru ca mai apoi sa dispara ca si cum peretele nu ar fi cunoscut niciodata viata. se deschise singura poftindu-l parca, pentru ca sa se inchida in urma lui zidindu-se in nemiscarea peretelui. Sali fastuoase imbracate in podoaba coloanelor suple ce se aratau in oglinda neagra a marmurei. Pereti ascunsi sub dantela alabastrului cald si misterios. Oglinzi raspandeau lumina candelabrelor si a lumanarilor parfumate. Sofale moi ca insasi parerea rasuflarii. Covoare impleteau nisipul cel mai fin in felurite culori si modele. Totul in jur era nisip si piatra, dar cat de diferit aratau fata de ceea ce se vedea afara. Desertul isi adunase toate comorile pentru a le infatisa ochilor, pe rand sau toate odata. Hakim se pierduse privind la toate acele minuni. Cadane si sclave purtand tavi cu tot felul de fructe si pocaluri cu bauturi racoritoare se intrupau si dispareau pe culoare si sali. Totul era necontenita miscare ca si nisipurile dunelor ce se mutau din loc in loc, maturand totul in calea lor, mistuind viata si aducand spaima peste tot. Usile se deschideau si se inchideau singure, indrumandu-l si purtandu-l prin tot palatul. Tot mergand uita de foame si sete, uita de noapte si zi, pana si osteneala disparuse prefacandu-se intr-o dulce si molateca amorteala. In fata lui, incaperile se mareau si se inaltau, pana cand ajunse in fata unor usi de diamant care nu puteau fi cuprinse cu o singura privire din cauza stralucirii si a inaltimii. Acestea se dadura in laturi lasand sa se vada in toata maretia sala tronului. Nimic din ceea ce mintea omeneasca putuse croi nu se regasea aici.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...