noaptea ma gaseste ghemuit, ratacit intr-un colt uitat de suflet, cu o luna palida luminandu-ma vag.
nu mi-e frica, sau in tot cazul nu mi-e la fel de mult cat dor. mi-e dor de viata mea. retras intr-un colt de suflet, ghemuit, cu capul strans puternic intre maini, nu pot decat sa urlu in tacere "vreau inapoi sau vreau sa mor!"
e ciudat, cum noptile ce credeam sa nu se mai termine vreodata au ajuns sa ma bantuie din trecut, cu tot binele si tot raul lor. cu toate versurile si saruturile si stelele cerului senin. cerului negru, marginit de varfuri de brazi. dupa caz, pini.
imi strang capul intre palme intr-o incercare disperata de a-mi alina durerea, dar ea nu vine din creier. vine din suflet, chiar din coltul ala unde stau chircit, inconjurat de niste case de tara, un drum pietruit ce duce in padure, geci de piele, sticle de bere, muzica, plete, fete, de ce nu.
de ce nu? pentru ca nu. pentru ca mi se intampla din nou. cand am plecat din piatra neamt, mi-a lasat un gol imens in suflet. am iubit si iubesc orasul ala. in schimb, am urat moinestiul. nu mi-a placut niciodata, decat poate in momentele cand stateam la geam in camera mea, noaptea, cu muzica in surdina, si fumam pe geam. cu grija, sa nu simta ceva ai mei. fireste ca nu mi-ar fi facut nimic, doar puteam sa fumez in casa, dar era acea senzatie magnifica de "interzis". mi-e dor de senzatia aceea. divaghez.
moinestiul, fiindu-mi acum inaccesibil, mi-a lasat acelasi gol in suflet. ma gandesc ore in sir la cat de mult mi-a placut totusi sa fiu acolo, inconjurat de alti oameni asemenea mie, oameni cu care am pierdut legatura sau care oricum nu imi impartasesc sentimentele.
practic, desi am locuit acolo 11 ani, au contat doar ultimii 3.
si din ultimii 3, doar ultimul, adica a 12-a clasa. cu bacul, chestii, an de studiu. nici gand. cred ca atunci a fost ultimul an in care m-am simtit liber cu adevarat. e normal, am si indurat multe pt chestia asta, dar as face totul din nou. si nu numai ca as face din nou, dar m-as bucura de 2 ori mai mult. sau de 10 ori. nu as mai sta in casa deloc, as dormi doar pe la prieteni, m-as duce peste tot. si de ce nu fac toate astea acum, cand sunt liber sa fac ce vreau? pentru ca sunt ingradit de tot ce ma inconjoara. pentru ca nu mai am cu cine sa fac toate chestiile astea. pentru ca gasca de prieteni s-a dus, care incotro, pentru ca nimeni nu mai asculta iced earth (asta mi-a venit pe moment, nu e un motiv, doar mi-am amintit de un vers: "make the sadness go away" ).
dar nu conteaza. pot trece peste bariere, daca vreau cu adevarat. pot sa las din nou parul sa creasca. pot sa imi mai pun o data, plin de speranta, rucsacul in spate, si sa ma urc intr-un tren spre nicaieri. merit asta, dupa tot ce am facut, dupa toate ce-am vazut (versuri).
mi-e dor de chefuri la care se asculta metal, nu house. mi-e dor ca in loc sa dansez sa dau din cap sau poate chiar un cerc de pogo. ok, si am o varsta, si sunt prea mare pentru toate astea. dar daca sunt atat de mare, atunci ma-ntreb, oare nu e toata viata o cautare a bunastarii simtite in copilarie? (adolescenta, dupa caz).
imi iubesc parintii. si pentru ca sunt parintii mei, si pentru ca au facut tot ce au putut pentru mine, si pentru ca mi-au lasat libertate de decizie, si pentru ca sunt niste oameni extraordinari, dar si pentru ca m-au crescut cu pink floyd, acdc si scorpions. imi place la nebunie cum am iesit, daca voi face vreodata copii sper sa fiu un parinte la fel de bun.
si cu toate astea, ma bantuie amintirea acelor nopti. e prea mult de povestit. doar intr-una din acele nopti mi s-a intamplat sa fiu atat de emotionat incat sa tremur cand am sarutat o fata. doar atunci m-am simtit regele lumii, si vreau sa fiu din nou asa. nu scriam pe atunci, nici nu cred ca citeam prea mult, in schimb traiam. acum citesc, scriu, supravietuiesc. si bucuria mea este lipsita de bucurie, si implinirea mea este lipsita de explozie in suflet. si nu mi-a mai crescut inima cat sa-mi iasa din piept de nu mai stiu cand. si ingineria ma inconjoara, si ar fi frumoasa daca nu ar fi atat de urata. si noptile ar fi senine si instelate iar, dar din bucuresti nu se vad stelele. sunt prea multe lumini noaptea. si nu vreau masina, nu vreau apartament mare, nu vreau vedere la magheru. nu vreau bani. vreau garsoniera, cu saltea pe jos si carti intr-un colt, in vrafuri, vreau sa ma chinui sa supravietuiesc de pe o zi pe alta, si sa simt ca traiesc viata mea, si ca am facut alegerile mele ca om liber, nu constrans. vreau sa plec atunci cand am chef sa plec, vreau sa fumez in continuare viceroy lights, vreau ca atunci cand ma doare sa simt durere, nu indiferenta, si atunci cand ma bucur sa simt ca imi crapa coastele si ca nu mai incap in mine. vreau sa pot iesi noaptea pe strazi fara sa imi fie frica. si sa fie stele. vreau sa imi placa din nou sa ascult lacrimosa, vreau sa nu mai mananc lamai. si, pentru numele lui dumnezeu, vreau sa fiu in stare sa scriu o incheiere la un text.