-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Toamna-ntomnata


de Intruder la: 10/10/2007 22:34:16
modificat la: 12/10/2007 01:24:29 arata originalul
rezumat: pastel in pastila de timp
voteaza:
ramanem aici, langa malul abrupt.
vezi?...raul curge gafait, e galben si-amar de cate toamne a purtat in aval.
nu, nu bate vantul chiar asa de tare...e respiratia mea. respir in acelasi timp cu fagii batrani si cu tufele de merisor pitic. respir cu macesii incarcati de boabe si ma iei de mana si simt ca ma doare sangele oprit in artere. tu ma respiri, eu intru si toate luminile-ti sunt aprinse.
se-nsereaza, e toamna...toamna-ncrezuta, purtata ca un trofeu, peste paduri golite de fosnet...ziua se-ascunde indaratul lunii, sa moara cu timpul desprins.
e prea toamna, nici nu stiu cum ne-am intomnat dintr-odata! parca ieri ma rugai sa-ti impletesc garoafe salbatice-n par si parul tau zbura si-ti acoperea ochii verzi...m-ascundeam in clorofila lor, numarandu-ti bataile inimii, numarandu-mi anii neimpliniti inca.
e prea toamna, cerbii nu se mai aud boncaluind cand vin sa se-adape, nici pasari nu-si mai canta oratii de nunta.
e asa de toamna, incat simtim cum ne desfrunzim si cum ne golim de seva.
aseaza-te alaturi si descalta-te...pune-ti talpile la mine in poala, ca niste fluturi obositi de zbor.
se-nnopteaza, timpul e grabit...stiu ca ti-e frig. acopera-te cu haina mea de proscris, cu miros de tutun si tanin. vezi ca am intr-un buzunar trei nuci verzi si-un melc mic, orfan, ascuns in gaoacea-i pestrita...
ai mainile reci, ascunde-le sub camasa-mi de in, lipeste-ti palmele-nghetate de pieptul meu si smulge rugul de-acolo.
mirosi a fantana de piatra, a lumina strecurata printre pini, a ploaie cu iesire la curcubeu, a humus proaspat spalat, a zana de matase, a demon trist, a copil adormit, a stanca incinsa de soare, a Femeie...ca un suvoi de mirosuri, mi te strecori in carne si-n simturi si uite ce cald s-a facut!

nu putem sta toata noaptea sub cerul asta razvratit, o sa fac o coliba. o coliba din ramuri de pin, ca un caus...sa ne cuprinda pe-amandoi sub dimensiuni astrale si-am sa rup cu mainile iarba uscata si-am sa fac leagan suspendat, apoi vom chema primavara sa ne intre inauntru.
tu dormi, acoperita cu haina mea si odata cu tine va dormi si melcul pestrit, inghesuit sub nucile verzi. verzi sunt si ochii tai si verde e cerul colibei si-n verde m-afund ca-ntr-o apa.
vom ramane aici o noapte sau o vesnicie, va ninge poate si-apoi ne vom trezi cu toporasi in prag.
vino in bratele mele, ne vor creste alte frunze pe trup si alti muguri inflori-vor in noi.
nu e toamna, e doar o parere, ca un fulger izbit intre maluri. maine dimineata vom culege garoafe salbatice si vom sufla in papadii.
am pus de-o parte carari urcatoare, alunecate-n lumina. am strans toata turma de cerbi si ne-au facut o bolta din coarnele lor. agata-ti straiele-n ele si hai in dumbravile noastre.
e toamna toamnelor intomnate, e toamna brumelor si-a merelor, e toamna de la capul patului, e toamna faramitata-n pumni, e toamna castanelor si-a doamnelor cu crinolina, a cailor de furat si-a iubirilor furise...e toamna, e simplu.

comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (35):


Intruder - de Astoniu la: 10/10/2007 23:04:18
Cer chirie ! Pen'că toamna-i a mea. Mi-a concesionat-o Ăl de Sus pe 50 de ani !
Şi numai eu îs îndrăgostit de toamnă !
( am motivele mele , pentru care nici nu poci să-ţi spui Bibicule... )
#242649 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de marona la: 10/10/2007 23:07:08
frumos ....

http://www.rri.ro/images/Toamna-Parcul_national_Piatra_Craiului.jpg
#242653 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Intruzuleee ! - de alex andra la: 10/10/2007 23:09:52
Praf m-ai facut ! Cu vorbele si mai ales cu al ritm de poem in proza, leganat:)
#242657 (raspuns la: #242649) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Intrudere... - de Bitterdream la: 10/10/2007 23:15:57 Modificat la: 10/10/2007 23:27:12
Doamne...
Ma lasa acum, in puterea noptii, cu bratele pline de visuri. Amarui ca aerul de toamna asta si de cea trecuta.

Ti-e brumat sufletul Intrusule si de asta-i asa de dulce :)
#242662 (raspuns la: #242657) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Astoniu, - de Intruder la: 10/10/2007 23:23:31
ia-ti dom'le toamna daca e concesionata! :))
de ce te-ai indragostit de toamna? incearca sa te-ndragostesti de-o persoana, e mai concreta! :)))
#242670 (raspuns la: #242649) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
alexule, - de Intruder la: 10/10/2007 23:25:30
ma si vezi prin Gara de Nord cum recit poiemul-sau ce-o fi si ma legan ca un cretinel...:)))))))))
#242671 (raspuns la: #242657) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Bitterdream, - de Intruder la: 10/10/2007 23:27:13
nu-i brumat, e inghetat bocna si rasul asta ce-l flutur pe-aici e cu nisip in gura...las' c-o trece!
#242673 (raspuns la: #242662) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Intruder - de Bitterdream la: 10/10/2007 23:30:47
Iti promite Bittera ca trece.
Vine si dezghetul. Bate-un vant bun si dispare si nisipul.
Sa ma crezi, ce-ti spun :)
#242675 (raspuns la: #242673) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Intruzule:( - de alex andra la: 10/10/2007 23:33:31
Pai io te cocotz pe piedestal si tu te vanturi prin Gara de Nord:( Pai te mai laud io vreodata ?:((
#242676 (raspuns la: #242671) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Intruder - de Astoniu la: 10/10/2007 23:36:29
"ia-ti dom'le toamna daca e concesionata!" -
Şi n-o să fii gelos ?

"incearca sa te-ndragostesti de-o persoana, e mai concreta!" -

Păi tocmai din cauză de "persoană" am ce am cu toamna, că s-a întîmplat să-l apuce pe Cupidon joaca taman toamna...
#242678 (raspuns la: #242670) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Bittera, - de Intruder la: 10/10/2007 23:43:12
eu te crez...nu te gandi ca-i inghet d-ala de moarte dar stii ca sunt gingash! :)))))

#242680 (raspuns la: #242675) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
alexule, - de Intruder la: 10/10/2007 23:45:20
unde erea bre piedestalu' ala ca nu l-am vazut??
las' ca-n gara mai castig si io un ban!

PS: vezi ca-ti trimit un mp, mi-e lene sa dashchid mailul sau messengerul.
#242681 (raspuns la: #242676) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Astoniu, - de Intruder la: 10/10/2007 23:50:31
numai daca o concesionezi pe nevasta-mea o sa fiu gelos.
Cupidon asta e mare jmecher! d-aia port eu vesta anti-glont! :))))))
#242682 (raspuns la: #242678) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Intruzu - de alex andra la: 10/10/2007 23:58:16
Cum nu l-ai vazut, cand era sa dai cu nasul in el ?

OK ! Va pour le mp:)
#242685 (raspuns la: #242681) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Intruder la: 11/10/2007 00:00:11
aaaa...ala era piedestalul?
credeam ca-i statuia lui Buddha.
#242686 (raspuns la: #242685) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Intruzule - de Bitterdream la: 11/10/2007 00:03:40
Nu la moarte m-am gandit. Stai linistit...
Sunt eu un picutz prapastioasa, da' nici chiar asa.
Las', ca si maine e-o zi. Adica azi.
Si tot ginghas vei fi.

:)
#242688 (raspuns la: #242680) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
maine - de Intruder la: 11/10/2007 00:14:30
mi-am propus sa fiu dur si demn.
doamne-fereste cine-o intra in colimatorul meu! :)))
saraca sirotlica!
#242692 (raspuns la: #242688) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
intruder - de cher la: 11/10/2007 00:50:49
Deci maine esti Gica - durul ? Sa ma grabesc sa iti aduc omagiile mele pentru azi. Esti f.f.f. romantic si e f.f.f.frumos !
#242695 (raspuns la: #242692) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Intrus - de Guinevere la: 11/10/2007 02:48:28
E frumoasa toamna ta, suspendata asa. :o)
Ca o floare de tei cazuta in miere, ar spune Nichita. Eu o vad ca pe-o gaza prinsa-n chihlimbar; mai sadica eu, deh.

(Tocmai am vazut un coiot pe strada, va jur. E normal?!!)

Revenind, tu ai suflet de femeie Intrus. Iar eu voiam sa ma fac tatar, sa-mi las musteti si sa fur din goana calului.
E sfarsitu' lumii, clar. Claaaar.
#242702 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Intruder - de GloriaVictis la: 11/10/2007 08:01:16
aici e simplu. Verde.
#242706 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
! - de andante la: 12/10/2007 01:03:12
aplauze si aici!
chiar, de acord cu guine, vibreaza tare o coarda feminina
revine obsedant imaginea hainii lui, care acopera, protejeaza, incalzeste

daca mi-e permis, am o mica mentiune
sunt 2 formulari care parca nu se incadreaza in muzica textului:

"pat nuptial"
si
"toamna echinoctiului infrigurat"

mult prea reci, formale sau prea batute, ca sa se potriveasca cu pictura vie din rest

oricum, reiterez, aplauze!
descopar inca un scriitor preferat aici
roade bune anu` are
:)
#243119 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Guine, - de Intruder la: 12/10/2007 01:18:58
Revenind, tu ai suflet de femeie Intrus. Iar eu voiam sa ma fac tatar, sa-mi las musteti si sa fur din goana calului.

nu am suflet de femeie, sunt chiar femeie...vezi cum esti?
ok, imi cresc musteti dar le dau jos in fiecare dimineata, ma crezi?
poate am kikiriki la hipofiza...:))))
voiam sa ma fac pompier dar nu m-a lasat tata.
curat sfarsitul lumii, tataroiule! :))))

multam de trecere.
#243121 (raspuns la: #242702) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Gloria, - de Intruder la: 12/10/2007 01:20:04
multam si tie...nu de verde, de citit.
#243122 (raspuns la: #243121) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
andante, - de Intruder la: 12/10/2007 01:28:47
de obicei nu modific nimic, de data asta am facut-o.
ai dreptate...am modificat "pat nuptial", am sters echinoctiul ala si in loc de "cuiburi" am pus "pumni" (asta din urma a fost la ideea mea :))

la camasa nu umblu.
multam pentru pertinenta...:)
#243124 (raspuns la: #243119) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
intrudere - de zaraza la: 12/10/2007 01:30:14
eu te plac mai mult sfatos si/sau smecher. si revolutionar, ah, revolutionarul din tine!

zaraza
#243126 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
zaraza, - de Intruder la: 12/10/2007 01:33:05
pana si Balcescu a mai tras pe dreapta. :))
#243128 (raspuns la: #243126) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
:)) - de zaraza la: 12/10/2007 01:37:16
normal, si uite, totusi a stat bine-merci 50 de ani pe suta!

stai bre linistit, imi ziceam si eu parerea ca simplu cetatean, dar nu e patentata, deci nu conteaza.

zaraza

#243130 (raspuns la: #243128) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
zaraza, :))))) - de Intruder la: 12/10/2007 01:46:07
bine ca mi-ai zis ca nu-i patentata...ma pregateam sa-mi iau armura si sa daram Bastilia!
ok, atunci ma schimb iar in pijamale!! :)))
#243133 (raspuns la: #243130) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de zaraza la: 12/10/2007 01:56:39
aia stiuta, cu pinguini, sper!

zaraza
#243139 (raspuns la: #243133) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ahh, da! - de andante la: 12/10/2007 08:25:07
asa-i mult mai bine, mult
ce mult conteaza...
si zau ca tare inspirat ai schimbat ptaul ala nuptial, ca de hotel
voiam sa-ti zic si de cuiburi, dar deja imi luam prea tare nasul la purtare

nu, nu era vorba sa schimbi ceva la camasa, iti spuneam doar de ce mi s-a parut mie scrisa cu multa apropiere de feminin
#243167 (raspuns la: #243124) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
inverzisi - de thebrightside la: 12/10/2007 11:55:41
toata pagina, Intrusule, cu sageata cu tot. :)
#243232 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
m-am dizolvat - de proletaru la: 12/10/2007 12:51:16
sefu, esti tare!

nu sunt un mancator de romantisme, dar de cate ori cetesc cate o chestie scrisa de tine, ma uit pe geam si parca vad acele imagini.
nu te mai laud, chiar imi place.
pacat ca n-am si eu un talent de genul...
#243268 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
! - de Intruder la: 12/10/2007 13:08:10
prole, bright...multam.
andante, multam si tie...nu te sfiii niciodata sa-ti dai parerea, oricum nu e obligatoriu sa modific.
#243282 (raspuns la: #243167) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
extruder - de proletaru la: 12/10/2007 19:35:04
nu ai dc sa multumesti, daca imi place, imi place si nu o fac ca sa te indulcesc. habar nu am cine esti.
sunt destul de acid in aprecieri dar sunt aici cativa care scriu tare fain.
nu stiu daca e nivelul cel de sus in a scrie si nici experienta mea rtistica nu e cea mai inalta. sunt insa sensibilos la genul asta de scrieri.
bravo, inca o data!
#243450 (raspuns la: #243282) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
"agata-ti straiele-n ele si hai in dumbravile noastre. " - de cosmacpan la: 13/10/2007 18:50:22
rastoarna Doamne vremurile d'intru inceput.......

"Lumea poate fi reflectata in diferite feluri, dar intr-o nestemata se reflecta pe sine." Zoroastru (vezi bine ca n-o spun eu, ca nu as fi fost atat de priceput......)
#243683 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...