te provoaca sa gandesti
| recomandari: | Photoree - The collaborative image recommendation system |
| Ghidoo.ro - Descopera internetul interesant! |
intre neant si absurd
de Homo Stultus la: 28/08/2007 09:12:47voteaza:
Exista o oarecare tristete in ceea ce priveste vietuirea in trup. Prin trecere nu vedem doar posibilitatea devenirii ci si o probabila aneantizare. In acest al doilea caz intreaga activitate umana nu este doar inutila; ea este si ridicola.
O constientizare perfecta a lui "Eu nu voi mai fi" nu este posibila. Omul nu poate sa inteleaga nonexistenta. Sau daca o intelege ea va fi mereu ceva exterior (strain) pentru ca nonexistenta nu a fost experimentata de nimeni la acest nivel.
Venirea omului in campul fiintarii implica si o anume amnezie. Omul nu isi aminteste in nici un fel momentul ruperii de "antefiinta". El contine totusi momentul.
Neavand perspectiva unui orizont metafizic (in sensul vulgar al cuvantului), omul este determinat si insotit in toate dimensiunile activitatii sale de sentimentul zadarniciei. Viata in felul acesta este trista. De aici incolo este posibila si o viziune ingusta sau ingustata cu privire la natura umana.
Inteles in limita simpla, evidenta a biologicului; omul - doar un animal. Intreaga sa fiintare se incadreaza intr-un ritm cosmic; omul se supune unor legi straine de natura sa. Ratiunea este inutila dincolo de lupta pentru supravietuire.
Desi trist acest mod de intelegere este cel mai comod si cel mai usor de acceptat. Sa recunoastem: viata omului ca persoana si a omenirii in general este un fiasco, o totala mizerie. Regasim idealul de perfectiune ca pe un punct catre care (dupa cum se stie) omul se misca asimptotic. In aceasta realitate pervertita vesnicia nu ar fi decat o povara, un nonsens, o pacoste.
Aceasta viata in mizerie justifica (zice Cioran) orice. Si nu este chiar o prostie aceasta afirmatie. Realitatea sociala este bazata pe un contract, deci pe un compromis, dorit de majoritatea indivizilor (slabi, prosti dar multi). Societatea de tip liberal (la fel ca si orice alt tip de societate) nu urmareste altceva decat protejarea mediocrului, masei, multului; protejarea individului slab care dupa legile naturale nu ar avea dreptul sa supravietuiasca.
Prin faptul ca orice tip de societate este fondat pe compromis (baze artificiale, nenaturale), nu vom intalni niciodata la nivel social dreptatea sau perfectiunea. Solutia se gaseste doar in om. Solutia vine din modul in care omul se intelege pe sine si din modul in care stie sa alunge absurdul aparent al vietii. Solutia vine din transformarea individului, insului, singularului in persoana.
O constientizare perfecta a lui "Eu nu voi mai fi" nu este posibila. Omul nu poate sa inteleaga nonexistenta. Sau daca o intelege ea va fi mereu ceva exterior (strain) pentru ca nonexistenta nu a fost experimentata de nimeni la acest nivel.
Venirea omului in campul fiintarii implica si o anume amnezie. Omul nu isi aminteste in nici un fel momentul ruperii de "antefiinta". El contine totusi momentul.
Neavand perspectiva unui orizont metafizic (in sensul vulgar al cuvantului), omul este determinat si insotit in toate dimensiunile activitatii sale de sentimentul zadarniciei. Viata in felul acesta este trista. De aici incolo este posibila si o viziune ingusta sau ingustata cu privire la natura umana.
Inteles in limita simpla, evidenta a biologicului; omul - doar un animal. Intreaga sa fiintare se incadreaza intr-un ritm cosmic; omul se supune unor legi straine de natura sa. Ratiunea este inutila dincolo de lupta pentru supravietuire.
Desi trist acest mod de intelegere este cel mai comod si cel mai usor de acceptat. Sa recunoastem: viata omului ca persoana si a omenirii in general este un fiasco, o totala mizerie. Regasim idealul de perfectiune ca pe un punct catre care (dupa cum se stie) omul se misca asimptotic. In aceasta realitate pervertita vesnicia nu ar fi decat o povara, un nonsens, o pacoste.
Aceasta viata in mizerie justifica (zice Cioran) orice. Si nu este chiar o prostie aceasta afirmatie. Realitatea sociala este bazata pe un contract, deci pe un compromis, dorit de majoritatea indivizilor (slabi, prosti dar multi). Societatea de tip liberal (la fel ca si orice alt tip de societate) nu urmareste altceva decat protejarea mediocrului, masei, multului; protejarea individului slab care dupa legile naturale nu ar avea dreptul sa supravietuiasca.
Prin faptul ca orice tip de societate este fondat pe compromis (baze artificiale, nenaturale), nu vom intalni niciodata la nivel social dreptatea sau perfectiunea. Solutia se gaseste doar in om. Solutia vine din modul in care omul se intelege pe sine si din modul in care stie sa alunge absurdul aparent al vietii. Solutia vine din transformarea individului, insului, singularului in persoana.
comentarii (12):
*
- de
thebrightside
la: 28/08/2007 09:37:20
existam doar pentru a fi celorlalti.
Intruder
- de
Homo Stultus
la: 28/08/2007 09:42:18
1. la nivel social e greu de crezut ca exista dreptate. Noi nu avem nici un merit suplimentar fata de unul care cerseste si doarme in canale. E o chestiune de asezare sociala si de nastere, de mediu etc. Dreptatea la nivel social e o utopie, la fel ca si comunismul. Pana si nasterea noastra e o chestiune de nedreptate.
2. Perfectiunea in cazul acesta inseamna aducerea omului la potentialul sau maxim nicidecum o alterare a naturii sale; inseamna o deplina personalizare nicidecum o obiectivare a omului.
3. Pe cafenea fac abstractie pana si de faptul ca sunt crestin. O discutie contradictorie pe teme religioase (din experienta spun) nu aduce nimic bun si nimic nou, asa ca aici no comment.
4. Ideea cu acel "eu nu voi mai fi" implica 2 necunoscute. In primul rand nu pot sti cine sunt eu. In al doilea rand nonexistenta pentru mine este ceva incomprehensibil. Nu pot pricepe adevaratul sens al distrugerii unui eu. Daca aceasta distrugere ar avea loc.
5. Multumesc pentru comentariu
2. Perfectiunea in cazul acesta inseamna aducerea omului la potentialul sau maxim nicidecum o alterare a naturii sale; inseamna o deplina personalizare nicidecum o obiectivare a omului.
3. Pe cafenea fac abstractie pana si de faptul ca sunt crestin. O discutie contradictorie pe teme religioase (din experienta spun) nu aduce nimic bun si nimic nou, asa ca aici no comment.
4. Ideea cu acel "eu nu voi mai fi" implica 2 necunoscute. In primul rand nu pot sti cine sunt eu. In al doilea rand nonexistenta pentru mine este ceva incomprehensibil. Nu pot pricepe adevaratul sens al distrugerii unui eu. Daca aceasta distrugere ar avea loc.
5. Multumesc pentru comentariu
thebrightside
- de
Homo Stultus
la: 28/08/2007 09:42:51
perfect. exact asta e ideea cu persoana. :)
hihihi
- de
thebrightside
la: 28/08/2007 09:50:51
Je pense parfait, aujourd'hui! :)
HStultus
- de
Intruder
la: 28/08/2007 18:43:05
Modificat la: 28/08/2007 20:47:12
Noi nu avem nici un merit suplimentar fata de unul care cerseste si doarme in canale.
poate da, poate nu!
citeam odata pe net, despre un roman care a ajuns sa cerseasca prin metroul parizian. omul avea in tara 3 copii, o familie, ba chiar o oarecare fabricuta de nu stiu ce...a dat faliment si a ajuns sa cerseasca in Paris.
unii au meritul de-a nu concepe sa doarma o viata intreaga intr-o rulota, nici sa-ntinda mana (teafara de-altfel) catre trecatori, nici sa se-nveleasca noaptea cu cartoane, prin ganguri.
ok, sa zicem ca tu, HStultus, ramai in Paris fara bani, fara pasaport si fara tigari! n-ai cersi, sunt sigur...deci e meritul tau ca pleci sa cauti ambasada si e meritul tau ca ti-ar fi jena sa ceri la lume 1 euro sau sa culegi mucuri de pe jos!
E o chestiune de asezare sociala si de nastere, de mediu etc.
ok, te nasti intr-un mediu, sa zicem...te nasti acolo, petreci un oarecare timp dar nu-ncremenesti pe loc! daca un amarat de vierme se misca incolo-incoace, eu de ce sa stau?
Pana si nasterea noastra e o chestiune de nedreptate.
eu o vad ca pe-o sansa...puteam sa pier intr-un avort spontan sau sa fiu eu cel care a trait doar 2 ore, nu fratele meu geaman.
cica numai moartea e nedreapta, indiferent ca mori la 10 ani sau la 100.
Perfectiunea in cazul acesta inseamna aducerea omului la potentialul sau maxim nicidecum o alterare a naturii sale;
unde-i potentialul maxim? a ajuns cineva in varful varfului? cu cat urci, cu atat vrei mai sus, cu cat stii mai multe cu atat iti dai seama ca de fapt nu stii nimic.
Pe cafenea fac abstractie pana si de faptul ca sunt crestin. O discutie contradictorie pe teme religioase (din experienta spun) nu aduce nimic bun si nimic nou, asa ca aici no comment.
departe de mine aducerea discutiei pe un fagas alunecos!
contradictoriu, nici atat!
Ideea cu acel "eu nu voi mai fi" implica 2 necunoscute. In primul rand nu pot sti cine sunt eu. In al doilea rand nonexistenta pentru mine este ceva incomprehensibil. Nu pot pricepe adevaratul sens al distrugerii unui eu. Daca aceasta distrugere ar avea loc.
pot stii foarte bine cine sunt eu...sau macar cine cred ca sunt, e tot aia!
am luat "eu" ca persoana fizica, nu ca personalitate.
un "eu" ca personalitate individuala se distruge din interior, nu din afara...e ca o implozie si nimeni nu-i de vina decat, "eul" fizic.
Multumesc pentru comentariu
:))
n-ai pentru ce...
poate da, poate nu!
citeam odata pe net, despre un roman care a ajuns sa cerseasca prin metroul parizian. omul avea in tara 3 copii, o familie, ba chiar o oarecare fabricuta de nu stiu ce...a dat faliment si a ajuns sa cerseasca in Paris.
unii au meritul de-a nu concepe sa doarma o viata intreaga intr-o rulota, nici sa-ntinda mana (teafara de-altfel) catre trecatori, nici sa se-nveleasca noaptea cu cartoane, prin ganguri.
ok, sa zicem ca tu, HStultus, ramai in Paris fara bani, fara pasaport si fara tigari! n-ai cersi, sunt sigur...deci e meritul tau ca pleci sa cauti ambasada si e meritul tau ca ti-ar fi jena sa ceri la lume 1 euro sau sa culegi mucuri de pe jos!
E o chestiune de asezare sociala si de nastere, de mediu etc.
ok, te nasti intr-un mediu, sa zicem...te nasti acolo, petreci un oarecare timp dar nu-ncremenesti pe loc! daca un amarat de vierme se misca incolo-incoace, eu de ce sa stau?
Pana si nasterea noastra e o chestiune de nedreptate.
eu o vad ca pe-o sansa...puteam sa pier intr-un avort spontan sau sa fiu eu cel care a trait doar 2 ore, nu fratele meu geaman.
cica numai moartea e nedreapta, indiferent ca mori la 10 ani sau la 100.
Perfectiunea in cazul acesta inseamna aducerea omului la potentialul sau maxim nicidecum o alterare a naturii sale;
unde-i potentialul maxim? a ajuns cineva in varful varfului? cu cat urci, cu atat vrei mai sus, cu cat stii mai multe cu atat iti dai seama ca de fapt nu stii nimic.
Pe cafenea fac abstractie pana si de faptul ca sunt crestin. O discutie contradictorie pe teme religioase (din experienta spun) nu aduce nimic bun si nimic nou, asa ca aici no comment.
departe de mine aducerea discutiei pe un fagas alunecos!
contradictoriu, nici atat!
Ideea cu acel "eu nu voi mai fi" implica 2 necunoscute. In primul rand nu pot sti cine sunt eu. In al doilea rand nonexistenta pentru mine este ceva incomprehensibil. Nu pot pricepe adevaratul sens al distrugerii unui eu. Daca aceasta distrugere ar avea loc.
pot stii foarte bine cine sunt eu...sau macar cine cred ca sunt, e tot aia!
am luat "eu" ca persoana fizica, nu ca personalitate.
un "eu" ca personalitate individuala se distruge din interior, nu din afara...e ca o implozie si nimeni nu-i de vina decat, "eul" fizic.
Multumesc pentru comentariu
:))
n-ai pentru ce...
***
- de
gheorghe_cnstntn
la: 28/08/2007 21:52:15
Intre neant si absurb se afla viata,asa cum este ea,buna,rea.Vreti perfectiune?Haida-de!Prea multe ratiune si logica duce la "tâmpirea" simturilor.
Intruder
- de
Homo Stultus
la: 28/08/2007 22:32:24
Modificat la: 29/08/2007 00:07:20
Argumentezi fain. Imi permit, cu riscul de a deveni pisalog, sa fac cateva observatii.
Exemplul oferit de tine (cel cu metroul parizian) are doar legatura indirecta cu discutia.
"ok, te nasti intr-un mediu, sa zicem...te nasti acolo, petreci un oarecare timp dar nu-ncremenesti pe loc! daca un amarat de vierme se misca incolo-incoace, eu de ce sa stau?"
De acord. Doar ca pentru unii mediul e favorabil si pentru altii nu. Chiar daca reusesti sa invingi, sa treci dincolo de mediu, o faci cu un efort oarecare. Tu intri intr-o stare de normalitate pe cand altul se naste intr-un mediu "normal" si nu trebuie sa faca acest efort. Intamplarea face ca am fost o perioada diriginte la o clasa dintr-un penitenciar de minori si tineret. In clasa mea erau 7 elevi. 6 pentru crima si 1 pentru viol. Absolut toti savarsisera fapta inainte de 18 ani. Stii, uneori mediul e mai important decat dorim sa recunoastem. Iesirea din (sau trecerea dincolo de) mediu este mult mai usor de facut in cuvinte. Vin si eu cu un exemplu: Un tip orfan de mic. Cea mai frumoasa experienta avuta de el este legata de faptul ca o profesoara de la orfelinat il mai lua la ea in vacanta de vara si il trimitea cu vacile. Ok, acest om implineste o varsta la care trebuie sa paraseasca orfelinatul. Ajuns pe strazi variantele sunt putine. Experienta lui de viata este limitata. Se apuca de furat. Sparge vreo 50 de masini. In cele din urma e prins. Intreb din nou: Exista oare o dreptate la nivel social? Ma indoiesc. Prin faptul ca nu ne sunt oferite aceleasi sanse la nastere dar trebuie sa respectam aceleasi reguli plecam de la o realitate sociala nu doar nedreapta ci adanc nedreapta. Si nu, moartea nu e nedreapta. Ea este organic legata de viata. Moartea are din punctul meu de vedere un rol terapeutic, moartea mea. Moartea celor dragi nu o suport prea bine dar pe a mea da. Cred ca pot suporta viata mai bine tocmai pentru ca exista moarte. Nu as sti ce sa fac cu o viata infinita, nepotrivita naturii mele.
Potentialul maxim al omului este relatia. Perfectiunea (desavarsirea) este plinatatea relationala. Da relatia creste infinit. Nu exista un punct terminus. Perfectiunea este doar firescul, omenescul in esenta sa. Iar orice este alcatuit prin compromis este nefiresc. De aceea in social nu numai ca relatia este obiectivata (golita de orice continut personal) dar ea se fundamenteaza pe contexte fabricate. Pe de alta parte, dintr-o alta perspectiva, catre perfectiune ne miscam asimptotic. Filosofic plasam perfectiunea exact dincolo de punctul in care omul nu mai poate evolua. Cunoasterea este mai putin o chestiune de informatie cat mai mult de experiere, de participare.
M-am ferit sa trag concluzii. Daca ar iesi una din text ar tinde spre o raportare nihilista. Si societatea propusa ar fi una de tip spartan in care cei slabi nu sunt bineveniti. Pentru ca acest tip de social vaduveste omul de continutul sau afectiv m-am ferit sa o afirm. Cu atat mai putin sa o aprob. Poate ca afectivitatea mai mult decat ratiunea face omul ceea ce este: o farama de tarana aspirata incomplet spre cer. Asta nu inseamna insa ca societatea construita de om ar fi dreapta. Ea este doar proiectarea la nivel macro a realitatii interioare a omului.
Imi pare rau ca am abuzat de rabdarea ta.
Exemplul oferit de tine (cel cu metroul parizian) are doar legatura indirecta cu discutia.
"ok, te nasti intr-un mediu, sa zicem...te nasti acolo, petreci un oarecare timp dar nu-ncremenesti pe loc! daca un amarat de vierme se misca incolo-incoace, eu de ce sa stau?"
De acord. Doar ca pentru unii mediul e favorabil si pentru altii nu. Chiar daca reusesti sa invingi, sa treci dincolo de mediu, o faci cu un efort oarecare. Tu intri intr-o stare de normalitate pe cand altul se naste intr-un mediu "normal" si nu trebuie sa faca acest efort. Intamplarea face ca am fost o perioada diriginte la o clasa dintr-un penitenciar de minori si tineret. In clasa mea erau 7 elevi. 6 pentru crima si 1 pentru viol. Absolut toti savarsisera fapta inainte de 18 ani. Stii, uneori mediul e mai important decat dorim sa recunoastem. Iesirea din (sau trecerea dincolo de) mediu este mult mai usor de facut in cuvinte. Vin si eu cu un exemplu: Un tip orfan de mic. Cea mai frumoasa experienta avuta de el este legata de faptul ca o profesoara de la orfelinat il mai lua la ea in vacanta de vara si il trimitea cu vacile. Ok, acest om implineste o varsta la care trebuie sa paraseasca orfelinatul. Ajuns pe strazi variantele sunt putine. Experienta lui de viata este limitata. Se apuca de furat. Sparge vreo 50 de masini. In cele din urma e prins. Intreb din nou: Exista oare o dreptate la nivel social? Ma indoiesc. Prin faptul ca nu ne sunt oferite aceleasi sanse la nastere dar trebuie sa respectam aceleasi reguli plecam de la o realitate sociala nu doar nedreapta ci adanc nedreapta. Si nu, moartea nu e nedreapta. Ea este organic legata de viata. Moartea are din punctul meu de vedere un rol terapeutic, moartea mea. Moartea celor dragi nu o suport prea bine dar pe a mea da. Cred ca pot suporta viata mai bine tocmai pentru ca exista moarte. Nu as sti ce sa fac cu o viata infinita, nepotrivita naturii mele.
Potentialul maxim al omului este relatia. Perfectiunea (desavarsirea) este plinatatea relationala. Da relatia creste infinit. Nu exista un punct terminus. Perfectiunea este doar firescul, omenescul in esenta sa. Iar orice este alcatuit prin compromis este nefiresc. De aceea in social nu numai ca relatia este obiectivata (golita de orice continut personal) dar ea se fundamenteaza pe contexte fabricate. Pe de alta parte, dintr-o alta perspectiva, catre perfectiune ne miscam asimptotic. Filosofic plasam perfectiunea exact dincolo de punctul in care omul nu mai poate evolua. Cunoasterea este mai putin o chestiune de informatie cat mai mult de experiere, de participare.
M-am ferit sa trag concluzii. Daca ar iesi una din text ar tinde spre o raportare nihilista. Si societatea propusa ar fi una de tip spartan in care cei slabi nu sunt bineveniti. Pentru ca acest tip de social vaduveste omul de continutul sau afectiv m-am ferit sa o afirm. Cu atat mai putin sa o aprob. Poate ca afectivitatea mai mult decat ratiunea face omul ceea ce este: o farama de tarana aspirata incomplet spre cer. Asta nu inseamna insa ca societatea construita de om ar fi dreapta. Ea este doar proiectarea la nivel macro a realitatii interioare a omului.
Imi pare rau ca am abuzat de rabdarea ta.
domule gheorghe
- de
Homo Stultus
la: 28/08/2007 22:33:37
noroc (citandu-l pe Tutea) ca "Mantuitorul e mult mai generos".
HS
- de
picky
la: 29/08/2007 20:24:07
Uite! D-aia are miezul coajă.
domnule adrian
- de
Homo Stultus
la: 29/08/2007 21:38:52
Nu numai de aia.
HS
- de
picky
la: 29/08/2007 21:45:42
Crezi c-a prins coajă din cauză că-i... stătut sau că-i patina?
vom intalni intotdeauna dreptatea altora, cateodata a noastra.
perfectiunea nu, eu personal nici n-as vrea!
sa fii perfect e totuna cu sa fii obiect!
indiferent de solutii, individul va avea scapari inerente...de aceea, omul l-a creat pe Dumnezeu perfect, in nici un caz dupa chipul si asemanarea sa, a omului adica!
culturile sunt diferite, istoriile sunt diferite deci si dumnezeii sunt diferiti.
de aici si perfectiunile, care sunt si ele diferite!
Dumnezeu e perfect pentru ca omul nu poate fi niciodata...avem totusi in maneca o explicatie la indemana: am fost creati perfecti, dar de vina a fost sarpele, exodurile, idolii, s.a.
"eu nu voi mai fi"...avem explicatii si pentru asta, avem si "inlocuitori" si "solutii" (divine sau nu)