O zi de toamna

Sa fii ramas din tainicul tablou de toamna dat uitarii,
Doar doua reci, banale, triste si straine manechine ?
Ce nu stiu nici sa rada, sa planga si nici sa suspine
Si nu cunosc ce crud raneste acea clipa a plecarii.
Cu dor, pe-acelasi drum revin neincetat,
Taria clipei ma prinde-n dulcea-i stransoare.
M-atrage mereu spre tine a toamne-i valtoare
Si cu-al ei dar, ma mangaie ca pe-un copil rasfatat.
Asa cum prin moarte frunze razbat branduse viorii,
Imbracandu-mi privirea in eleganta haina-ncantarii,
Doar clipele iubirii pentru tine imi raman vii,
Si tainicul tablou de toamna ce l-ai dat uitarii.