Sunt în aer de când mă ştiu. Văzduhistă

O săptămână urâtă. Cu muncă multă şi plicticoasă. Birocraţie inutilă. Nu citeşte nimeni dosarele alea nenorocite. Auditorii nu se uită decât la formă şi la procente. Iar forma se schimbă în fiecare an, ca nu cumva să stai degeaba. Sentimentul zădărniciei mă omoară.

Ninsoarea de ieri a adus o schimbare în şirul gri-elefant al zilelor din urmă. Astăzi s-a topit. Am revenit la starea de dinainte de alb.

Am dezgheţat frigiderul. Cred ca termenul de o jumătate de an trecuse cam de multişor. Am descoperit în congelator un ciolan de porc neafumat. Piftia îl paşte. Dacă era afumat, se trezea pe un pat de fasole boabe, cu piper şi foi de dafin... Ciudat destin şi pe frunzele astea înmiresmate, oscilând între cratiţă şi frunţile laureaţilor.

Romanian Piano Trio. De ce „piano”, cand de fapt e un pian, o vioara si un violoncel ? Horia Mihail, Alexandru Tomescu, Răzvan Suma. Dar ce contează ? Concertul a fost minunat. În „cerc” restrâns, aproape privat, en famille. Băieţii ăştia au studiat la Boston. Şi s-au întors acasă. Unde s-au lovit, inevitabil, de inerţia "forurilor responsabile"... cu orice ar fi. Prin urmare şi-au luat destinul în mâini, şi-au găsit un sponsor şi au pornit la drum, la propriu. Cel la care am participat esta al douăzeci şi nouălea concert din 2007. Talentaţi, entuziaşti. Fără urmă de inhibiţie. Plini de umor. În dialog cu publicul. Autoironici. Superbi. Stradivarius-ul e pe mâini bune şi deosebit de frumoase.

Aş pleca hai-hui. Dar balonul meu albastru, smălţuit cu verde-primăvară n-are... hidrogen. Mai mereu îmi lipseşte ceva în ultima vreme. Ceva care să mă desprindă de mine, cea atât de concretă, de greoaie, de preocupată...