HÂRTIA DE O SUTĂ


- Maria?
- Da mămico!
- Incalţă-te şi fugi să iei o pâine şi o legătură de mărar ca să termin mâncarea.
- Da mamico, imediat.
- Uite, ai aici cinci lei, vezi ai grija de rest……
- Da mamico!
- Si ai grija sa nu te uite Dumnezeu pe undeva, uitandu-te la vitrine…..
- Nu, nu…..vin imediat…..
- Hai, repede, ca intr-o ora trebuie sa plec…….
Inchise usa in urma fetei. Copii erau cuminti dar si ea era singura. Nu putea sa tina loc si de tata si de mama, asa ca prefera sa-I tina din scurt. Mai bine o bataie buna decat cine stie ce belele.
- Sarut mana tanti Aneta.
- A, buna Mariuca. Unde te duci?
- M-a trimis mama la complex sa iau o paine si marar.
- Pot sa te rog si eu ceva?
- Da tanti?
- Vrei sa-mi iei si mie niste cartofi si paine? Poti?
- Da tanti.
- Stai sa-ti aduc bani si o sacosa.
Vecina lasa matura sprijinita de perete si intra in casa. Se intoarse imediat.
- Uite sacosa, uite si banii. Trei kile de cartofi, o paine alba si ziarul. Crezi ca poti sau e prea mult?
- Pot. Pot.
- Bine, uite, ai aici doi lei pentru tine. Sa-ti iei bomboane.
- Da sti ca nu pot sa-i iau, tanti Aneta. Doar ti-am spus ca mamica nu ne voie sa luam nimic de la nimeni……sa nu zica lumea ca suntem……milogi……
- Mariuca, mama, da nu trebuie sa stie nimeni. Daca eu vreau sa-ti dau pentru ca ma ajuti, crezi ca e rau?
- Nu stiu ce sa zic, nu cred.
- Pai vezi? Hai ia-i, iti iei tu ceva de ei.
Ochii nevinovati clipira des, cautand raspunsuri care nu veneau. Cobora scarile, indreptandu-si rochita veche privindu-si pantofii scalciati. Isi indrepta bretonul pandind zambitoare zborul curmat al randunelelor. De cate ori nu visase ca are aripi in loc de maini si ca poate zbura si ea. Fara griji, uitand de fata mai mereu incruntata si de glasul obosit si certaret al mamei cand se intorcea de la servici: Maria fa aia, du-te acolo, ai grija de Ionut, vezi ce face Doru, nu deschide usa cand sunt eu la servici, ai grija de ei sa stea in strada, si cate si mai cate porunci. De cand a plecat taticu, mamica e tot suparata si parca nici in voie nu-I mai intri. De ce oare? Tanti Florica s-a scapat odata si a zis ca din cauza noastra a plecat taticu, ca cica de ce gemeni, da eu nu cred. Ca doar nu l-am suparat niciodata. Eh, treburi de oameni mari.
- Ei, tu gospodina mica, ia spune ce vrei?
- Doua paini va rog.
- Lua de jos sacosa cu cartofi, cele doua paini, mararul si ziarul. Mai starui putin in fata chioscului de ziare, cautand cu ochi lacomi.
- Nu va suparati, cat costa revista Arici-Pogonici?
- Numai doi lei, fata frumoasa. Da cati ani tu?
- Am noua ani tanti. Se gandi putin apoi intinse cei doi lei si lua revista stracurand-o in san.
Plasa ii tragea trupul slabut, dar ce mai conta, avea revista. Era a ei, a lor adica. De cate ori nu venise Ileana cu reviste la scoala si le citise pe ascuns, bagata toata in banca, fara sa-i arate macar pozele. De multe ori ajungea sa creada ca revista are acelasi gust ca si turta dulce ori cine stie ce alta bunatate, intr-atat se uita cu ochi jinduitrori. Acum in sfarsit aveau si ei revista lor. Dupa ce va pleca mama la servici se va uita pe ea cu Ionut si cu Dinu, le va citi toate povestile si toate poeziile, de cate ori vor dori. Oh, in sfarsit, aveau revista. Era fericita. Simtea ca dintre paginile ei pleaca o caldura si un ceva…..care o ameteau. Intra in scara, urca un etaj si suna.
- Am venit tanti Aneta.
- Sa traiesi maica si multumesc.
- Sarut mana.
Lua mararul si painea, mai mangie odata revista in timp ce urca scarile apoi suna.
- Ce-ai facut atata? Unde ai stat? Ti-am spus sa te grabesti ca trebuie sa plec……
- Am….
Intinse painea si legatura de marar iar un colt buclucas se ivi de sub rochita. Ochii mamei fixara coltul neascultator, aducator de …..
- Ce-I acolo?
- Am….
- N-auzi?
Si mana mamei se opri chiar deasupra lui tragand revista afara.
- Ce-I cu asta? De unde o ai? De unde ai avut bani? Maria, n-auzi? De unde ai avut banii?
- Tanti….
- Poftim? Ce tanti…..ai furat-o?
- Nu. Nu mamico. N-am furat.
- Mai si minti. Profiti de faptul ca nu mai numar totdeauna restul si furi.
Mana Mariei se intinse lasand sa se vada monedele mici si saracacioase.
- Pai da. Ca doar n-oi fi proasta sa furi astazi. Mai bine iti tai mainile decat sa te prind ca furi. Vino incoace!
Ochii mamei scaparau, buzele ii tremurau si pete rosii se lateau, acoperindu-I fata. Lua nuiaua din spatele usi si se intoarse.
- Intinde palmele!
Nuiaua vajai apoi plescai lipindu-se cu placere parca in palma mica si nevinovata. Urma un plescait care starni un potop de lacrimi. Cealalta! Si cealalta! Alt si alt si alt plescait facura ca palmele sa se umple de spuma trandafirie, nevinovata. Lacrimile curgeau, rascolind sughituri.
- Nenorocito! Sa stii ca eu n-am nevoie in casa de hoti si mincinosi. Mai bine te omor cu mana mea decat sa rada lumea de mine sa ma arate cu degetul pe strada…..ai inteles? Poftim revista!
Mainile inca tremurande, rupsera revista in farame mici, mici ca insasi lacrimile ce izvorau necontenit din ochii nevinovati si plini de mirare, innodandu-se in barba.
- Acum du-te in casa si fa-ti lectiile. Azi eşti pedepsita si n-ai voie sa mananci. Ai auzit? Raspunde? Ai auzit?
- Da…da mamico. Am auzit……
- Termina tu mancarea ca nu mai am timp de ea, si ai grija de baieti, nu-I lasa pe strada pana noaptea tarziu, ii speli, le dai de mancare si va culcati.
- Da mamico.
- Si nu care cumva sa gasesc toata casa vraiste, ca nu mai pot sa fac ordine dupa voi….toata ziua…..astazi stau mai mult, doua ture si vin abia dimineata….ai de grija….
Lacrimile se svantau in causul palmelor incinse iar ochii urmareau miscarile repezite ale mamei care se imbraca. Dupa ce iesi si inchise usa, se indrepta spre camera lor. Deschise ghiozdanul, dar atingerea cartilor ii starni noi dureri. Degetele se chinuiau sa stranga tocul pantru a nu tremura scrisul. Lacrimile faceau ca literele sa para mici si indepartate. Termina de scris si incepu sa citeasca lectie dupa lectie. Cand termina de invatat, mai rasfoi putin cartea dupa care privirile ii plutira pe intinsul cerului. Lasa ochi in jos cautandu-si prietena, turturica cu stea in piept. Mereu venea sa-si primeasca portia de firimituri. Si daca nu gasea nimic ciocanea cu ciocul in tabla pervazului. Da acum nu era. Probabil plecase. Nici nu stia daca vine de foame sau doar ca sa-I faca ei o bucurie. Poate ca turturica stia sau simtea ca Maria o iubeste. Numai pe ea n-o iubea nimeni. Asa credea. Isi aduse aminte de revista cea frumoasa. O simtise lipita de piele si atingerea ei ii dadea fiori. Acum ii parea rau ca luase bani de la tanti Aneta. De ce oare nu putuse sa-I spuna mamei ca ea nu-I hoata? Ca nu furase! Ca n-ar fi vrut sa fie suparata. Ii parea rau ca o suparase. Era si asa suparata. Dupa plecarea tatalui n-o mai vazuse vesela. Mereu suparata, mereu socotind, fiecare banut. De multe ori nici stia daca si cand mananca. De acea incerca sa faca tot ca sa n-o mai vada suparata. Ce ar fi putut face mai mult? Intotdeauna invatase si luase numai note de zece, pentru ea, pentru mamica ei, sa-I aduca o bucurie. Sa nu-I fie rusine mamichi cu ea. Da azi o suparase tare. Incepu iar sa citeasca uitand putin de usturimea din palme. Cand termina de invatat, isi pregatri ghiozdanul, isi aranja lucrusoarele si isi cremui pantofii, facandu-I apoi sa luceasca. Le pregati si baietilor sortuletele si pantofii de gradinita. Cand se facu saptea seara, iesi din casa, incuie usa si pleca dupa ei. Ii gasi rascolind un musuroi, impreuna cu ceilalti copii. Ii lua in casa facandu-se ca nu aude scancetele lor. Ii spala, le dadu sa manance, uitandu-se cu jind in farfuriile lor dupa care ii lua si se suira in pat. Incepu apoi sa le spuna povesti, pana adormira. Somnul ii pecetlui pleoapele fara a mai avea puterea sa stinga lumina.

x x x