I-am promis copilului ciorapii galbeni.A scos un icnet de bucurie si ochii imensi i-au devenit umezi.Sopti: “ Am 10 ani si sunt nemuritor “.
Vanzatoarea mi-a dat ultima pereche de ciorapi galbeni.” Sunt cam rupti “-mi-a zis-”cateva fire vor fi de ajuns.”I-am multumit si am plecat acasa cu un copil-titirez in urma.Magazinul era departe asa ca pe drum m-a prins noaptea.Suparat pe copilul care tot tragea de mine,i-am strigat : “Esti groaznic! Ia-ti mainile de pe mine! “Si-a retras mainile incet si m-a privit ca un caine lovit peste bot.Am mers in continuare,insotit de topaielile iritant de vii ale copilului.Casa mica se vedea in apropiere iar pe buturuga din fata stateau de vorba doua umbre.
Eram nervos.Pierdusem o intreaga zi pentru niste ciorapi rupti .
Am intrat pe usa din lemn,izbind-o apoi cu piciorul.Vazusem ca nazbatia ramasese afara,dar nu mi-a pasat.” Ia-ti porcariile de ciorapi! “m-am rastit si i-am aruncat carpele pe fereastra .S-a aplecat,le-a ridicat si umbrele il asezara usor pe buturuga.Fiecare apuca un ciorap si dunga rosie a unui zambet le aparu pe fata rotunda.
Copilul dadea fericit din picioare si isi unea palmele micute,fara sa faca zgomot,cu vantul invartindu-i-se aiurea prin par.
Am inchis usa cu cheia,am tras obloanele si acum privesc pe gaura cheii.
Una din umbre scoate din locul unde se afla,probabil, stomacul,o bucata subtire de metal ce stralucea ciudat de tare.Cealalta umbra a inceput sa smulga iarba de pe marginea drumului,impletind-o intr-un fir lung de ata verde.Copilul se urca pe buturuga in picioarele goale si incepe sa traga de un lucru pe care imi era imposibil sa-l vad.Dupa ce trage zdravan,copilul are in mana o bucata de noapte si lasa vantul sa croiasca o stea in locul gaurii aparute.
O umbra ia peticul si-ncepe sa coasa ciorapul cu acul de argint si ata de iarba.Mai au putin si termina.Copilul se invarte nelinistit in cerc.Vantul ma impunge ,visator,in ochi.Nu-l mai vazusem de mult.
Gata.Umbrele ii inmaneaza copilului,ce astepta cu bratele intinse,ciorapii galbeni.Ii strange in brate.Da sa se incalte.Cu cat isi tragea mai tare ciorapii in picioare,cu atat umbrele se micsorau si intregul copil devenea.Ciorapii au intrat cu
totul.
Eu nu mai vad vantul.Vad ciorapii galbeni pe o pereche de picioare.Rad.O zbughesc in casuta mea,intru in camera cu miros de pin si asez intr-o ladita acul furat din luna,ata de iarba si o bucatica de noapte pentru peticit hauri.
Deschid ferestrele si-i promit soarelui ca n-o sa-l mai hulesc.Inima-mi bate ciudat,se-ncolaceste intr-un dans nebun cu nervii si venele prin care curg culori tamaduitoare,sufletul se freaca fericit la ochi,nevenindu-i sa creada.
Un talmes-balmes de senzatii,o scanteie vesela si ochii-mi joaca-n lacrimi.O explozie.Un om mare se da cu capul de peretii creierului meu.O gura mica hohoteste de ras.
Eu,cenusiul,debilul,odiosul,groaznicul,imi dau ultima suflare.Copilul rade din toata inima mea cucerita de armata galbena.
Mor.Copilul triumfa: “ Am 10 ani si sunt nemuritor! “