Când ploaia

Ce pot să spun când ploaia crud zdrobeşte,
Un firav fir de vară ce-l doream purtat,
Nu smuls, în timp rănit din file , de poveste
Ce nu sfârşeşte bine şi poate e păcat ...
Ce pot să spun când ploaia crud zdrobeşte,
Un vis păstrat în taină, ce tu l-ai alungat,
Precum şi seara frumuseţea florii păleşte,
De parcă cineva ar învinovăţi-o de vreun păcat.
Ce pot să spun când ploaia crud zdrobeşte,
Un frumos chip doar într-o fotografie păstrat,
Iar acum imaginea din oglindă nu-ţi trezeşte,
Alte valori, pe care odată, le-ai fi apreciat.
Ce pot să spun când ploaia crud zdrobeşte,
Ce-ani grei păşind pe-aceiaşi urmă am adunat,
Şi fără pic de milă timpu-mi rănit, îl pustieşte,
Când credeam că durerile din suflet au plecat.
Ce pot să spun când ploaia crud zdrobeşte,
Tot ceea ce din iubire pentru tine-am sculptat,
Doar credinţa, este bine că nu mă părăseşte
Şi-n faţa iubirii eterne, încă îmi ţin capul plecat.