Ghitu

Unul din primele spectre despre care imi pot aduce aminte este un prieten al parintilor mei, nea Ghita sau Ghitu. Era cel ce-mi dezlega sireturile la papuci in copilarie, hlizindu-se impreuna cu mine. Prototipul jucausului, Ghitu cel desirat, cu urechile clapauge. Ghitu cel fost alcoolic, cel mucalit cu privire trista. Era vecin cu noi, se mutase cam in acelasi timp cu nasterea mea. I-a ajutat pe ai mei la botez, facand scaune, mese, era un tamplar priceput. Avea la vreo 35 de ani, o nevasta frumoasa mai tanara, pe care o venera si nu iesea din cuvantul ei. Ce-mi aduc si acum aminte de el ii sunt urechile mari si blegi si degetele lungi, subtiri dar puternice. Un lucru de care-mi aduc aminte cu placere e ca se juca nespus de mult cu mine, aveam uneori impresia ca doar pentru mine venea la noi acasa. Eram atat de mic atunci, nu-mi pot aminti varsta. Cred ca eram la vreo 3, 4 ani... poate 5. Ghitu isi facea cunoscuta intentia de a ne vizita prin batai puternice in poarta de metal. Pareau batai furioase, disperate. Cand i se deschidea in sfarsit poarta Ghitu se ivea indaratul unui zambet larg. Ceva intre blajin si nestiutor, parea de pe alta lume. Pe atunci nu mai bea. "M-a pus nevasta la uscat", zicea el sagalnic, si imi desfacea repede sireturile. Eu ma prefaceam ca ma supar. El radea incet.

Eram eu mic, dar eram obisnuit cu jocurile sociale, cu trucurile pe care le practicau adultii. Eram tot timpul prezent la discutii intre oameni mari. Eram pe undeva pe sub masa, ma jucam, ma ascundeam, ascultam. A venit intr-o seara ploioasa Ghitu la noi, precedata de obisnuitele batai in poarta. Imi aduc aminte ca era duminica, aveam prajitura, parintii discutau incet de-ale lor, eu ma jucam sub masa. Ai mei erau vadit nemultumiti, se gandeau daca sa deschida sau nu. Isi doreau doar o seara linistita in familie, fara vizitatori, fara intrusi. Bataile se inteteau. In cele din urma s-a dus tata sa deschida poarta.

Cand a intrat Ghitu plouat, cu apa picurandu-i de pe urechile mari si pleostite, am avut o senzatie de bucurie amestecata cu teama si rusine. Imi era rusine pentru ca stiam ca mama era nervoasa. Nu stiu de ce imi era si teama, poate de faptul ca presimteam ca Ghitu se va simti umilit de raceala mamei mele. Eu eram in continuare sub masa, scosesem doar capul privind curios spre Ghitu care se asezase pe scaun. Mama il ignora complet, facandu-si de lucru printre oale, in timp ce tata se misca domol incoace si-ncolo fara sa para ca stie ce vrea sa faca. Au trecut minute intregi fara cei trei sa scoata un cuvant. Ghitu isi facea de lucru cu mine, mi-a ascuns o jucarie pe care eu o ceream pe un ton prefacut plangacios inapoi. Imi jucam rolul iar Ghitu ma privea blajin, ascunzand jucaria ba in mana stanga ba in dreapta.
-Am venit sa va spun, ca nevasta-mea o sa-mi faca un copil, rupse Ghitu tacerea lasandu-mi jucaria sa cada pe jos, abandonand jocul nostru de pana atunci.

Parintii mei l-au privit brusc, ambii uimiti, incordati, in tacere, simteam ca eram martorul unei situatii extrem de tensionate. Tatal meu si-a revenit primul si baguia ceva cuvinte de felicitare in timp ce Ghitu dadea din cap a multumire, cu un zambet larg si ochii umezi. Mama si-a indulcit si ea atitudinea si a luat loc langa el, incepand sa povesteasca despre sarcina, despre nevasta, punea intrebari la care Ghitu nu raspundea decat cu zambetul sau parca mai larg, cu ochii parca tot mai sticlosi. Parea fericit, dar ramanea tacut.
-E minunea lui Dumnezeu, spuse el brusc ridicandu-se sa plece. Doar nevasta-mea si Cel de sus stiu cate nopti am petrecut eu in genunchi, in rugaciune, pentru copilul asta! Dumnezeu mi l-a adus, spuse el cu vocea inecata in lacrimi. Mai imi aduc aminte ca m-a sarutat pe frunte, lasandu-si cateva lacrimi in parul meu de copil, si iesi din casa cu tatal meu in urma sa. Se auzeau de afara hohotele sale de plans amestecate cu sunetul ploii care batea ritmat in geam. Maica-mea m-a trimis fara alte cuvinte direct la somn, eu am adormit linistit, visand cu ingeri si cu prunci mici.

Primele doua saptamani nu m-am mirat ca nu-l mai vad pe Ghitu. Ceva mai tarziu, fiind sub masa, ma jucam ca de obicei tragand cu urechea la ce barfeau cei mari. Era o vecina batrana care povestea cu ai mei. Am ciulit urechile cand am auzit de Ghitu. Atunci am aflat ce se intamplase in seara aceea ploioasa cand Ghitu a aparut la noi cu batai napraznice in usa si urechile plouate. Zicea batrana ca Ghitu, plecand acasa de la noi s-a asezat direct in bucatarie fara sa zica nevestei nimic si s-a reapucat de baut. Avea el o sticla de tuica pastrata pentru a-si incerca vointa, adica fara sa se atinga de ea de cel putin cinci ani de cand se lasase de alcool. A baut intreaga sticla singur in timp ce nevasta-sa s-a dus la culcare. I-a zis ca sarbatoreste. Dupa cateva ore nevasta-sa s-a trezit speriata de niste strigate ca de animal, zicea ea. S-a dus in bucatarie si acolo era Ghitu care o privea cu ochii tulburi de bautura. A zis ea ca prima lovitura cu pumnul nu a simtit-o, decat ca a cazut pe jos. Dup-aia Ghitu s-a apucat sa-i dea cu picioarele in cap, si dadea ca-ntr-un animal nu alta. Cand a venit ea, vecina cu barbatu-so auzind larma, femeia era pe jos cu sangele curgand siroaie din urechi si dintre picioare. Ghitu nu mai era in casa. Au chemat salvarea, femeia a ajuns la spital pana acuma. A pierdut copilul. Ghitu a disparut din sat, nu se stie unde. Nu am mai auzit de el.

Am pastrat multi ani imaginea aceea cu femeia pe jos in bucatarie cu sangele curgandu-i din urechi. Nu am mai vazut sa-i curga cuiva sange din urechi. Am si visat cu asta. Peste inca cativa ani, amintindu-mi de Ghitu am intrebat-o pe maica-mea ce s-a intamplat atunci de fapt. Ea s-a mirat putin ca imi mai amintesc de asa ceva, si mi-a explicat ca Ghitu cu nevasta-sa au tot incercat sa faca copii, si nereusind s-au dus la doctor. Acolo au aflat ca el, Ghitu, era complet steril. Am plans atunci.