-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

MURA IN GURA II


de Roman Haduch la: 24/09/2007 17:16:56
rezumat: simt eu mai mult decat tine? simti tu mai mult decat mine? Poate ca plesu se exprima mai bine dacat noi doi!
taguri: Salonul 
voteaza:


"Despre frumusetea uitata a vietii - Andrei Plesu



Daca ma gandesc bine, reprosul esential pe care il am de facut tarii si vremurilor este ca ma impiedica sa ma bucur de frumusetea vietii. Din cand in cand, imi dau seama ca traiesc intr-o lume fara cer, fara copaci si gradini, fara extaze bucolice, fara ape, pajisti si nori. Am uitat misterul adanc al noptii, radicalitatea amiezii, racorile cosmice ale amurgului. Nu mai vad pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie, miracolul ploii si al stelelor. Nu mai privesc in sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri. Fosnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturna a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, padurea, vitele, orizontul tulbure al campiei, colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vietii mele launtrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru cheful asezat. Sunt ocupat. Sunt grabit. Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite. Am o existenta de ghiseu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita interventii, sfaturi si complicitati. Am devenit mizantrop.

Doua treimi din metabolismul meu mental se epuizeaza in nervi de conjunctura, agenda mea zilnica e un inventar de urgente minore. Gandesc pe sponci, stimulat de provocari meschine. Imi incep ziua apoplectic, injurand "situatiunea": gropile din drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, coruptia, bezmeticia tranzitiei. Abia daca mai inregistrez desenul ametitor al cate unei siluete feminine, inocenta vreunui suras, farmecul tacut al cate unui colt de strada.

Colectionez antipatii si prilejuri de insatisfactie. Scriu despre mizerii si maruntisuri. Bomban toata ziua, mi-am pierdut increderea in virtutile natiei, in soarta tarii, in rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patriotii de parada m-au trecut la tradatori, neoliberalii la conservatori, postmodernistii la elitisti. Batranilor le apar frivol, tinerilor reactionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispozitie, elanul, jubilatia. Nu mai am ragazuri fertile, reverii, autenticitati. Ma misc, de dimineata pana seara, intr-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitul vital a devenit anemic, placerea de a fi si-a pierdut amplitudinea si suculenta.

Respir crispat si pripit, ca intr-o etuva. Cand cineva trece printr-o asemenea criza de vina e, in primul rand, umoarea proprie. Te poti acuza ca ai consimtit in prea mare masura imediatului, ca nu stii sa-ti dozezi timpul si afectele, ca nu mai deosebesti intre esential si accesoriu, ca, in sfarsit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianta toxica a momentului si a veacului. Suntem napaditi de probleme secunde. Avem preocupari de mana a doua, avem conducatori de mana a doua, traim sub presiunea multipla a necesitatii. Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost-gust, conditii de viata umilitoare.

Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie. Ne-am uratit, ne-am instrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline. Nu! mai avem puterea de a admira si de a lauda, cu o genuina evlavie, splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamantul si oamenii. Suntem turmentati si sumbri. Abia daca ne mai putem suporta.

Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila? Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi."
cu credinta ca Romania anului 2008 si a urmatorilor 70 de ani va fi sanatoasa, frumoasa, prospera .
Dumnezeu sa ocroteasca Romania si sa ii binecuvanteze pe cetatenii Romaniei
Cu prietenie Roman Haduch
p.s. atentie ! ai in tine capacitatea de a atrage evenimentele , de a aduce in portul asteptarilor tale frumuseti exotice or epave care put urat . Sa verificam , sa ne invoim si sa ne asteptam la politiceni capabili, nivel de trai inalt , independenta economica , locuinte pentru toti, concedii in toate locatiile lumii , propun sa deschidem o lista a aspteptarilor frumoase , asteptari la nivel personal, la nivel de familie, societate, tara.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (4):


RH - de andrushca la: 24/09/2007 22:53:55
Daca-l lasai doar pe Plesu sa vorbeasca, ti-as fi multumit:)

alex
#236764 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
haduch, - de Intruder la: 24/09/2007 23:49:46
ca bine le mai zici...ca din ceaslov!
abia astept partea III-a.
daca poti, scri-o in noaptea asta!
#236770 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ai dreptate Andrushca - de Roman Haduch la: 25/09/2007 11:33:03
Da asa este , insa el de multe ori tace .
cu admiratie Roman Haduch
#236860 (raspuns la: #236764) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
paranormal - de Roman Haduch la: 25/09/2007 11:41:54
Stimate Intruder
mireasma paranormnala ce ti-a relevat ca urmeaza MURA IN GURA PART. III, m+a adus cu picioarele pe pamant si capul pe umeri, urmeaza deci, insa nu la noapte. La noapte, s-a anuntat din timp, Terra are o pozitie cosmica favorabila somnului asa incat si eu am sa adopt o pozitie adecvata si ma voi odihnii pentru ca in gradina cugetului meu sa se dezvolte cat mai frumos MURA IN GURA PART III a carei "poza" o voi aseza frumos pe o masa din salon.
iti doresc Sanatate! Lumina! si Spor !
cu respect Roman Haduch
#236866 (raspuns la: #236770) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: