individualism de moda noua

Individualismul este o realitate. Nu stiu daca de moda veche sau noua. Nici nu cred ca asta ar avea mare importanta. Fara a face altceva decat o filozofie de doi lei, o sa spun, dupa ce au spus-o altii mult mai bine inaintea mea, ca ontologic suntem singuri, desi traim in societate. Intr-un fel mai mult sau mai putin marcat, toti suntem egocentrici. Poate singurele relatii care scapa de sub imperiul egoismului sunt cele parentale si cele de dragoste si nici acestea la modul absolut. Urmatoarea treapta ar fi cea a prieteniei, a comuniunii de idei, comportamente si actiuni. Toate celelalte relatii sunt conjuncturale sau interesate ( nu neaparat la modul negativ, deoarece exista nenumarate interese comune pozitive).
Poate ca in ultimele decenii cercetatorii din domeniile socio-umanului au acordat o mai mare importanta problemei, vazand in individualism un pericol de alienare a omului si, prin urmare, de dezintegrare a societatilor de toate tipurile. Intr-o lume in care individul este agresat de tot felul de stresuri, acesta tinde sa se "puna la adapost", retragandu-se in propria carapace/familie. Si aceiasi cercetatori cauta solutii de "dezindividualizare", de "socializare", la toate nivelele.
Evident ca individualismul ne marcheaza viata, pe a noastra si pe a celor din jurul nostru, ca vrem s-o admitem sau nu. In proportii diferite, in functie de "datul" si de "dobanditul" fiecaruia dintre noi.
Ne place sa ne credem generosi, deschisi spre ceilalti, gata de sacrificii etc. etc. Cel mai bine ar fi sa fim onesti cu noi insine in primul rand si sa privim adanc in noi spre a vedea tristul adevar gol-golut.

Faina idee ai avut, Nisule. Prilej de introspectie. Cel putin pentru mine.
Multumesc.

este un exemplu trist cand vine vorba de indvidualism.

din pacate, nu este ceva innascut ci dobandit, preconditionat.

din observatiile mele, pana si societatile colective-ca romania- schimba macazul si se indreapta spre aceeasi concluzie nefericita: ne-am nascut singuri, murim singuri, fiecare cu interesu' propriu.la naiba cu tot restul!

in curand, in loc sa cumparam un batran daca nu avem unul, o sa ne dam batranii pe de-a moca pe la casele de batrani, cum fac americanii. din motive economice, dar mai ales din insensibilitate.

desi sunt de acord cu alex andra, ca suntem egocentrici cu totii- datorita faptului ca "eul meul" este singura constanta in viata fiecaruia; traim cu noi insine, trebuie sa ne obisnuim si sa ne adaptam, sa supravietuim noi in primul rand,etc...in acelasi timp vad consecintele acestui indiviadualism: produce oameni goli, fara sens, care traiesc o vitta bella aparent.

tot oamenii astia papa pastile-pt ca sunt stresati, sau un pic deprimati-

cand de fapt sunt singuri cuc ( oricat de bogata le-ar fi viata sociala), si nu inteleg ca uneori pentru a simti viata in toata frumusetea ei, trebuie sa iesi din balonul de confort, sa faci un pas in fata spre altcineva si sa devii vulnerabil,sa dai, sa pierzi, sa te-nneci in preaplinul unui alt suflet.

experienta umana este atat de universala incat mi se pare ridicol cum suntem atat de orbi la toate itele ce ne conecteaza unii de altii...

dupa mine individualismul este o boala moderna.

asemanatoare nesimtirii.

foarte usor vindecabila.

Hofstede a plecat la drum cu teoria lui pentru a vedea in cata masura cele 5 dimensiuni culturale definite de el se exprima diferit de la cultura la cultura…departe de a fi cercetare de dragul cercetarii, el a furnizat un set de informatii extrem de util pentru business-urile care isi doresc sa cucereasca cu succes noi teritorii…Orientarea catre comportamentul oamenilor in structuri organizationale este, deci, cea care prevaleaza…

De relativ curand, a fost si Romania inclusa in randul tarilor pentru care au fost studiate cele 5 dimensiuni. Unele rezultate au fost, pentru mine, surprinzatoare…

Dar aici e vorba numai despre individualism. Noi romanii, zic ei, am fi (laolalta cu alte popoare balcanice), niste "colectivisti" (in opozitie, sic ! cu "individualistii" de la care tot importam tot felul de sisteme manageriale). Pe de alta parte, predictia pe termen lung este ca ne vom deplasa usor, usor catre "individualism". Pe langa explicatiile legate de specificul culturilor popoarelor “agricole” vs. al celor de “vanatori” s-a avansat o intreaga teorie despre faptul ca individualismul creste direct proportional cu buna-starea (materiala).

Revenid on-topic, oare “individualismul de moda noua” nu este de fapt interpretarea pe care noi, mai degraba colectivisti, o avem expusi fiind din ce in ce mai mult la individualismul altor culturi? Este chiar de “moda noua”, sau nu suntem noi obisnuiti sa-l acceptam/ digeram? Nu as extinde (dar este o parere pur personala) individualismul asa cum il definiste Hofstede mai departe de relatia dintre individ si grupul structurat si l-as diferentia, conceptual, de “egoism” (cred, spre exemplu, ca relatia cu cel/ cea de langa este guvernata de “legi” daca nu mai complexe, macar usor diferite).

Da, ma preocupa. Incerc sa inteleg cum ma influenteaza si cum ii influenteaza pe cei din jur. Cred primul pas pentru evitarea efectelor negative, este constientizarea lor…apoi intelegerea “de ce”-urilor si acceptarea faptului ca motivatiile si comportamentele unui individ nu sunt aprioric gresite numai pentru ca nu coincid cu ale mele…Si e taaare greu :-)))

Ma bucur să te văd.

"individualismul este un curent din ce in ce mai des intalnit in moderna societate in care traim. daca pana la un moment dat el se regasea majoritar in aria profesionala, folosit intru carierism, in ultimul deceniu, individualismul de moda noua a preluat comanda si in sfera privata. "

Oricare om are o doză de individualism raportat la reperele sale.Aşa a fost de cînd lumea şi pămintul.O explicatie ar putea fi graba .Parca toata lumea alearga spre ceva,poate ceva mai bun,
dar de cele mai multe ori individualistul, uită ca drumul cel mai scurt dintre doua puncte este tot linia dreapta.Este adevărat ca tot mai des individualismul apare si in sfera privata.Sau poate am invatat noi sa-l vedem si sa-i acordam "importanta"cuvenita.Si aici intotdeuna sunt semnale de alarma.Doar trebuie bagate in seama si mai ales nu
trebuie sa cădem in greseala cuvintelor
"eu stiu ca am dreptate".Sunt multe exemple ,de la divorturi,pina la familii in care copiii si batrinii sunt izolati abandonati.O, şi mai este acel trai în doi tîrîit ani de zile ,in care fiecare este foarte singur.

"ce este un grup si care-s criteriile de integrare este greu de conturat intr-o definitie general valabila. in viata de zi cu zi ne lovim cu sau fara voia noastra de aceste grupuri. fie ca-s ele legate de latura profesionala a existentei, sau personala, grupurile sunt puncte de plecare catre sau dinspre un numitor comun. "

trecind peste multele explicatii ale diferitelor curente, aplicat la viata de zi cu zi, eu nu sunt convinsa ca integrarea stricta intr-un grup este benefica.Exista grupuri de prieteni,
dar acestea in general au deschidere,
fiecare avind relaţii colaterale.
Functioneaza de cele mai multe ori pentru ca acest tip de grup nu se bazeaza pe interese,dar in momentele cheie este foarte util.Acestea sunt grupuri de suflet care functioneaza fara a fi unse fara a cauta explicatii in teorii.
Grupurile inchise de obicei in timp s-au aratat dezastruase cu vederi foarte limitate(ma gindesc la cele de tip inchizitie,sau grupurile fasciste, teroriste)

are dreptate dar nu spune nimic :)))

eu -versus- ceilalti: exista cel putin doua unghiuri din care se poate privi problema.

e bine sau nu sa fi individualist?
-DA, atata timp cat prin asta iti afirmi individualitatea, unicitatea si existenta. eu sunt eu si nimeni altcineva. pot avea singura opinie diferita si sa am dreptate.

-NU, daca prin manifestarea individualitatii tale afectezi armonia celorlalti.

si mai conteaza si in ce ar trebui sa te integrezi. din acest punct de vedere sunt fan Harlan Ellison "Caieste/te, Arlechin!"...exista o replica celebra acolo: ... "-nu vrei sa te integrezi..
-da/mi drumul si o sa/ti integrez un pumn in gura!" =))

eu -versus- ceilalti
suna a...individualism? :-)))

e bine sau nu sa fi individualist?
Am indoieli ca se poate vorbi in termeni absoluti de "bine"/ "rau", dar daca ar fi sa incerc o formulare, as combina ce ai spus: DA. Atata vreme cat prin asta iti afirmi individualitatea, unicitatea si existenta SI nu afectezi armonia/ echilibrul/ interesul celorlalti...
In final, cred ca tine mult de liberul-arbitru...

În esenţă individualismul este în primul rând opozabil sinelui.

poti dezvolta un pic?

Desigur că pot.

ok. Great.

nu exista individualism pur, pentru ca suntem legati sine qua non, de societate.
uneori, individualismul e calea catre afirmare dar pentru afirmare, iarasi e nevoie de societate.
egoismul e varful de lance al individualismului si aseaza individul in centrul universului...de fapt, individul se aseaza singur crezand ca locul i se cuvine de jure si de facto.
individualismul aseaza individul in centrul lumii lui, creata de el pentru el.
colectivismul aseaza indivizii intr-o lume subreda, la distante egale unul de altul. ei, indivizii, se afirma in grup, pentru grup si meritul este tot al grupului (societatii).
prefer individualismul infatisat de Ayn Rand, unui colectivism de colhoz.
"civilizatia este procesul de eliberare a omului de oameni." (A.Rand)
sunt influentat de Adam Smith si de "teoria sentimentelor morale".

mi-e imposibil sa devin un Gregor Samsa din "metamorfoza" lui Kafka si nu cred ca m-as putea ridica la valoarea altruismului sau. (intelegand familia = societate)

(din greseala, am scris initial pe alta confa. am reparat si declar ca sunt dependent de colectiv. precizez ca n-am baut, decat cafea.) :))

Răspunsul e acelaşi.

Daca liberul arbitru functioneaza cum trebuie, in lupta sa pentru atingerea scopului suprem (acela de a-si construi fericirea si de a-si servi propriul interes), individul ar trebui sa serveasca in mod automat/ obligat si interesele grupului caruia ii apartine, data fiind interdependenta...

Daca individul numai se aseaza in centrul lumii LUI, creata de EL pentru EL, s-ar putea sa uite de interdependenta dintre el si grup...

Eu tot vad individualismul si egoismul ca fiind povesti usor diferite...

nu poate fi rupta de fericirea colectiva, propovaduiau Iluministii europeni, mari reformatori, cel putin in teorie, a vietii sociale. Daca puneau problema la modul cel mai serios, e ca individualismul era perceput ca fiind suficient de acut pentru a fi nociv intereselor general umane. Nu s-a schimbat mare lucru de atunci in spatiul mental al umanitatii.

Fericirea colectivă egal suma sumarium a fericirilor individuale.

poate fi rupta de fericirea individului?

sa fie o suma a fericirilor individuale. Este o interrelatie mult mai adanca, banuiesc. E, printre altele, o chestie de situare a unora in raport cu ceilalti. La modul simplist s-ar putea traduce prin proverbul "ce tie nu-ti place altuia nu face". Sau "live and let live". Si or mai fi multe altele. E tot ce-mi trece la repezeala prin cap:)

nu sunt suma proprietatilor elementelor componente.... dar depind foarte mult de acestea.
Pe de alta parte, descopar pe zi ce trece ca lucrurile sunt de fapt mult mai simple decat as fi crezut (dar asta e cumva off-topic).

Ei, na! Poi, fericire nu se egzistă. Ea e doar o noţiune convenţională prin care denumim ceva de aşa manieră încât atunci când facem conversaţie să ştim la ce facem referire.

Fericirea exista in calitate de concept. Si noi vorbim despre concepte aici. Pe de alta parte, fericirea poate fi asimilata pana la un punct si pe termen scurt cu starea de bine. Asta-i mai concreta si o poate defini fiecare in felul sau.Ideea Iluministilor era ca in principiu starea mea de bine sa nu contravina starii de bine a celorlalti. Tarand conceptele in noroiul concretului cotidian, am putea exemplifica problema la modul urmator: starea mea de bine de moment e legata strict de ascultarea manelelor, dar daca ascult prea tare, contravin starii de bine a iubitorului de Bach. (In paranteza fie spus, problema nu cred ca se poate pune si invers, pentru ca de regula iubitorul de Bach are si bun simt si nu-l va deranja pe iubitorul de manele, ascultandu-si muzica la modul individualist. Si iata cum, prin reducere la absurd, individualismul duce la fericirea colectiva:)))))) )

Si inca ceva, rationalistii astia ai secolului XVIII n-aveau nici pe departe idealismul romanticilor secolului XIX. Ei nu visau la absolut, la ideal. Cand vorbeau de fericire, o intelegeau ca pe ceva "mediocru" la indemana omului. "Fericirea" asta a lor era tangibila. Cam meschina, cam fara anvergura, dar pragmatica viziune asupra lumii, nu crezi ?

ati ajuns la fericire!
cand se va vorbi despre sex (individual sau colectiv) o sa v-ajut si eu. :))))

deci, daca individualistul e preocupat acerb de sine, atunci cum poate fi individualismul sau gradul pana la care el e integrat in grup? Respectiv daca e implicat total e totalmente individualist??! Nu se poate.
Poi daca s-a integrat in grup inseamna ca adera la obiectivele grupului care pot sa nu coincida cu ale sale. Deci?
nu pricep zau, ori is prea slow, ori is prea slow. :|

"Individualism (IDV) on the one side versus its opposite, collectivism, that is the degree to which individuals are integrated into groups."

io de-aci inteleg ca gradul pana la cre individul se implica in grup = COLECTIVISM.

imi pare bine sa vad ca subiectul propus de mine v-a atras atentia. din pacate, nu am vreme sa va raspund individual, data fiind sesiunea, asa ca am sa dau un raspuns colectiv :)

motivul pentru care am propus aceasta tema este inspaimantarea care ma apuca cand vad ignoranta generatiei Y fata de aproapele sau, gradul de ego-centrism de care da dovada colega-mi de banca (exemplu aleatoriu ales), si nonsalanta cu care fiecare dintre asa numitii individualisti se crede buricul pamantului. incotro se indreapta societatea? caci ei sunt adultii de maine?

brighty (ca strigasi dupa ajutor), se refera la gradul pana la care individul se integreaza in grup, cat se deschide, cat se implica, cat cere si cat da, cum cere si cum da, care-i sunt marjele de toleranta, cat se identifica si cat nu, cat se ajusteaza si cat nu... si asa mai departe.

... ce uita oamenii cateodata, este ca un grup poate fi format si din doua persoane doar. asta e nucleul societatii - cuplul, un grup format din doua persoane. mai departe ideea se poate extinde la restul societatii - scoala, serviciu, gradinita chiar.

anyway, subiectul este mai mult un motiv de introspectie pentru fiecare. cand a fost ultima data cand v-ati gandit la omul de langa ca la o parte din voi insiva, cand a fost ultima data cand, stand la semafor asteptand sa se faca verde, ati intors capul la stanga si ati zambit strainului de langa, intru imbucurare?

unii vor considera extrem exemplul meu, dar este? oare are cineva idee cati oameni pe lumea asta tanjesc dupa un zambet - semn de recunoastere, cati indivizi sunt incuiati intr-o solitudine impusa de individualismul colectivitatii in care-si duc traiul?

ma opresc. caci altfel as despica firul in patru pana dimineata. si nu imi permit. am avut un examen extrem de greu azi, si altele urmeaza. va las insa pe voi, sa va gasiti curajul sa intoarceti capul spre dreapta, ori stanga, si sa zambiti celui de langa, intru recunoastere...

AMENDAMENT: grupul e format şi din indiviv împreună cu PC-ul dumnealui. Caz în care individualismul e gata declanşat.