Cucoşul vestise o nouă zi. IV si V

În prima rundă Ionel înţelesese că are în faţa lui un oponent de valoare şi se mulţumi să-i studieze mişcările. Un lucru era clar. Oponentul lui, George pe numele său, era interesat într-o victorie decisivă şi rapidă, atăcînd mai tot timpul..
Trecură alte cîteva reprize fără vreun eveniment special de menţionat. Ionel se mulţumise să contracareze atacurile lui George, reuşind chiar să plaseze cîteva lovituri reuşite..
În a cincea rundă, George, exasperat de faptul că Ionel evită un atac decisiv, îi şopti printre dinţi:
"Măi laşule. Ce te tot depărtezi de mine. Laş ca toţi bastarzii".
Ionel nu ştia ceeace era un fapt cunoscut de mulţi, chiar şi de Mihăiţă. Maică-sa îl concepuse cu ibovnicul de la oraş.
În clipa următoare George primi prima şi ultima lovitură cu adevărat puternică din viaţa lui.
Medicul care intră în ring constată decesul...
Pentru prima dată în cariera lui de pugilist Ionel ţintise capul adversarului.
Încremenit în colţul lui îşi privea cu oroare mîinile şi lacrimi mari curgeau pe obrazu-i tînăr.
În seara aceea scurta sa carieră luă sfîrşit..
Întors în satul lui Ionel îşi petrecea timpul făcînd mai nimic..
Fără să fi discutat vreodata despre cele întîmplate, Mihăiţă înţelesese totul..
Părinte şi fiu, legaţi sufleteşte ca deobicei, nu discutau despre cele petrecute pe ring.
Un an trecu de la trista întîmplare, în decursul căruia managerul încercase fără succes să-l convingă să se reîntoarcă.
Campionul lumii îl aştepta şi el, dar după un timp înţeleseseră cu toţii că hotărîrea lui Ionel de a părăsi ringul este irevocabilă.



Cucoşul vestise o nouă zi. V

Într-o bună zi sosi o scrisoare...
Adresa trimiţătorului era indescifrabilă.
Ionel dechise scrisoarea cu plictis.
"E, probabil, iarăşi ceva de la vreun admirator, sau de la vreun manager care vrea să mă ia sub "obălduirea" sa", gîndi.
Scrisoarea era, însă, de la soţia pugilistului decedat pe ring.
Fără să ştie cineva, Ionel îi trimitea odată pa lună o sumă substantială şi îi făcuse şi o asigurare de viaţă în favoarea celor doi fii ai ei.
Totul era în anonimat prin intermediul unui avocat din Capitală.
Cu soţia pugilistului nu vorbise niciodată.
"Ionel dragă", scria în scrisoare.
Cînd m-am măritat cu Georgel el era, deja, pugilist profesionist.
Meseria asta a lui nu mi-a plăcut niciodată, dar l-am iubit şi am acceptat-o.
Un prieten de-al lui, pugilist şi el, este astăzi ţintuit într-un scaun cu rotile.
Nu m-am dus niciodată ca să-l văd pe Georgel boxînd în meciurile lui.
Stăteam acasă şi mă rugam pentru el.
Ştiam doar foarte bine ce i s-ar putea întîmpla. Tot aşa şi adversarilor lui...
Bine înţeles că Georgel ştia şi el...
Domnul a dres şi a făcut.
Dumneata nu eşti vinovat.
Cu bine,
Maria.

PS: ştiu că dumneata îmi trimiţi suma lunară, deşi avocatul nu mi-a spus nimic asupra identităţii trimiţătorului. O pun deoparte şi nu cheltuiesc nimic din ea..
Nu am probleme financiare căci Georgel avea asigurare de viaţă şi eu mai şi lucrez. aşa că, zău, deşi apreciez mult gestul tău, nu-mi lipseste nimic, financiar vorbind...
M

Din acea zi toţi văzură o schimbare în bine la Ionel.
Se întorseseră vremurile bune.
Ionel zîmbea..
Dina fusese prima care simţise transformarea.
"Da, Dina dragă. Mă simt bine.", îi spuse Ionel.
Acum Ionel începu să-şi caute cu sîrg o ocupaţie.
Veni Primarul satului cu propuerea de a deschide un curs de pugilistică pentru copiii , dar Ionel refuzase...
Să sculpteze în lemn, acesta îi era dorinţa.
În decursul anului care trecuse de la ultimul lui meci se rugase cu aprindere Maicii Domnului să-l absolve de păcatul lui.
Maica îi apăruse nu odată în vis spunîndu-i că acest păcat al lui ţine mai mult de cei muritori decît de Împărăţia Cerului şi scrisoarea soţei decedatului pugilist făcuse treabă bună.
Ionel hotărî să sculpteze ceva asemănător statuii lui Michelangelo din Basilica Sfîntului Petru din Vatican.
Ionel studiase nu odată acest grup. La început cu pioşenie, tristeţe şi admiraţie, dar mai tîrziu şi cu ochi de artist.
Maica Domnului îl ţine pe Iisus pe genunchiul drept ridicîndu-i puţin capul şi de aceea corpul Ei înclină sub povară în direcţia opusă. Ochii Ei sunt închişi şi durerea Ei este interiorizată.
Ce o fi gîndind Maica?", se întrebase nu odată Ionel.
"Este Ea, oare, supărată pe Domnul Dumnezeu?. Nu, căci ştia bine care e menirea fiului Ei. La mărire fusese destinat şi Ea, o biată muritoare, ce ar fi putut face decît să-l aducă teafăr la ziua proorocită?".
Ionel hotărî că statuia lui va fi făcută dn lemnul unui măslin, acelaşi soi de lemn întrebunţat la construirea crucii pe care fusese răstignit Iisus, dar un astfel de copac nu creştea în pădurea satului.
Ionel plecă în Israel şi întrebă de Valea Măslinului. Pasă-mi-te din acel loc fusese doborît acel măslin. Acolo se află astăzi o mănăstire fercată pentru orice vizitator, dar Ionel bătu cu îndărjire în poarta de stejar pînă ce un călugăr de acolo deschise un geamlîc mic, întrebîndu-l care este motivul marei zarve.