Totul s-a hotărât atunci când umbrele mele cu ghiare ascunse şi dihania îmbrăcată-n pieliţele orbirilor voastre (de ieri, de mâine şi de-a pururi) au izbucnit, înlănţuite, din pântecul dunelor. Ochii prietenilor se făcuseră oază, vino, sihastrule,
să cauţi aici
înţelesul tablelor sacre.
Voi scrie cartea aceasta, le-am zis, iar ei au prânzit cu mine,
au ascultat cu timpanele mele greierii toamnelor pentru care
nu voi mai avea timp
nici îndoieli
nici tăceri de mamă rătăcite-n mausoleul lui „ar fi fost”
şi au răspuns:
dacă vei ridica piatra aceasta
te vor zidi în bisericile lor fără vitralii, îţi vor însămânţa în vintre rugina damnării, în cuvintele tale îşi vor spală încălţările,
îţi vor mirui trăitele cu scuipatul lor îmbelşugat, duhnind vârtos a carne de sfânt rămasă-ntre dinţi de la ultima cină,
din verbele tale vor împleti bici şi îţi vor zimţui cu el drumul Golgotei, adânc,
în răsăriturile verticale

nu-mi pasă, le-am zis,
într-o zi, cineva se va spăla pe ochi cu sângele meu
şi-n irisul lui îşi vor creşte ibişii puii.


copyright Adriana Lisandru