Aici e Intersectia, dincolo-i Oceanul-
iti zimbeam din coltul odaii,
cersind lui dumnezeu statie terminus pentru tine.
Aveam de gind sa spun je t’aime
in timp ce lacrimile si gindurile
trageau in toate partile de mine,
venise-si cu cele mai frumoase povesti
plecai cu cele mai nemuritoare dureri,
intunericul avea forma aproape rotunda a unui pumn…
in genunchi, amandoi…cazuti…speriati…simtind
…ne-am atins palmele…
intre lacrimile adunate caus
respiratiile se ridicau pe copitele din spate…
Existau gesturi pe care le puteam face:
sa stau lipita de sarutul tau
pina cind s-ar fi mutat luna de-a lungul peretelui,
sa-mi strecor noptile sub cearceafuri,
sa te las sa-ti traiesti sufletul si
sa visez la cit de dor mi-e de tine…
Am ales tarmul Oceanului
desi ma ucideau punctele cardinale
si plinsul plutonului de executie…

Mi-e febra, mi-e sete si ard,
am fost fericita in odaia asta-
petecul meu de paradis,
m-am uitat in acel colt
din care-ti zimbeam,
cersind lui dumnezeu statie terminus pentru tine…
Crainicul anuntase deja
cum treceai agale
podul cel mare din Brooklyn…