Duhurile morţilor



Sufletul singur va fi stând
Sub recea piatră de mormânt,
Şi nimeni, între mulţi nu va
Să ispitească taina ta.

Stai molcum în singurătate,
Căci nu eşti părăsit; doar ale
Morţilor ce-au fost toate
Cu tine-n timpul vieţii tale,
Sunt lângă tine şi vor face
Asupra-ţi umbră. Fi pe pace!

Noaptea, clară, acum, se va cerni,
Stelele-n jur nu vor privi
Din tronurile lor din slavă
Cu nădejde-n lumina lor suavă,
Ci roşiile lor goluri orbitale
Părea-vor slăbiciunii tale
O febră şi-o arsură vie
Ca să te ardă-n veşnicie.

Ai gânduri, nu le poţi goni;
Vedenii, nu le poţi topi.
De-acum din recii tai fiori
Nu mai trec rouă de pe flori.
Boarea - răsuflul Golului - e lina.

Şi negura de pe colină,
Statornică umbră, subţire,
Un simbol e şi-o amintire.
Atârnă pe copacii serii
Ca un mister între mistere.