Aproape 2000 de trepte de la nivelul soselei pana in deal la cetate. Dupa o seara cu gratar si bere o astfel de ascensiune dis de dimineata a fost o grea incercare pentru organismul meu intoxicat de multe. Dar dupa poticneli si gafaituri si legaminte ca ma las de tigari de carne si ma apuc de sport, am ajuns la niste ruine, resturi de ziduri ale unei cetati de demult menita sa stea de straja Tarii de Jos.
Cu mare grija sa nu ma lansez in gol, gandindu-ma ca nu voi avea o cadere chiar asa de placuta vederii nici pentru copacii padurii mi-am gasit pe zidul gros un locusor de unde sezand poponete mi-am aruncat ochii roata.
Incet incet mi-am dat seama inca o data, de faptul ca padurea e vesnicul nostru prieten.
Eram aproape de cer. Soseaua serpuia ca o dara subtire de creion iar camioanele erau ca niste furnici . In jurul meu se inaltau culmi muntoase si locul era unul de totala siguranta. Mi-am infoiat narile si mi-am dat frau liber gandurilor si senzatiile vizuale ma purtau intr-o lume curata verde cu fosnet si ciripit subtire de pasarele.
Pe cer vazui un norisor si parca aducea a litera C a alfabetului. Coincidenta sau chiar Prietenul a vrut sa-mi faca cadou in preajma zilei de nastere o litera. C e litera de debut a prenumelor mele. M-am gandit la orasul in care din lasitate imi duc existenta, la poluarea la chipurile oamenilor , la fuga lor dupa manele, bere, paine, ura lor.
Daca omul ar avea atat cat trebuie pentru un trai bun s-ar mai intinde la barfa asupra vecinului, l-ar pizmui? E retorica intrebarea. Nu cred asa ceva cum sunt convins ca si eu sunt uneori poate invidios pe ce are altul. Sunt inca om.
Ma gandeam acolo sus pe zidul fostei cetati ca inaintasii nostri o crezut un pic in tara lor de s-au chinuit sa faca cetati sa o apere. Sa aduci materiale de constructie pana in locul ala a fost un pic de necajeala. Dar probabil ei au crezut in pamantul lor in conducatorul lor. Oameni simpli dar cu inima si gandul mai aerisit decat il aveam multi din noi.
Si am vazut ca inca mai avem ce apara.
Ma uitam la acei braduti din padure. Mai toti erau drepti si difereau un pic pe la dispunerea crengutelor. Unii erau un pic strambi dar tot spre soare isi ridicau bratele.
Verdele , nuantele lui, griul stancilor de se mai iteau ici colo dintre palcurile de copaci. Frumos, tare frumos si liniste si aer si nelipsitul dor …