Amorul Viselor

Amorul Viselor

I

Priviri se-avantã cãtre stele
Dar ochi de dor se-nchid;
De dupã nori frumoasa lunã,
Surade unui gand stingher:

In albul ei si-a vesniciei
Stã mandru universul,
Din pãrul negru - intunecat -
Poti sã culegi mistere.

Astfel un gand neluminat,
Si pulsul inimii ce bate -
Imprãstie tremurãtor speranta,
Parfumului in noapte.

Zãpezi topite si muguri inverziţi,
Apun mãreţ spre un trecut;
O vara creste toamna:
Spre un vãzduh nocturn

Si un delir trandafiriu,
Spre raze calde de-abajur...
Domoalã ca o zanã - luna,
Croind poteci de umbre -

Frumoasa mea-i minunea
Ce sade vesnic printre stele;
In tãinicia nopţii - rade,
Din avuţia soarelui.

Dar eu fiind sarac,
Nu am decat amorul...
Am nori involburaţi deliberanţi:
- Hai vino lunã, vino - spre furtunã.

II

Stropi de ploaie cad
Pe vãile din faţa sa.
Ce-e frumos iar se inundã,
Cu stropii limpezi de cristal;

Iar cordul ei cel pulsativ
S-a transformat prelins,
In :
-Te iubesc!.

Un sfâşiat dintr-un deşert
Se zbate-n arsele nisipuri!
Tanjind la buze de furtunã -
Din buze el se-nfruptã;

Imbrãţişaţi in ploi fecunde,
Statui in stropii ploii-lor,
De mânã se ţineau ca-prin-magie:
Furtuna fãrã nori, deşertul fãrã soare.

Pierduţi în armonie,
Ingânaţi cicalitor de noapte,
Speriaţi de ziua ce aduce
Boarea acrã: - Trebuie sã Plec!

Iar ziua ce urma sã vinã,
Topit-a lanţurile ce-i lega;
Cãci vrãjitoarea rea nu-i noaptea,
Ci ziua - de Duminicã, -

N-am pace, intrebându-mã:
- Cine te va învãluii în roşul trandafirilor?
Rãspuns primind a doua zi:
- Mãtasea.

III

Din vorbe înceţoşate
Luna rãsare din furtunã,
Topind mãtasea în:
- Iubire

Deşertul noaptea este rece,
S-a transformat în lup feroce;
Iar luna se retrage dupã nori,
In plagiat : - Eşti atât de dulce...

"Trenuri prin halta pustie vin,
Trenuri prin halta pustie pleacã;
Parcurile toamnei se leagãnã usor,
In balansoarele lumii - indiferente"

Luna rãsare iar si iar
In noaptea adormita!
Lupul prinde contur,
De tânãr-visãtor.

Luna,
O formã de vis;
- Intr-un vis este nevoie de doi:
Un vis şi Un visãtor.

.
.
.
.

.
.
.
.

IV

Pe frunze veştede
Stau visele desculţe;
Pãdurea-i adormitã
Sub trilul viselor;

Pârâul şuşoteste fin
Bârfind coroanele de fagi;
Barfind si-a sale frunze
Pãdurea-i amorţitã, sub vraja viselor.

Pârâul şuşoteste fin
Bârfind chiar visele-ascunse,
De soare şi de nori.
.

Pãdurea-i un complot
Pãdurea e magie,
In preajmã totu-i împietrit
De dragoste şi vise.

.
.
.
.

O frunzã-i astazi
Amintirea...
Dar adevãrul scris!
Este iubirea.

Iubirea ieri era un dans,
Iar astãzi s-a prelins...
In chin.

V

E chin al meu amor,
Dacã o clipã nu visez -
Lumina zilei când apare
Mã sfarm în lungul infinit.

Pe lângã malul apei scriu;
Apa din rau alunecã duios,
Valsând cu-a-mele gânduri
Spre alte zãri vãrsate-n mare.

Vântul mãret suflã-n salcâm
Imbold de bine ca sã-mi dea;
Privesc mirat de sub salcâm
Cãci graiu' lui scuturã frunze.

Raze auri se mângaie cu apa
Nãscând mãreţe vise şi palate;
O luna plina-i felinar de noapte
Lucind zadarnic fara de viatã.

.
.
.
.

- Sunt vinovat, iubirea mea...
Cãci eu fiind lucid,
Am indraznit sã te iubesc!
Si azi nu vreau decat: - Sã mor.

Iar tu! mai vrei al meu cuvânt
Sã-ţi fie mângâiere?
Cuvintele-mi sunt retezate
De luciul tãu perfid.

VI

Luna rãsare iar şi iar!
În noaptea adormitã,
Ea lumineazã drumul
Ce-aşteaptã zorii zilei;

Lumina ei din noapte
Mã cumpãrã, mã vinde,
Mã sfarmã şi m-adunã
Cu plânset şi suspine.

Mãrgele triste cresc din zile
Când pãtura de nori s-aşterne;
O luna plinã se prefirã,
Sub ochii mei topiţi de dor.

Fiori de dragoste se plimbã
Prin noaptea mohorâtã;
O alta curge lin,
Sub ochii mei de cearã.

Luna rãsare iar şi iar!
Singurãtatea unei strãzi alintã;
Cu luciul ei de sub picior,
Nu sursurã o şoaptã;

Cu luciul ei nepieritor -
Priveşte umbra moartã.
Nimicul meu lugubru
Se plimbã printre stele,

Iar luciul ei tremurãtor
Hoţeşte mã pândeşte;
Pe la ferestre singure,
Adulmecã nimicul.

VII

Trec nopţi cu lunã plinã
Tãcute ca şi mine,
Trec vise printre stele
Tãcute sunt şi ele.

Ca un drumeţ din noapte
Ce cautã lumina -
Privirea mea se-ndreaptã
Spre rotunjimea zâmbetului ei;

Astfel amorul meu stã strajã
În fiecare searã:
Pãzind întregul cer şi-a lui mister,
Pãzind fãcliile de lunã!

Pãzind chiar rãsãritul
Ce încã n-a sosit -
Tristeţea-mi bate gândul
Cu vocea ei, care s-a dus...

Si toamna-mi cântã-n geam
Cu ploaia frunzelor ce cad;
Cãci a trecut un an,
Dintr-un amor de vis...

Un martor vesel al iubirii
Mai poate fi vazut pe cer;
Atât a mai rãmas,
Dintr-un amor pustiu;

Viori şi strune de dureri
Strãpung fiorãtoarele nimicuri;
Alunecate-n alte zãri,
Vor plânge adesea nepãtruns!