AER CONDITIONAT ( I )


Dar iatã cã, în altã ordine de idei, sunt si nedumerit. Dupã toate astea... Ce altceva sã se mai întîmple ? Deocamdata doar scrisorica pe care, dimineata, într-una din dimineti, am gãsit-o în cutia postalã. Noi, în general, nu prea asteptãm scrisori, dar dacã se mai întîmplã... Ce sã le faci ? Le citesti, pînã la urmã. Trebuie.

Dragul meu. Sunã bine, nu zic nu, dar cine putea fi ?
Tu esti copilul meu si Eu te iubesc ! Acesta este singurul lucu important.
Nu conteazã ce ai fãcut sau ce nu ai fãcut, Eu te iubesc !

Deasupra primelor rînduri era un desen cu o mînã, de fapt o palmã în care linia vietii, de care-mi povestise Vonda într-o seara de neuitat, era acoperitã de-o cheie. Palma se îndrepta ca un ajutor, cred ca spre o usã în formã de inimã. Un pic mai sus, cu litere mari, scria, Pentru tine !- Cu dragoste !, si mi-am adus aminte de ce-si scriau colegele mele in caietele-oracole cînd eram la scoalã. Atunci mama ne învãtase sã nu ne luãm dupã ceilalti cãci nu erau la fel ca noi.

Scrisoarea asta m-a mirat tare mult. De unde putea veni mesajul ãsta ? Am citit mai departe si mi-am dat seama cît de mult se asemãnã cuvintele domnului pastor cu ce citeam eu pe bucãtica de hîrtie.

Cînd va veni ziua în care va trebui sã dezbraci vesmîntul tãu, tãria spiritului tãu va fi tot ce conteazã. Asa cã fã bine. Aratã dragoste. Dãruieste dragoste. Iubeste-ti familia. Numai Vonda stia cît de mult îmi iubesc eu familia, dar o scrisoare de la ea...
Cu dragoste eternã,
Tatãl tãu Ceresc

Era si nu era diferit fatã de ce mai ascultasem pînã atunci, la adunarile noastre. De unde putea veni scrisoarea asta ? Aveam totusi o sansã. Puteam sã aflu. Un pic mai jos scria:
Pentru mai multe informatii, te rugãm, contacteazã-ne la: CHRISTIAN CP 63 - 18

Dumnezeul nostru, asta stie toatã familia noastrã, nu vorbeste în cutia postalã, cum se-ntîmplã la altii. Tata, cînd a vãzut scrisoarea, si-a dat seama cã suntem spionati. Data trecutã, adicã simbata trecutã, la noi vorbise iarãsi Dumnezeu. Era în camera din mijloc. Atunci m-am speriat si eu. N-o mai fãcuse asa niciodatã. Venise rîndul mamei sã-L primeascã în gura ei, si atunci, cum se-ntîmplã de obicei la noi, nu a înteles nimeni ce spunea. Nimeni în afarã de Viorica. Viorica era obisnuitã cu mama fiindcã dormeau împreunã. Cîteodatã le mai auzeam vorbind. Nevastã-mea îi spunea mamei cã iar a auzit-o vorbind în somn. Acum eu nu stiu ce sã cred. N-am mai dormit de mult cu mama. Mã gîndeam si eu cã simbatã mama doar adormise si se întîmplase, cum era normal sau cum se mai intimpla uneori, sã vorbeascã anapoda.

Dar nu era asa din cîte mi-am dat eu seama. Mama era planificatã în acea duminicã sã-l primeascã pe Dumnezeu. Sãptãmîna viitoare, tanti Cornelia... si asa mai departe. Oricum, planificarea era pe hol, la afisier. Dar ce mi se pãrea mie mai interesant era cã nu pastorul se apucã sã tãlmãceascã ce spunea mama cu ochii amestecati. Atunci am simtit cã mã sufoc. Viorica începu sã murmure cîteva cuvinte... Era mai timidã la început. Apoi a început si ea sã turuie ca o bicicletã descentratã, la fel cum vorbea mama. Aproape la fel. Viorica ne descoperea ceea ce Dumnezeu ascunsese în glasul mamei. Dumnezeu parcã se înecase.

Aer ! Aer ! Femeile strigau sã se deschidã ferestrele pentru ca Dumnezeu sã-si tragã rãsuflarea, sã poatã deschide ochii în ochii mamei iar, sau in ai Vioricai... Si buzele lor uscate... Atunci, în bãncile din spatele încãperii zvonul începuse sã se rãspîndeascã. Traian-Zaharia, fratele nostru care se stabilise în Los Angeles, ne fãcea chemare în America. Cînd vestea a ajuns în bãncuta proorocului, Dumnezeu îsi reveni tocmai cînd mama bolborosi ceva si trei lacrimi pe obrazul stîng al Vioricãi spalara momentul unic al acelei simbete. Mi-am dat seama cã era clipa cea mai potrivita pentru a intra pe scenã. Am pus degetul pe On, Doi- zece, doi- zece, apoi la primele acorduri femeile începurã cîntarea. Casa de rugaciuni parca se ridica in aer, ca in Vrajitorul din Oz. Oh, Doamne, ce clipe, cum mi-a batut inima ! Abia mai respiram.

**

Azi s-a-ntîmplat ceva care m-a tulburat foarte mult. Aproape cã numai puteam sã vorbesc. S-a-ntîmplat ceva cu mine. Trebuie neapãrat sã scriu, sã nu uit niciodatã ce-am vãzut. În camera mare a casei de rugãciuni. Doamne, ce-nseamnã o fereastrã... La ce s-or fi gîndit... E o nebunie totusi sã te rupi de lume asa cum se-ntîmplã la noi. Sã nu accepti zidari care nu au aceeasi credintã cu noi. Sã lasi pe Ieremia sã facã o casã, el, unu’ care nu a pus niciodatã mistria-n mînã. Si-acum nici pe pastor nu-l mai înteleg. De ce sã nu faci ferestre la casa de rugãciuni. Cã se uitã altii la ce facem noi înãuntru. Cã ne ascultã cîntãrile. Eu cînt pentru toti, iar succesul nu ma mai imbata asa de usor. Nu mã intereseazã dacã m-ascultã unul sau altul, chiar dacã sunt diferiti. Vreau sã spun cã era oricum o cãldurã foarte mare. Aproape cã ne sufocam.

Pastorul anuntase de duminica trecutã cã va fi instalat un aparat de aer conditionat. Azi a sosit de la Bucuresti Ieremia, cu aparatul. Era obosit si fericit cã vom respira alt aer. Toti erau bucurosi. Mama a adus o masã. Ieremia a scos trusa cu scule. Patentul, surubelnite, ciocanul si altele. Atunci, adicã peste o jumãtate de orã s-a întîmplat ce nu trebuia sã se-ntîmple, fie numele Domnului laudat, de acum si pina-n veac ! Ieremia s-a electrocutat. M-am tulburat foarte tare. Mama si Viorica au lesinat cînd l-au vãzut asa, negru. Alte femei, la fel de sensibile, au pãtit la fel. Si cînd te gîndesti cã fusese pregãtit vin roz, dezalcolizat... Nu se-ntîmplã-ntotdeauna lucrul la care te-astepti. Atunci, cu toate cã picase necazul ãsta pe capul nostru, ne-am zis cã trebuie sã ducem treaba la capãt. Si s-a urcat pe masã Zaharia. Cînd mama s-a trezit din lesin îl vãzu si pe-ãsta întins si negru. La început a crezut cã încã nu vedea bine, cã nu se trezise, ori ca Dumnezeu ii tulburase vederea pentru a vorbi iarasi prin gura ei binecuvintata, însã cînd îl privi mai atentã, cu lacrimile-n ochi, îsi dãdu seama cã lîngã el era Ieremia.
Cu-ãsta ce mai e ?

Era Zaharia, insa la fel de negru ca si Ieremia, Dumnezeu sa le raceasca trupurile jertfite !
Mama lesinã din nou. Vestea că un aparat de aer conditionat a pus capăt vietii lui Ieremia s-a răspîndit pe toată strada. Pe stradă, de la un capt la celălalt, stau numai ai nostri. Au venit toti tinerii si l-au văzut pe Ieremia. Un pic mai mic si mai negru. Un etiopian, a zis Suzana. Iar lîngă el, la fel, Zaharia. La noi se stie, de cînd suntem mici, că dacă cineva ne provoacă trebuie să luptăm. Nu stiu dacă e corect sau nu, e chestia aia cu dinte pentru dinte, dar eu sunt mai deschis. După cum mă iei. Toti tinerii de pe stradă erau porcoi în camera în care zaceau Ieremia si Zaharia. Parcă erau turbati.

Primul a fost Daniel, deci al treilea, fiindcă nici el nu reusi. Pe mama au scos-o ca să nu-l mai vad nici pe Daniel negru. Ai fi zis că Dumnezeu vrea să ne schimbe rasa de ne învinetea asa de tare. Nici nu-mi mai amintesc ce-a zis, dacă a zis ceva, înainte de-a se-ntuneca.
Ceva parcă pune la cale Dumnezeu împotriva noastră.

Naum a avut nouăsprezece ani. Al doilea după Daniel, al patrulea după Ieremia. Pastorul îsi pierduse mintile. Ne tot îndemna să luptăm, să nu ne lăsăm... Stiam de la el că televizorul, radioul, videoul si alte aparate electrice si electronice sunt ale diavolului, dar eu nu mai eram atît de sigur ca Iezechiel.

Cu Iezechiel stiam toti că se întîmplă ceva nemaipomenit. Citise din Vechiul Testament viata preotului Iezechiel si, cînd avea ocazia, nu făcea altceva decît să repete cuvintele preotului acela. În comunitate se răspîndiseră mai multe variante. Că este vasal Domnului. Că este prooroc. Că va fi pastor. Că va muri la 33 de ani, sau că nu se va sti deloc ce se va întîmpla cu el. Că trebuie să asteptăm, asa era cel mai bine. Azi, se pare, a venit momentul să aflăm care era soarta lui. Ca si ceilalti, se sui pe masă. Avea surubelnita în mîna dreaptă si patentul în stînga. Dacă ar fi fost un vas al Domnului cred că ne-ar fi uimit pe toti doar c-o privire si la fel ar fi trebuit sa facă si cu aparatul de aer conditionat. Pastorul îl tot îndemna de zor să facă doar ce-i trece prin cap. Se uită la fetele celor întinsi si negri. Atunci a îndreptat surubelnita spre ei. Era o statuie adevărată si se uita la noi.

Fiul Omului nu se va mai scula în tine, nici în casa părintilor tăi nu va mai intra si nu va mai avea nimic să-ti spună.

Îl privea pe Ieremia. Apoi pe Zaharia, nu prea diferuit ca mai înainte: Binecuvîntată fie slava Domnului în locul unde sălăsluieste El. În tine niciodată.

Iezechiel era din altă lume. Iezechiel, în momentul acela, trăia si bolborosea la un metru în_ltime fată de noi, cei rămasi cu gura uscată. Iezechiel mai zise, privindu-i pe Daniel si Naum: Mie mi-a zis Domnul că am fruntea ca diamantul si mai tare decît stînca, si să nu mă tem în fata lor. Să nu fiu deloc speriat. Apoi, către pastor: De voi spune celui rău: Vei muri! Si nu-i vei spune să se abată de la răutatea lui, în trupul ce i s-a făcut cenusă îti vei găsi moartea !

Inebunit de-a binelea, se agătă cu patentul de un surub, iar la a doua miscare pe care numai el a stiut cum a putut s-o facă se umplu de căldură ca-ntr-un termometru. De căzut a căzut peste Daniel si Naum si se sfărîmă în două.