Premiu literar 2007

Uluitor! Să vezi şi să nu crezi.

Filiala Braşov a Uniunii Scriitorilor din România a acordat în 2007 premiul pentru întreaga activitate lui Ion Lupu. Nu-l cunoaşteţi pe Ion Lupu? Înseamnă că sunteti încă tânăr! A fost membru al comitetului judeţean de partid, a predat „marxism-leninism”, „socialism ştiinţific”, „economie politică” şi, eventual, alte cursuri cu titluri diferite, dar cu acelaşi conţinut, dar – mai ales – a dirijat cultura braşoveană până în 1989, din umbră sau direct, ca redactor şef la ziarul local „Drum Nou” şi la revista „ASTRA - Lunar Politic-Social-Cultural”, pe unde publica şi ceva poezii. Da, pentru ca să-şi justifice amestecul în cultură, a scris şi poezii. (Când nu ai nici o idee, înşiri câteva cuvinte mai mult pe verticală decât pe orizontală şi, iată, a ieşit poezia. Cu proza e ceva mai greu! Aici frazele ar trebui să fie cât de cât coerente, plus riscul să întrebe cineva ce-ai vrut să spui.)

Vorbesc cu păcat! S-ar putea ca cel în cauză să creadă în valoarea operei sale; se întâmplă ca cei ajunşi la putere să-şi imagineze că ar fi ceva de capul lor, din moment ce nimeni nu-i contrazice. În plus, la bătrâneţe, eroul nostru a dorit să-şi construiască o biografie de om normal şi, cum nu mergea în versuri, a scris un fel de jurnal intitulat sentenţios „File salvate” (deşi este mai mult decât evident că au fost scrise recent) şi, iată proza, doar că rezultatul nu intră nicicum în literatură, fiindcă, pentru ceva atât de penibil, încă nu există un gen literar consacrat. Nu-l cunosc pe autor. Cu toate că ridicolul filelor sale este decelabil încă de la început, i-am citit totuşi cartea, nu pentru că m-ar fi interesat personajul, ci în speranţa că, prin intermediul ei, voi afla mai multe amănunte din viaţa culturală braşoveană din acea perioadă. Acum regret timpul pierdut cu lectura, timp ce ar fi putut fi utilizat cu mult mai eficient în orice altă activitate. Dar, pentru că infatuarea autorului şi grotescul unor minciuni sesisabile chiar şi pentru un cititor neinformat depăşeau orice limită, am relatat câteva dintre perlele lui Ion Lupu în „Oameni mici când au fost mari”, mic eseu scris în urmă cu câteva luni. Relatarea mea este, oricum, mai scurtă decât cartea sa.

Filiala Braşov a Uniunii Scriitorilor are prin forţa împrejurărilor o puternică garnitură de „foşti”. Acum, cu asemenea premiaţi, nu este de mirare că generaţia mai tânără, cu toate tentaţiile, nici nu-şi mai doreşte să se asocieze cu asemenea colegi şi se înscrie în asociaţii alternative ca „Uniunea Scriitorilor Profesionişti” şi altele asemenea.