-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

În care unii cad în plasă, iar alţii intră în pămînt - II


de u incercare la: 08/12/2007 16:21:36
rezumat: ameteli
voteaza:
În care unii cad în plasă, iar alţii intră în pămînt - II

Încãperea în care se află dã spre o cîmpie. Dintre sute de cîmpii, una e aici, la doi paşi. Se termină aproape de fereastrã cu un început de pantã. În dreapta se zãreşte o cortinã de copaci. Dincolo de cortină sînt marile poveşti ale cîmpiei. Toate personajele sînt acolo, înăuntru, aşteptînd. Poţi bãnui cã este de fapt o lizierã, dar e o pãdure adevãratã. Ochii se rostogolesc înapoi. Începutul de pantã, aici sus, într-o oarecare siguranţă, îi convinge să rãmînă reticenţi. Cum le-ar sta rãsturnaţi în lanul de grîu care inundă cîmpia. Doi ochi verzi pe o patã galbenã. La prima vedere, ai ar vedea cerul. Plictisitor lucru. O imensitate în care se strecoară sute de puncte roşii de la căldura solară. Din ele cresc, pe nevăzute, firele subţiri de mac. Năucitoare solemnitate.
Mahmureala livrează cu hărnicie. Secvenţele alb-negru, flash-urile. Sînt nebun, zice. Culorile umplu din nou obiectele. Culoarea e cauzatã de lumină. Limpede, mult mai decît ceva mai înainte, datorită aerului. Fereastra deschisă, un vînticel, perdeaua s-a urnit cîţiva centimetri. Se gîndeşte că nu poate gãsi un rãspuns la întîmplarea asta, cu el aici. Doar gestul brusc. Sare, apoi deschide uşa. Arc. La picioare o scarã cu şase trepte. O vede bine, dar se fereşte să stea prea mult în lumină. Palmă streaşină, primul reflex după ţigările care l-au înmuiat înainte de vreme. I se pare stupid sã ştie cît este ceasul. Hotãrăşte. Nu-l intereseazã aspectul ăsta. Deloc e ceva. De-asta şi insistă să refuze.
Treptele-alea sub picioare, subţiat de emoţie. La ce naiba se poate holba atît. În faţã e ceva obişnuit. Multe puncte roşii parcă strălucesc. Alături, pãduricea care începe. Suficient de stranie. Lipsa sunetelor amplifică presiunea. Pentru Socrates pădurea înseamnă întotdeauna şi munte. S-a obişnuit să le vadă împreună. Plus un freamăt ascuns. Nu şi acum. De data asta nu e aşa. Ştiu că i s-a mai întîmplat. Primele voastre întîlniri, îmi zic. Mai ales psihozele pe care i le provocai, îmi repet. Regularitatea lor întăritoare. Incredibil cum urcasem pe locul lu’ taică-su. În locul unui mort în accident de maşină. Descoperirea primilor prieteni, cum s-ar zice. Credea că-l vor ajuta sã despartã de adolescenţă. De vîrsta ezitărilor. Ce preţios vorbea. Adînc şi atent. Serios, într-un cuvînt. Succesele şi ratãrile posibile sunt mînă-n mînă, dar nu durează mult îngemănarea. Apele se despart ele. Şuvoiul din care apare fiecare întîmplare l-a căutat permanent. Ce l-a adus aici. E urgent să. Coboară încet, se ascunde într-o umbră călîie.
Fiecare întîlnire de-a noastră, ratãrile, şi acum. Orice se poate converti. Peisajele asemănătoare cu panourile publicitare. Munţii Stîncoşi traversaţi de acei... Cowboys ai ţigãrilor Marlboro. Îl ştiu bine. Aproape Parkinson în faţa unui panou. Te-am văzut oprindu-te deseori fără vreun motiv aparent. Sincopă, atît. Cu tine, cu toţi ceilalţi prieteni, aceleaşi frici. Dar la voi nici urmã de teamă. Îmi închipui cum un creier cade în adîncul vãilor imense ale panoului. Un cunoscut de-al nostru a zis despre tine, un pelerin pe stradă. Peisajul ăla stîncos s-ar traduce în libertate. O interpretare. Ce ai tu e altceva. Cum poţi să atingi lucrurile. O ficţiune firească în jur, aşa obişnuieşti, apoi închizi cartea şi înjuri. În lungul bulevardelor, fără timpul lor dezlănţuit, fără acţiune.
Îmi povesteai deseori scăpările în natură. Pelerinaje. Cowboy-ul din tine trebuia să iasă. Neapărat. De trei ori peste cap şi gata, era un cãlugãr perfect. Şansa de a scãpa era numai a voastră. Cei pierduţi pentru-a fi răscumpăraţi. Te-am încurajat interesat. Cel puţin o sãptãmînã de tortură nestãpînitã, să mergi departe, în linişte. Să te manevrez voiam. Să te pun sub observaţie. Pe tine voiam sã construiesc personajul unei poveşti care mă chinuia. Zile-ntregi gîndisem totul. Un exerciţiu cu Raskolnikov. Îmi dăduseşi bãtaie de cap. Ca la tragerile de exerciţiu. Erai el. Perfect. Omul despre care puteam sã scriu. Cel mai uşor de descris. O carte serioasã distruge toate prejudecăţile. O uşurinţã extremă învăluie cărţile excepţionale, aşa cum şi eu plănuiam să fac. Eu şi mîinile mele construiam, construiam. În cele din urmã hotãrîsem sã sfîrşesc neputinţele. El şi eu, afară din imaginaţia pură. Să scriu doar ce acceptă să facă, fără a şti că nici vorbă de libertate. M-am pomenit tãind, decupînd. Deveneam contradictoriu, iar el, un om logic – nu era tocmai bine. Ultima întîmplare e chiar asta. Închide cercul încercãrilor mele de a-l transforma. Aş putea spune că e un om de hîrtie.
Uite-l. Laterala vagonului auto, chiar acolo. Treptele îi sprijină corpul ieşit din conul umbros. Încã, mut de uimire, tocmai descoperă. Şi individul care umblă într-unul din cei peste douãzeci stupi aranjaţi precum cubuleţele de zahãr pe o farfurioarã. Porţelan verde, de calitate, poţi să spui. Socrates face repede legăturile. Un zbor prin coroanele haotice e un zbor. Salcîmi, un roi de albine. Bîzîitul. Iritarea. Totul este explicabil. Şi chibzuie, o treabă învăţată. Începutul aproximativ, apoi clãtinarea capului. Îşi aminteşte iar curviştina roşcatã. Apoi. Mîna dreaptă se leagãnă şi vorbeşte. Bunã dimineaţa.
I se pare grozav. Existã o pereche de urechi, chiar aici, aproape, pentru ceea ce abia îngăimase. Tipul cu farfurioare, printre stupi, este auditoriul pentru care tuşeşte. Îşi drege iar vocea. Repetã cele douã cuvinte strãin de felul de a fi al dimineţii. Îşi închipuie ceva. Apicultorul ţine în mînã o cărticică, parc-ar fi un ghid de conversaţie, cu degetul arãtãtor vîrît între pagini. Îşi îndreaptă capul, îl evaluează pe Socrates. Momentul este cel oportun. Aproape că ţipã. Ţipă. Aloooo.
Trupul acela, cu masca pe faţă, se înclină greoi. Răspuns neprevăzut. Nu este un cosmonaut şi nu pare să se piardă cu firea. Pentru Socrates apicultorii intră în tagma nobilă a autiştilor. Fiecare mişcare are precizie şi siguranţã. Poate orice.
Socrates. Socrates. Ca fotbalistul medic, cu barbă, din selecţionata cariocas. Observă. Mare atenţie. Apoi gestul următor. Suveranul mierii are graţia unui floretist. Îşi scoate masca de pe faţã şi răspunde. Te-ai trezit... La naiba. Nu vrei şi tu. Miere. Ncoa’. Fă nişte paşi.
Roiul dansează idiot. Copacii stau la locul lor, urechile-i zbîrnîie din nou. Îşi aminteşte. Ţiganul nopţii trecute îi oferise de vreo cinci, şase ori una dintre fetele pe care le ţinea la etajul în care colcăiau cîteva familii duhnitoare. Mierea. Un produs rezumat cu acelaşi cuvînt, aproape aceleaşi litere. Apicultorul zîmbeşte, înaripatele se urnesc. Marea galbenă şi insulele roşii fuge sub paşii lui. E ceva teribil în mijloc. Şuvoiul bîzîitor se-neacă într-o depărtare tot mai puţin vizibilă. În aerul dimineţii. Socrates uită repede, dar îşi aminteşte peste zi. Chiar şi mirosul greu al încãperii de peste noapte. Abia de-l surprinde în memorie.
Îl strãbate un flux. Corpul îşi regãseşte locul în mîna dreaptã. Se concentrează în palma deschisã. Se întinde, înainte, iar picioarele încep şi ele. Aceeaşi direcţie. Şi crede cã este o pãpuşã, dirijată de miile de albine. Cuvintele, mişcãrile urmãresc ceva foarte clar. Mîna floretistului imitã. Numele se întîlnesc în aer, silabă după silabă, pe aceeaşi dreaptă. Socrates. Dudu.
Ştie. Trebuie sã fie un neghiob sã refuze. Se-ntreba, sã se lase învãluit de licoare. Cuvintele apicultorului, puţine, dar generoase. Ba chiar curtoazia, aşa e Dudu. Ar trebui să zică ceva. O duşcã. Ce să spună.
Cum sã refuze o duşcă. Afrodisiacul, ameţela, oboseala. Gata bătrîne. Preia butelcuţa de la Dudu şi aratã-te aşa cum eşti. Bãuse suficient pînã atunci, dar nu poţi refuza oricum. Dacă n-ai un refuz potrivit la îndemînă. Un gest matur pentru o anumită vîrstă. Cît sã se mai sinchisească în vorbe. Fără incontrolabile, mai bine. Orice lucru acceptă o indiferenţă specifică. Îi vine în minte formula asta. Mi-a repetat-o de douãzeci de ori, cel puţin. Socrates e un obsedat. Era cotorul unui roman zărit între cãrţile mele, cam aşa, Un tango al memoriei. Apoi comentase, şi zic şi-acum că nu exagerase deloc. Reuşea sã-şi aminteascã frînturi, noaptea abia scursă. Reuşea să tolereze chiar şi zborul de dimineaţă. Albine tîmpite. Urăşte vietăţile, de la lighioane pînă la insecte şi viermi. E iubitor de mitologie, asta e altceva. Iar acum trebuie să-i însãilez povestea asta ciudată. Bucată cu bucată, petice.
Pe ce mizează Socrates răspunzîndu-i lui Dudu. Cuvintele apicultorului cad ca la poker. Nu e uşor să repovestesc. Să refac scurgerea. Ziua pare mierea manipulată de Dudu, care îi comandă firesc. Dezbracã-te. Şi nu pune întrebãri. Lui Socrates i se încleşteazã totul. Sticla cu gin e proprietatea mîinii lui.
Cunosc foarte bine cuvintele. Chiar pe-astea. Foarte, foarte bine. Le-am auzit şi eu prima datã. Habar n-aveam cã întîmplãrile aveau sã se lege. Cînd vizitasem şi eu bordelul erau despãrţite de intervale de timp, mari. Urechea mea era o falezã. Rãdãcina auzului. Silabele de miere se estompau dinspre din gura ţigãncii spre punctul sensibil al auzului meu. De-atîtea ori le-am ascultat, dezbracă-te. Cuvintele astea topisesc memoria. Poate şi emoţia. La primele Dezbracã-te, Giorgiana, fără întrebãri, a început. Eu am privit cuminte, copil.
Gior şi gi şi a şi na. Mă bruiau cînd treceam pe strada aia. Se prelungeau din camerã, telescopic. Apoi se rãtãceau pe vîrful unei lãnci invizibile. Încă vreo trei alte camere. Numai ţigãnci lungite şi pregătite. Trup de femeie înghesuind trup de copil. Apoi, un sfîrşit întunecos. În stînga, o carpetă de succes, dar pentru ce camere. Se întrevedea şi Giorgiana, din întuneric. Pe moment îmi pãruse rãu. N-o trezisem. Îmi plãtisem oricum plãcerea. Trebuia sã mã-nţeleagã. Erau nişte bani. Dupã o orã coboram. Un etaj ritual. Giorgianei îi trecuse somnul. Treptele erau înguste, carnea ei invadată de întuneric. N-aveam sã mai constat nimic.

comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (1):


esteu, - de Intruder la: 10/12/2007 14:16:40
n-am inteles nimic pentru ca eu n-am fost acolo.
...dar mi-a placut, a fost ca si cum as fi vazut din tren multe case cu ferestrele luminate.
#264366 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...