plecarea fruntii

... spuneai ca pot sa fiu
poetul cel mai mare
daca vrei
poate nimicul
cel mai mare peste rabdare
din ochiul tulbure al baltii
in care calca ca pe ace
cerbii
cind duc pasunile la Jiu
ca pot fi batatura
de feciorelnice izvoare
in cumpana padurii la fintina
doar bolovanul care tine vadra
mincat de verdele uitarii
(si nici atit)
ca nu e greu sa cerni padurea
cu darnicia drumului de car
sa-njugi la vorba cea saraca ruga
si se vor ridica biserici
acolo unde se-ntretaie
durerea-n ochiul pasarii ucise
in ramurile cuibului sfarmat
cum trebuie sa fie cind dejugi
la poalele copilariei
cind faci un pas sa te ridici
si iara-ncerci cu-nversunarea
mult incercatului bunic
fie iertat
cind sapa o batea in gura
cu multa mila
brazda de pamint
sa taie
sa fiu
cel care seamana cuvinte
intru slavire
si fi-va mare rinduiala
de-a rasari
spuneai
acele intelesuri
cum roua diminetii de pe miini
vor mirosi a piine calda
in spuza sufletului coapta
si tu la vatra impartind
si nici atunci sa nu ma las
dar pina-atunci
cu mine ce sa fac!
ca nu-mi vad capul de cuvinte
de-a inflori pe rind sau toate
eu unde sa ma stiu
ca-s pline pietele de flori
si cine pleaca fruntea
fara sa-si vatame privirea
si zimbetul
iubite Om...