-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Ceaţă (2)


de Omerta la: 22/10/2007 20:30:49
rezumat: pentru atunci când lumina ucide...
taguri: proză scurtă Salonul 
voteaza:
Cosmarul acum incepea. O caldura sufocanta ii inabusi plamanii. Avu impresia ca cineva ii toarna o galeata de apa fierbinte pe spate. Tresari, privi fix usa si observa umbra din spatele ei. Minea i se goli pentru cateva momente. Nu ramase decat imaginea Mariei, imbracata in rochia neagra, zambind.
Se intoarse incet si porni spre scarile ce imparteau camera imensa in doua. Urca absent, treapta cu treapta, ca si cand sus l-ar fi asteptat executia. Umbra ii mangaia incet peretele imbracat in damasc cenusiu pana cand se pierdu in intunericul de pe coridorul de la etaj.
Ajunse inapoi in camera. Undeva, langa fereastra zacea masa de scris, pe care erau cateva foi goale, imprastiate, o calimara neagra cu un capac de pluta, manjit si langa calimara zacea, infipta intr-un suport de lemn o pana de corb incinsa cu un inel auriu. Astor privi masa de scris cum priveste un condamnat la moarte ghilotina ce se ridica nemiloasa in fata lui. Absent oarecum, prizonier in propriul lui corp, se indrepta catre masa, trase scaunul si se aseza. Cateva momente mai tarziu avea pana in mana si scria. Simtea in nari duhoarea mortii, vedea cu ochii inchisi foaia galbuie de pe masa, iar mana se misca fara ca el sa stie ce face. Pana incepuse sa scrie epistola.
Se amagi dulce inainte sa inceapa sa scrie, cu senzatia mortii, cum facea de obicei cand scria. Fara sa-si dea seama, o chemase si scoase sabia de cerneala in semn de provocare la duel. Moartea veni flamanda, cu ghearele lungi mangaindu-i umbra, cu ochii sticlosi si cu craniul dezgolit, sferedilnu-i fata tanara. O simtea langa el, simtea pe umeri atingerea femeii albe si pe gat respirul ei fierbinte. Stia ca-i acolo, atingandu-i spinarea, sarutandu-i gatul, lasandu-si pletele fine pe pieptul lui, ravasindu-i camasa dantelata cu mainile ei reci, dar niciodata nu se intoarse s-o privesca. Stia ca e o femeie frumoasa, stia ca are coapsa alba si parul negru, stia ca-i dezgolita, insa totodata stia cum arata cu adevarat.
Neagra… hada… respingatoare.
Frumusetea ei statea in frumusetea femeii din el, in frumusetea dorintei lui. Scria fara sa-si dea seama ca pana negricioasa curge sange pe foaia galbuie. Pretul era propriul lui sange, insa avea intotdeauna grija de ultima picatura.
“Ultima picatura…” gandi omul. “Te iubesc”
Epistola incepea sa prinda contur din ce in ce mai mult. Prima foaie scrisa cazu de pe masa.
Incepu alta.
Cazu si cea de-a doua.

- Maria, ma bucur ca ai ajuns, ranji batranul ingrijitor. Te asteptam…
Fata batranului afisa un zambet malefic. Nasul acvilin umbrea buzele subtiri, invinetite de frig. Obrajii erau brazdati de timp; semanau cu o coperta invechita de carte, scrisa intr-o limba necunoscuta. Corpul batranului era indoit, acoperit de mantia neagra din catifea. Fata era obisnuita cu figura batranului si nu o mai vedea acum ca fiind malefica. Atunci cand era copil si a venit prima data in sala asta de teatru obisnuia sa se teama de batranul Marco.
- Unde-i lumea din sala? Intreba fata.
- Pai, nu a intrat nimeni inca. Accesul in sala nu e permis. Stii tu, premiera. Vrem sa fie ceva fabulos, aproape…real. Esti singura? Unde-i Astor?
Fata pleca privirea in pamant, asemeni unui copil caruia i s-a promis o acadea pentru o fapta buna si nu a primit-o.
- Nu vine in seara asta.
- Pacat, se intrista omul, caci in seara asta tu vei straluci, ca stelele acelea, si arata inspre bolta pictata de deasupra scenei. Ciudat, insa fiecare stea lucea, desi in sala era foarte putina lumina.
- Bine, dar, zambi fata, unde am hainele?
- In culise. Te asteapta pe suport, ca de obicei. Mergi de te schimba.
Fata se supuse si cobori cele cateva trepte ce duceau in spatele scenei. Ajunse in camera si-si vazuse acolo rochia viloeta, cu dantela neagra. Se dezbraca numaidecat si se strecura in rochie. Isi aranja corsetul si zambi in oglinda: “Azi vei straluci…”. Apoi iesi din camera si urca pe scena. Batranul Marco o astepta acolo, impreuna cu un om ce parea a fi de vreo patruzeci de ani. Lumina de la lampasul din dreapta scenei batea pe ei, umbrindu-le misterios fetele.
- Sa incepem, tuna baritonul. Lasati lumea sa intre in sala!
- Ma numesc Maria, domnule Rafaello. Am asteptat demult sa va intalnesc.
Omul zambi viclean:
- Si eu, draga mea, si eu…
Usile se deschisera si sala fu invadata de zeci de palarii cu pene rosii, albastre, negre si cu alte zeci de jobene si fracuri. Fiecare scaun era ocupat. Cortina se deschise.
Gol.
Pianul lovea undeva in surdina cateva acorduri grave, iar mai apoi, pe aceasta armonie se auzea o vioara, care parea indepartata si ea.
Incepuse piesa. Cativa oameni imbracati in haine negre intrasera pe scena. Intra apoi altul, imbracat asemanator, le zise ceva. Apoi toti oamenii plecara. Scena era goala. Din mijloc se inalta un sicriu deschis, insa nu permitea salii sa vada daca e ocupat sau nu. Se vedeau doar cateva firicele albe de satin si cateva litere aurii, inscriptionate pe merginea acestuia. Pianul si vioara incepura sa se faca auzite din nou. Pe scena abia luminata intra Maria, imbracata in rochia violeta cu dantela neagra. Era foarte frumoasa.
Sala incremeni. Fata lucea fin.
Oamenii murmurara ceva, apoi se facu liniste. Fata se apleca deasupra sicriului, intristata, zicand ceva ce semana cu o rugaciune. Incepu sa planga. Se seja in sicriu. Caracterele ce imbracau marginea sicriului insepura sa luceasca. Sicriul se inchise. Apoi intrara din nou oamenii cu mantii negre. Inconjurara sicriul. Apoi intra Rafaello, omul ce-i scoase de pe scena pe ceilalti cu catea momente inainte. Isi scoase jobenul si-si afisa capul dezgolit de par. Pe ceafa avea incrustat un semn asemanator celui de pe capacul sicriului.
Sicriul fu deschis de actori. Maria zacea inauntru, cu ochii deschisi, ca si cand ar fi inghetat in timp ce striga, speriata de moartea ce-o insfaca.
Liniste.
Maria inchise ochii. Batranul se aseza in genunchi si incepu sa murmure o rugaciune. Din patul sicriului iesira patru maini care apucara incheieturile mainilor si picioarelor fetei. Apoi alte doua maini care-i inlantuiau mijlocul alb. Fata striga. Asta nu facea parte din piesa. Stia ca ceva nu e in regula.
Asternutul din satin al sicriului deschise zeci de buze mici si albe ce incepeau s-o inghita pe fata ce-l ocupa.
Era lumina.
Sicriul lumina.
In ochii fetei aparu teroarea mortii. O simtea invadandu-i narile, gura, pieptul. Se sufoca. Era ca si cand ceva sugea viata din ea. Si asta in vazul tuturor. Nu putea face nimic, dezi incerca sa se zbata.
Lumea priea scena plina de uimire.
Era fenomenala trairea de care dadeau dovada acorii. Rafaello avea mainile desfacute inspre inainte, ca si cand ar incerca sa imbratiseze ceva ce coboara din bolta albastra. Fata era acum inghitita aproape total de sicriu. Ii ramasera in afara unduirile coapseor, sanii si fata. In ochi i se citea frica. Nu avea glas sa strige, sa spuna tuturor ca asta nu face parte din piesa.
Lumina din nou.
Imaginea lui Astor era ultimul lucru ce fu in mintea fetei inainte ca sicriul sa o soarba cu totul. Il vedea inaintea scazilor si-l auzea zicandu-i : “Nu”.
Acum era tarziu.
Liniste. Sala incepu sa aplaude furtunos.
Pe bolta instelata mai crestea acum o stea. Era Maria.
Era acolo.
Rafaello se ridica in genunchi, si se paleca respectuos in fata salii ce aplauda si chiuia.

- Esti aici, grai Astor. Ce-ai facut?
- Te iubesc, grai femeia alba.
Vantul rascoli cele cateva foi insangerate, imprastiate pe podea. Perdeaua mangaie fin fata lui Astor. “Vino” auzi incet omul, “Maria e aici”. Astor privea jumatatea de luna tintuita pe cer. “…e…aici…”sopti femeia. Stia ca-i acolo.
Scria mai departe. Alte cateva foi cazura pe podea.
Acelasi sange.
Astor vedea lumina. Pe cer crestea o stea.
Era vie.
Lucea.
Ultimul strop de sange cazu pe hartia care se asternuse, asemeni unei frunze in vant de toamna, peste celelale. De data asta cazu si pana cu inelul auriu.

Calimara era goala.
Lumina.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (4):


"Calimara era goala....." - de cosmacpan la: 22/10/2007 23:46:24
Putin cam tulbure la inceput dar grea, apasata, gafaita ca insasi frica ce te alearga din urma.....aerul nu-ti mai ajunge, gura este deschisa...si speri, astepti....doresti...o gura de aer....

Sa fie lumina!
si verdele se anina in sus
#247147 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
aaaaaaa, - de Intruder la: 22/10/2007 23:55:51
aici nu ma mai obosesc, a trecut cosmacpan. :)))))
daca a pus verde, inseamna ca i-a placut.
gata, nu mai distrug corole de minuni!
#247152 (raspuns la: #247147) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Cri Cri la: 23/10/2007 09:05:48
faina povestea
si mai apropiata atmosferei curgerea ei
o intrebare, totusi, nu ma lasa in pace: ce scria pe foile acelea daca scenariul era al altcuiva?
#247186 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de picky la: 15/11/2007 15:10:33
Tulburătoare povestea, Omerta. Cred că periată şi îmbogăţită e publicabilă şi pe suport de hârtie.
#256233 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...